Batranii reformisti versus tinerii conservatori

Se spune ca persoanele mai in varsta sunt indeobste mai reticente la schimbari de orice fel. De la transformarile de sistem pana la obisnuinta de a cauta piramidon pentru orice durere, cand farmaciile sunt pline de nurofen si panadol.

Cu reforma, lucrurile nu stau exact ca in viata. In ultimii ani a existat o adevarata furie de a-i schimba pe "batraneii" de 50 de ani, cu tinereii de 35-40 de ani. La toate nivelurile, de la fetele de ghiseu din administratie, pana la ministri si manageri de intreprinderi. Afara cu batraneii, sus cu tineretul, care va face tot ceea ce demodatii parinti si bunici n-au avut curajul sa faca!

Iata-ne in martie 2004, cand "garnitura" veche e inlocuita de ceva vreme de forte proaspete si care, intre timp, au capatat experienta. Lucrurile stau insa mai prost decat inaintea schimbarii de generatii. In socoteala nu intra si presedintele tarii care, oricata putere ar avea, nu este omniprezent si omnipotent, pentru a rezolva personal toate treburile curente de administrare a tarii.

Cand spun ca e mai rau acum decat inainte, nu o fac de dragul de a mai trage o rafala critica spre Guvern. Nu fac decat sa reiau ceea ce cred: ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, raportorul UE, baroana Emma Nicholson, comisarul pentru extindere, Gunter Verheugen, ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest, si lista ar putea continua cu alti si alti oameni importanti care au venit in Romania, au vazut ce se intampla si au exclamat, in engleza, fireste: "It can’t go on like this!". Asa nu se mai poate, intr-adevar, si asta nu pentru ca spune unul sau altul dintre demnitarii straini veniti in Romania, ci pentru ca se simte asta in fiecare clipa de existenta a romanului de rand.

Cu o trupa tanara, dinamica, efervescenta si dornica de afirmare, premierul Adrian Nastase nu a reusit sa aduca un suflu nou in privinta felului in care Romania este perceputa. Mircea Geoana, Mihai Tanasescu, Dan Ioan Popescu, Elena Dumitru, Ovidiu Branzan, proaspatul Cristian Diaconescu de la Justitie sunt ministri tineri, pregatiti, cu care orice cabinet european s-ar mandri si ar face performanta. Si atunci vine intrebarea fireasca: de ce sau de cine sunt blocati acestia, inclusiv premierul, pentru a arata strainilor ca suntem altfel de cat ne cred ei, ca amorteala reformei e o poveste, ca legendara coruptie e o fabula, cat despre birocratie nici nu se mai poate intra in discutie?

Numai ca toti acesti ministri stiu foarte bine si cine, si ce le sta in cale. Ii gasim peste tot, in toate institutiile, pe holurile guvernamentale, ale prefecturilor si primariilor. Prin birourile institutiilor dotate cu stampile, pixuri pentru semnaturi si numere de inregistrare. Daca nu sunt foarte tineri - fii si nepoti de persoane importante - sigur sunt genul de oameni fara varsta, culoare politica, optiuni confesionale si chiar sex. In materie de spaga, nici sexul nu mai conteaza.

Ei sunt cei care, pe la Ministerul Sanatatii, pe la cel al Justitiei, pe la Transporturi, pe la Registrul Auto Roman, pe la Camera de Comert, pe la oficii, departamente si societati nationale, joaca o tara intreaga in varful pixului si mai joaca acum la ruleta personala si la soarta noastra pentru urmatorii ani.

Ei sunt microbii care au patruns atat de profund in organismul viu al societatii romanesti, incat nici un anticorp nu-i mai poate starpi.

Cu ei ar trebui sa se razboiasca si premierul, si ministrii, si responsabilii europeni. Pentru ca, daca arestarea unui ministru sau consilier bulverseaza un intreg cabinet, retinerea unui "no name" din administratie, dar mai nociv decat un batalion de ministri corupti, nu intereseaza pe nimeni. Iar ei stiu asta si savureaza succes dupa succes, in vile si piscine, pe care in ani multi nu si le-ar fi putut construi din salariul oficial.

Se mai spune prin targ ca acestia ii au la mana pe unii ministri cu niscaiva aprobari date pe spranceana, pentru vreo cumnata sau nepoata. Ori pentru vreo carte tiparita si neplatita sau pentru ceva afise electorale facute cadou in campania electorala. Noi nu credem, dar trist ar fi sa se adevereasca a fi adevarat.