Băsezeu şi Facerea Lumii

La început, Băsezeu a făcut certurile şi contra. În vremea aceea, Iliescu era totul, şi totul era Iliescu. Un pic Coposu, şi-un alt pic Roman.

Dar Băsezeu s-a căznit să spulbere triada făuritoare de politică băştinaşă. Şi a reuşit, zămislind o opoziţie gureşă şi mereu gata de harţă. Pe atunci, pământul politicii dâmboviţene, dezceauşescizat prin crimă, nu era pustiu şi gol. Dimpotrivă, duhul lui Iliescu plutea pe deasupra partidelor şi căuta consensul naţional. Până când Băsezeu a glăsuit “Petre, eşti cel mai bun!”, iar pediştii i-au răspuns în cor: “Ave Băse!”. Băsezeu a văzut că puterea e bună, a priponit-o fedeleş şi a păstrat-o. A curăţat PD de foştii romanişti, pe motiv de inadecvare reformistă. Celorlalţi le-a atârnat de gât eticheta de “lupi tineri” şi astfel a fost o seară, şi apoi o dimineaţă. Aceasta a fost ziua întâi.

Băsezeu a zis: “Vreau să fiu primar al Bucureştilor!”. Bucureştenii s-au conformat mintenaş, şi Băsezeu le-a devenit cârmaci. Aceasta fu ziua a doua.

Băsezeu a zis: “Să se strângă la un loc puterea şi să se arate majoritatea la Primăria Capitalei!”, iar voturile s-au rânduit precum îi fusese vrerea. Băsezeu a numit asta voinţa poporului şi a văzut că lucrul acesta era prielnic. A mai poruncit: “Să dea Consiliul hotărâri şi licitaţii bogate, care să rodească pentru consilieri şi să aibă în ele sâmburele înavuţirii partinice!” Băsezeu a observat că şi lucrul acesta era bun. A fost o seară, şi apoi o dimineaţă, adică ziua a treia. Băsezeu a zis: “Să fiu eu luminătorul în întinderea cerului românesc, ca să despart comunismul de capitalism!”. Mai întâi l-a separat pe Stolojan de mase şi a plâns pe umărul lui beteag. Lumea l-a crezut şi l-a aşezat să-i lumineze întunericul înlăcrimat. Lui Băsezeu i-a plăcut nespus şi lucrul acesta şi s-a pus să stăpânească România, ziua şi noaptea, ceas de ceas. Nu singur, desigur. Ca să-i indice vremile, zilele şi anii portocalii, Băsezeu s-a slujit de stele. Stelele serviciilor secrete şi ale intelectualităţii cu fason. El a constatat că semnele  acestea erau folositoare şi a fost o seară, şi apoi o dimineaţă: încă o zi, ziua a patra. Băsezeu a zis: “Guvernul mişună de cercuri ilegitime, iar presa de monştri mogulieni, de găozari şi ţigănci împuţite!”. Poporul a încuviinţat excitat, aşa că Băsezeu a prăsit “peştii cei mari” şi caşaloţii oligarhi, scoborâtori din constelaţia de ziua a patra. Băsezeu i-a binecuvântat şi îndemnat: “întăriţi-vă şi înmulţiţi-vă întru slava partidelor, serviciilor şi ministerelor!”. Pe Scaraoţchi, înregistrat în inventarul mijloacelor fixe ale Iadului sub numărul “322”, l-a afurisit şi blestemat ori de câte ori i-a venit la gură, dar numai o dată, cu dezlegare de la Curtea Constituţională din înalturi. Evident, lucrurile acestea l-au încântat, necuviincios aproape. Aşadar, a mai fost o seară, şi apoi o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

Băsezeu a zis: “Să plebisciteze norodul parlamentari după soiul lui, deputaţi şi senatori uninominali!”. Şi aidoma întâmplatu-s-a. Electoratul a ales parlamentari după chipul şi asemănarea sa. Băsezeu a descoperit că era bine şi a adăugat: “Să ridicăm Parteneriat după înfăţişarea noastră, care să domnească peste ţară, peste vitele şi peste târâtoarele care mişcă pe pământul valah!”. Boc şi Geoană s-au transformat în chezaşi şi au ctitorit “Parteneriatul pentru România”. Intelectualii au trădat iarăşi, tăcând complice ori justificând cu păcat împreunarea împotriva scripturilor electorale şi ideologice. Gloata n-a vociferat, ocupată cu daniile de Crăciun. În palatul din Deal, Băsezeu i-a îmbiat mieros pe supuşii din guvern: “împrăştiaţi-vă şi umpleţi ministerele şi agenţiile şi supuneţi-le: Iată, v-am dăruit orice rang aducător de comisioane şi ciubucuri, orice pom care are în el rod cu snagă şi şpagă, acestea să ne fie hrană veşnică!”. Vieţuitoarele politice chemate la Divan s-au juruit că nu vor încălca porunca Băsezeului, care s-a uitat la ceea ce meşterise, şi s-a mărturisit mulţumit: aceasta a fost ziua a şasea.

În ziua a şaptea, Băsezeu, ostenit de lucrarea-i zidită, s-a odihnit. Şi-a luat muierea şi fiica a mică şi a plecat la munte. Acolo, în nămeţii dumnezeieşti, a horit pământean şi s-a veselit cu Elena, partenera din “compromisul care nu compromite”. Tot în ziua din urmă, a fugit oleacă să-şi contemple informal opera din Piaţa Victoriei. “Cocoşelul din Cluj” a cântat de trei ori, şi Băsezeu a conchis divin: “(...) atâta timp cât o să ştiu mecanismul deciziilor, nu mă voi dezice de ele şi nici nu mă voi aşeza undeva pe muntele Omu, pe Vârful Omu sau pe Crucea de la Caraiman să spun: ia uite ce rău face Guvernul acesta”.

Despre ziua a opta s-au păstrat puţine mărturii, dar, povestesc apostolii Cărţii Cărţilor, Băsezeu s-a pornit să dezghioace tot ce clădise în săptămâna dindărăt, cum, de altfel, îi era firea nestatornică.