x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu, singur cuc!

Băsescu, singur cuc!

de Lucian Avramescu    |    07 Iul 2009   •   00:00
Băsescu, singur cuc!

Un coleg de breaslă, de care mă leagă ani mulţi de tencuit vorbe pe felia neagră a presei, identifică o boală sufletească de care suferă de o vreme preşedintele Băsescu.



În consecinţă, gazetarul se autoinstalează bandaj pe chelia muncită de prăpăstiile pustniciei a locatarului de la Cotroceni spre a-l împiedica de la un gest de abruptă disperare. Se poate arunca, Doamne, fereşte, de la balcon, se bagă sub roţile trenului ca acel personaj celebru al lui Tolstoi, îşi poate tăia venele cu cioburile paharului de la cârciumile unde, tot spre alinarea singurătăţii, se retrage mai des decât alţi nefericiţi.

Oricât aş ţine la colegul meu şi nu o dată la dreptele lui judecăţi, de astă dată am rămas în beznă. Sunt, la rându-mi, un om sensibil, zic eu, la măcinările sufleteşti ale celorlalţi, iar unele vin de la singurătate. Cum de n-am văzut eu cât de singur, singur cuc, e preşedintele nostru?! Ultima imagine mi-l arată la o sindrofie electorală prin nord, parcă.

Vesel, înconjurat de mulţimi de admiratori, nehuiduit şi nebombardat cu ouă clocite. Poporul, chiar dacă aceste adunări sunt preponderent pedeliste, îl iubeşte. Activiştii PD-L fac şi ei parte din popor. La sărbătoarea bujorului de munte sau a bujorului de stepă, la tăierea de moţ a micşunelelor sau la adunarea populară a etnicilor lipoveni, preşedintele ne este înfăţisat (de televiziuni care sunt şi ele presă!) optimist, debordând de sănătate politică.

Cuvântările se încheie invariabil: dacă mă invitaţi, vin şi la anul, ceea ce pentru mine înseamnă reconfirmarea candidaturii de la toamnă şi siguranţa că va câştiga din nou. Singur, dacă ar fi să mă iau după televizor, este Crin Antonescu, adus rar în prim-plan, chiar şi Mircea Geoană poate trece între nerăsfăţaţii micului ecran. Ce să mai vorbim despre Principele Radu, după care nici o televiziune nu aleargă. Toţi aceşti trei contracandidaţi ai lui Băsescu pot fi bănuiţi de singurătate.

Singur Băsescu? Păi, nici măcar doamna Udrea (ştim cât de instabile sunt uneori femeile) nu îl va abandona, chiar dacă nu va mai fi preşedinte, pentru că, zice chiar domnia sa, e ataşată "de om". Şi atunci de unde bănuiala că preşedintele, exilat într-o chilie, îşi consumă anahoret uleiul sufletesc într-un oftat nesfârşit?

M-a sunat un alt coleg, tot din generaţia mea, să mă întrebe cum e Băsescu singur când are în jur, în poziţie de drepţi şi cu ochii umeziţi de admiraţie, Procuratura, Serviciile Secrete toate, Guvernul întreg, Parlamentul într-o proporţie covârşitoare? Cum să te simţi singur, când ţi-ai instalat unde şi când ai vrut apropiaţii, de la membrii familiei până la amicii politici, de afaceri şi de pahar?

Toată clientela aducătoare de bani îi sare în sprijin la cel mai mic semn şi destulă presă e gata şi azi să ia la ciomag orice adversar al preşedintelui. Sunt eu oare orb? Mă uit fără ochelari (nu apelez încă la această ustensilă folosită cu succes de colegii mei de generaţie, şi nu numai de ei) la portretul inconfundabil al domnului Băsescu la care am acces exclusiv prin televizor. Uneori ridurile vechi se accentuează, craterele, care au legătură cu excesele, se văd mai limpede.

Niciodată însă n-am zărit o străfulgerare dostoievskiană de personaj înnămolit în cazne fără nume şi fără contur în portretul locatarului de la Cotroceni. Dacă nu mi-aş cunoaşte foarte bine colegul şi n-aş intui jocul de ruletă la care îşi supune propriul portret, aş zice că s-a prostit şi el la bătrâneţe, ca mulţi dintre noi. Nu-i aşa! Dar scopul meu nu e de a descâlci strategiile, stimabile sau mai puţin stimabile, ale confraţilor, ci doar de a da răspuns propriilor nelinişti legate de cel care ne pregăteşte, cu mare succes, deocamdată, de blestemul insuportabil de a-l mai avea încă o dată preşedinte pentru cinci ani.

Ca gazetar, atât cât îmi stă în putere, nu voi înceta să scriu despre cel mai nociv personaj politic pe care l-a dat vreodată România şi care se cheamă Traian Băsescu. În rest sunt jucărele de-ale noastre, răsfăţuri şi prostioare.

P.S. Cucul e o pasăre care te subjugă prin cântec, dar de o scârboasă imoralitate. Nu-şi creşte singur nici propriii pui, pe care-i risipeşte şi-i abandonează în alte cuiburi, iar viaţa lui, spre deosebire de a altor păsări, este dedicată exclusiv huzurului. Dacă la această singurătate s-a referit colegul meu, apoi are dreptate.

×
Subiecte în articol: basescu editorial singur