x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bătălia electorală a început deja

Bătălia electorală a început deja

de Gheorghe Voicu    |    22 Feb 2012   •   13:05

Pana si agentia Reuters avanseaza ipoteza ca, la Bucuresti, prin schimbarea lui Boc cu Mihai Razvan Ungureanu (e adevarat, o numire total neasteptata), se incearca repetarea scenariului Putin din Rusia.

Pe hartie, miscarea pare desteapta si cu sanse de succes. Miza, scrie agentia de stiri, o reprezinta alegerile prezidentiale de peste doi ani, cand actualul premier va candida pentru functia de la Cotroceni.

Calculul este simplist, fiindca batalia pentru acapararea puterii in urmatorii ani se va da acum, la alegerile locale si parlamentare. Tabara invingatoare in aceste alegeri va lua o optiune decisiva in castigarea alegerilor prezidentiale din 2014. Putin probabil ca un Razvan Ungureanu, chiar si din postura de lider al PDL, va mai avea vreo sansa in alegerile organizate la finalul mandatului actualului presedinte.

Fapt pe care il stie atat Basescu, cat si Ungureanu, iar ipoteza lor de lucru urmareste sa bareze USL-ul in incercarea de a ajunge la guvernare. De aici si uriasa mobilizare de forte in batalia electorala care deja a inceput.

Acum trei zile, un surprinzator sondaj il prezenta pe Ungureanu drept omul politic cu cea mai mare cota de incredere din partea populatiei, dupa numai opt zile de mandat, peste cota liderilor USL. O constatare cusuta cu ata alba, insa ea se inscrie in operatiunea de inducere a opiniei ca Ungureanu reprezinta altceva fata de politicienii din PDL si USL, o alternativa care propune un nou mod de a face politica.

Primele masuri luate de noul premier (sefi de agentii demisi fara drept de apel, masuri impotriva evaziunii fiscale, convingerea faimosilor "baieti destepti" de a accepta preturi mai mici la energie) au darul de a impune opinei publice portretul unui lider care nu pierde timpul. Aceasta constructie imagologica este in plina desfasurare si sunt de asteptat si alte actiuni spectaculoase.

Simultan, continua actiunea de discreditare a lui Crin Antonescu (nu are personalitate, doarme pana tarziu, e un istoric ratat si lenes, s-a cantonat intr-o critica permanenta a lui Traian Basescu), avansandu-se ideea ca el reprezinta cea mai proasta solutie pentru Romania.

Transformarea cea mai spectaculoasa ii apartine lui Victor Ponta care, devenit brusc impaciuitor, militeaza pentru o "critica constructiva" si o colaborare in slujba interesului national. Victor Ponta a ajuns o mare problema pentru USL, e clar ca nu-si mai gaseste locul in aceasta constructie politica, aparuta cu scopul clar de rasturnare a regimului Basescu.

Tabara Basescu are o singura sansa in aceasta batalie electorala: destructurarea USL. Nimic nu poate impiedica ipoteza desprinderii Partidului Social Democrat din USL si formarea unei aliante post-electorale cu PDL. De-abia din acel moment, Razvan Ungureanu are sanse de a deveni mostenitorul lui Basescu.

Sunt realiste aceste calcule? Poate reusi un asemenea plan in care totul pare ca se schimba, dar, in fond, ramane la fel? Probabil ca nu. Constructia este imbatabila pe hartie, dar ignora adevaratul adversar al actualei puteri: nemultumirea unui electorat tot mai convins ca regimul PDL-Basescu trebuie schimbat.

×