Capo di tutti capi a inteles de la FMI ca nu-i bine sa dai drumul la bani din mana. Asta e deviza oricarui bancher care vrea sa nu-si vada stabilimentul pe butuci. Cand e criza, banii sunt si mai scumpi asa incat refuzi cererile din start, o faci pe suparatul, pufnesti, duhnesti, dar nu accepti, ii pui pe fuga pe sarantocii care stau cu mana intinsa. La munca ba, nu la pomana! Ce-i statul asta? Vaca de muls, sa dea pensia la pensionari si leafa la lefegii? Terminati cu populismul, le-a taiat-o scurt Basescu, sintetizand intr-o strigare esenta acordului cu FMI. Este acord de tip precautie, suntem preveniti. Asa ca trebuie sa umblam cu el precum duci sacosa cu oua. Sa nu se sparga, sa nu fim tentati sa le mancam omleta dimineata. Ni s-ar apleca, dupa atata amar de foame, de strans cureaua!
Basescu si Franks au grija de noi, sa nu halim dintr-un foc toate ouale, sa dam in vreo hepatita! Pentru ca, vedeti voi, ma popor de nehaliti, daca da boala-n voi, o sa o cam mierliti, ca spitalu-i cu lacat pe el si medicamente, canci. Asa ne-au prevenit si Jeff, si prietenul Basescu. Fiti precauti, sanatatea statului nu-i ca prastia, sa intindeti toti de ea, sa va tratati cu medicamente scumpe. Puneti banut langa banut sa va faceti asigurari noi de sanatate, ca astea de tip comunist nu va ajuta decat sa o mierliti mai repejor.
Prin tarisoara bate un vant de concedii. Presedintele e bronzat si tuns proaspat, Jeff poate si el sa-si ia o vacanta sa-si ia pantofi noi, ca-si poate permite, Isarescu se retrage si el dupa ziua lui. Conferinta de presa a FMI, la plecare, dupa noua evaluare in care suntem laudati ca ne-am atins tintele (ehe, si ce greu e sa atingi floarea unei tinte, cate lovituri peste deste iti tragi cu ciocanul pana o vezi infipta), anunta o luna de huzureala in politica romaneasca. Pana la toamna, nu miscam nimic, nici guvern nou, nici ministere in plus. Daca totul intepeneste, de unde veni vorba asta tampita ca se maresc lefurile? Cine a lansat diversiunea, cine vrea sa bage strambe in coalitie?
Sa va fie clar, bugetarilor: nu pupati nimic din ceea ce Base a luat! La noi, Domnul doar ia, nu si da. Plecati de aici, haimanalelor. Vreti sa o duceti bine? Cine va credeti voi, urmasii lui Traian?
Jeff ne-a dat de doi bani speranta: "S-ar putea crea spatiu pentru o modesta majorare a salariilor din sectorul public in lunile ce urmeaza". Adica, valea!
Vine iarna si voua va arde de bancuri?
Va spun eu ca la toamna, cand vine iar Jeff, ne va injura impreuna cu Basescu de pe gardul Cotrocenilor. Asta e smechereala sa stii limba!
Citește pe Antena3.ro

