Bătranul... Eminescu chiar există și e ziua lui!

Un preot își exprima zilele trecute opinia despre viața lui Mihai Eminescu, eu am ”răsfoit” opinia asta pe Facebook. Zicea părintele că Eminescu a fost un mare creator, dar a trăit greșit, a dus o viață cam ”obscură” și, dacă n-ar fi fost așa, el a fi trăit pană la adanci bătraneți. Pe mine m-a ”înțepat” puțin percepția asta și nu pentru că aș putea spune că Eminescu a trăit corect sau greșit, nu știu dacă este posibil să le punem asemenea etichete/judecăți marilor creatori și chiar oamenilor obișnuiți. Aș lua de aici o parte frumoasă; gandul care-l dorește pe Eminescu bătran. Îmi pare firească dorința sufletului de a-l vedea cumva matusalemic, de a-i cunoaște drumul printre varstele firești ale trecătorului pe Pămant și de a savura parfumul poeziilor pe care le-ar fi scris în vremea aceasta! Poate că aș fi uitat un vis din adolescență ( aveam doar 15 ani, scriam poezii și eram îndrăgostită de Eminescu), cu atat mai puțin mi-ar fi trecut prin minte să scriu despre asta, dacă n-aș fi cititit opinia acestui preot; un vis în care Eminescu era ...bătran!. În visul meu el locuia la o mănăstire (pe atunci nu știam încă despre dragostea lui pentru mănăstirea Văratec, aș zice că era în vis o intuiție a sufletului meu de copil). Locuia într-o cămăruță simplă, într-o căsuță de lut, cu prispă înaltă, cum sunt casele vechi și prispele din Moldova, și scria la lumina lumanării. O călugăriță îi purta de grijă; ea s-a apropiat tiptil de el și l-a anunțat că venisem să-l întalnesc. El era un bătran cu barbă albă și lungă, pană la brau, ca bărbile sfinților. Pe patul cu picioare înalte și cu saltea de paie ședea întins un preș de ”coade” , cum i se spune în Moldova, iar pe preșul acela ședeau înșiruite manuscirsele lui Eminescu cel...bătran, pe care mana lui le răsfoia încetișor. Picioarele bătranului Eminescu se propteau pe podeaua de lut a cămăruței. Vedeam toată această scenă prin fereastră, călugătița, el langă lumnarea aprinsă, barba, preșul... L-am așteptat puțin și dintr-o dată a apărut. Nu mai eram la mănăstire, ci în oraș, aproape de blocul în care locuiam atunci. A venit la întalnire un băiat de varsta mea, un băiat frumos, care m-a luat de mană și-am început să alergăm împreună pe stradă. M-am trezit atunci cu sentimentul că mana lui Eminescu fusese împletită cu mana mea, iar transformarea aceea uluitoare a bătranului în tanăr m-a făcut să nu uit niciodată acest vis.

Marii creatori sunt ca ”rădăcinile copacului din care se hrănește sufletului unui neam”, cum frumos spunea un inițiat rus, S. Nicolaevici Lazarev. Eminescu e rădăcina cea mai viguroasă a poporului roman și-i firesc să ni se nască în suflet frustrarea și neliniștea de a nu-l fi cunoscut bătran, căci ”lungimea vieții lui Eminescu” și bătranețea lui ne-ar fi îmbogățit propriul suflet. Poate că purtăm în noi dorul de Eminescu cel bătran și, din cand în cand, sub forma unui vis de adolescent sau sub forma percepției unui preot, care vede posibilitatea prelungirii vieții lui Eminescu în trup, conștientizăm nevoia subtilă a sufletului nostru de a-l păstra ”viu” sau măcar aceea de a-i prelungi viața. Visul meu din adolescență conține, poate, un adevăr, care transcende înțelegerea minții, și anume acela că Eminescu e tanăr și bătran, mereu cu noi, mereu printre noi, capabil să se transforme în fiecare ”Eu/Tu”. Aș zice că Eminescu are varsta fiecăruia dintre noi și aș mai zice că el n-a murit și nici nu va muri vreodată, căci existența lui e însăși existența noastră ”lăuntrică”, e însuși sufletul acestui popor, e rădăcina din care ne extragem energia interioară, e rădăcina sensibilității, expresia suferinței, a iubirii și a neliniștilor sufletelor noastre. Eu cred că marii creatori preiau inconștient crucea popoarelor în care s-u născut, ca și Hristos. De aceea nu cred (poate m-aș exprima real dacă aș spune ”nu simt”) că Eminescu ar fi putut trăit altfel, căci cred că el a trăit drama sufletului colectiv, a sufletului romanesc, iubirile și suferințele, virtuțile și păcatele poporului său. În această dimensiune simbolică ( pe de o parte, dar reală din punct de vedere spiritual, pe de altă parte) a lui Eminescu se poate să fie ascuns bătranul pe care-l visăm și care este, încă, este azi, aici și acum, este cu noi și în noi! Nu-i un vis că Eminescu e ”un bătran înțelept”, el chiar ”Este” și azi e ziua lui.