Băsescu, în jobenul lui Videanu

Vom lua 30% din voturi, zice Vasile Blaga, cu aerul că ştie tot. După alegeri, Guvernul va avea un premier PDL, intervine Adriean Videanu, fără ca obrazul să-i treacă de la culoarea naturală roz la cea roşie, deteminată de ruşinea de a fi fost piesă esenţială într-un Cabinet Boc catastrofal. Ce iese din alăturarea celor două afirmaţii, aparent nesustenabile? Ce să iasă, iese Traian Băsescu.

Videanu nu a aruncat pe piaţă pur şi simplu o gogoriţă electorală, ci  l-a scos din joben, cum scoate un scamator iepurele de urechi, pe preşedintele Băsescu. Cel care nu cu mult timp în urmă, în clasicul său dispreţ faţă de prevederile constituţionale, anunţase ţâfnos că, indiferent de voinţa populaţiei exprimată la urne, nici nu s-ar gândi să desemneze un premier din partea USL, cu atât mai puţin pe Ponta. Apoi a intervenit o lungă perioadă de tăcere cotrocenistă, de credea lumea că prezidentul a silabisit mai atent Constituţia şi că, poate, a priceput că nu poate băga la infinit pe gâtul electoratului gaşca portocalie. Care speră într-o revenire la putere nu neapărat pentru că mai e ceva de prăduit în ţara asta, cât spre a amâna, dacă nu chiar a evita, drumurile la DNA. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, până şi procurorii vor înţelege că ar fi masochişti, dacă şi-ar tot lega viitorul şi cariera de o grupare colcăind de abuzuri şi fraudă, de corupţie. Dar poate că Videanu a vorbit de capul lui, iar Băsescu simte şi el că nu-şi mai poate salva progeniturile politice grav compromise. Nu, nici vorbă de aşa ceva.

Băsescu tace, dar le coace. A şi anunţat că "va vorbi". Dar mai ales a precizat: "Îi asigur pe români că sunt acelaşi preşedinte şi acest lucru îl veţi vedea în curând". Aoleu! Păi asta cam sună a ameninţare şi nu cred că e o spusă aruncată aşa, la un şpriţ aniversar. Asta înseamnă că hotărârea cu care 7,4 milioane de români (90% din votanţii la referendum) i-au cerut să plece s-a scurs de pe el ca apa de pe gâscă, n-a învăţat nimic. Adică "acelaşi preşedinte" care siluia Constituţia? Care practic ordona Guvernului ce şi cum să execute? Care tăia cu satârul salarii, pensii, indemnizaţii pentru mame sau pentru handicapaţi? Care-şi bătea joc de Parlament? Care a impus sau tolerat ronţăirea oneroasă a banului şi resurselor publice? Care, peste hotare, a angajat adesea ţara în chestiuni vitale, fără a avea mandatul Guvernului sau Parlamentului? Declaraţia că "nu se schimbă" nu e una de bun augur, de coabitare, ci aduce a mârîit şi a ameninţare. Şi impune lumii politice responsabile, dar mai ales electoratului, să evalueze serios dacă vor mai îngădui prelungirea pentru încă doi ani a unei crize politice, instituţionale şi constituţionale, care ar distruge efectiv şi ireversibil ţara. Sau vor spune "Stop!" acestor hachiţe discreţionare, chiar cu riscul de a stârni ricanele unor scutieri şi pretorieni din ţară şi din afara ei ai lui Traian Băsescu.

În Europa şi în lume criza nu s-a încheiat, iar anii următori vor fi pentru România şi mai dificili, având de returnat zeci de miliarde de euro împrumutaţi de fosta putere fără mare folos şi sub condiţionări FMI care au apăsat şi mai mult economia ţării. România nu-şi mai poate permite să irosească timp cu ofuscările şi ranchiunile unui om, fie el preşedinte, şi ale anturajului său. Dacă Băsescu nu pricepe acest lucru elementar, cu atât mai rău (şi mai repede) pentru el. Multe, dacă nu chiar totul, depind de o prezenţă masivă la votul din 9 decembrie. Când populaţia victimă a regimului portocaliu poate pune picirul în prag.