x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu face ce ştie: distruge

Băsescu face ce ştie: distruge

de Petru Calapodescu    |    14 Apr 2013   •   14:55

Au fost săptămâna trecută două întâmplări - de fapt, o parşivenie şi o gafă impardonabilă - peste care nu poţi trece uşror, dcă vrei să vorbeşti despre indicele real de credibilitate al premierului Victor Ponta şi despre coabitarea lui cu Traian Băsescu. Care capătă un tot mai accentuat caracter de confrerie cu tentă de cârdăşie. Nu ştiu cu ce se va alege până la urmă Ponta din jocul pe care îl face. Traian Băsescu, însă, continuă să facă tot ce ştie el mai bine: să distrugă, să sape la temelia adversarilor politici şi chiar a foştilor săi trupeţi, dacă aceştia mişcă-n front.

Ţinta sa principală, a şi recunoscut-o adesea, e USL. A încercat adesea să lovească aşa, ca pe maidan, la glezne, dar nu i-a mers. Astfel că a trecut la altă tactică, mai insidioasă, căutând veriga slabă cu care să spargă respectiva alianţă. Cum liberalii l-au tot zâtâit, a găsit-o, pare-se, în cercul unor lideri PSD. Dar mai ales în persoana preşedintelui de partid şi, totodată, premier, Victor Ponta. Pe care, dacă nu a izbutit să-l îndoaie chiar de tot cu "pactul de coabitare", îl supune acum unei şi mai periculoase acţiuni de compromitere în faţa populaţiei. Cum? Nimic mai simplu: lădându-ll cu deşănţare şi punându-şi şi corul de ţârcovnici să-i ţină isonul. După ce, până de curând, Cabinetul Ponta (în primul rând, şeful său) era unul incapabil, neînstare să administreze ţara, ba împingând-o în haos şi dezastru, brusc a schimbat macazul. Acum, Guvernul e bun, economia merge, exportul înfloreşte, stabilitatea politică e evidentă etc. Iar Ponta, să vezi şi să nu crezi, după ce s-a detaşat de "aventura politică din vară", a devenit nici mai mult nici mai puţin decât "un bun moştenitor" al lui, al lui Băsescu!!!. Adresa e transparentă, nu urmăreşte decât să işte zâzanie între Victor Ponta şi Crin Antonescu, mizând pe posibilul derapaj de la loialitate al lui Ponta.

Nu trebuie să mire această nouă diversiune a lui Băsescu. Dar nu pot să nu o leg de o altă schimbare de macaz, absolut inadmisibilă, făcută de Ponta. Care nu s-a sfiit să declare că "Jos Băsescu!" a fost doar un banal "slogan electoral". Care, se cuvine a fi tradusă zicerea copreşedintelui USL, poate fi lesne aruncată la coş. Declaraţia e stupefiantă şi ascunde nu numai o principialitate precară, ci şi o minciună grosolană. Strada, protestatarii sunt cei care nu au mai răbdat regimul băsist şi au stat luni de zile în zloată şi-n viscol sau ger, cerând evacuarea abuzivului de la Cotroceni şi a camarilei sale. USL şi-a asumat apoi această comandă socială, angajându-se, prin programul electoral, să o pună în operă şi obţinând astfel voturile pentru preluarea puterii.

A arunca la coş acest mandat popular, pretextând că asta-i soarta angajamentelor electorale, e o gravă insultă adusă unei populaţii care, oricât de răbdătoare a fost, până la urmă, exasperată de abuzuri şi de mizerie, se răzvrătise. Iar când schimbarea de ton, de atitudine, a lui Victor Ponta e coroborată cu ecoul din aceeaşi gamă venit din Deal, întrebările şi suspiciunile sunt îndreptăţite. Nu doar dinspre partenerii din USL şi de Guvern, ci, mai ales, din partea populaţiei, a electoratului. A celor sătui ca, de 23 de ani, pe seama lor să aibă loc tot felul de trocuri politice cu beneficiu individual.

La sfârşitul săptămânii va avea loc Congresul PSD. Desigur, realegerea lui Ponta nu va avea nici un obstacol. Dar este un prilej ca delegaţii - mulţi dintre ei, primari  hăituiţi de fostul regim Băsescu-Boc - să primească lămuriri privind straniul amor primăvăratic dintre Băsescu şi Ponta, înconjuraţi de cavalerii şi domnişoarele lor de onoare. Dacă Ponta va continua să valseze cu Băsescu, USL se va sparge, iar nota de plată pentru o "coabitare" contra naturii o va plăti, categoric, PSD. Care a mai trecut prin experienţe păguboase, plecând urechea la sifleea de la Cotroceni.

×