Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă-i întrebi pe bancherii care conduc instituţii de credit membre ale unui grup internaţional de ce nu-i cotată subsidiara la bursă, te trimit la plimbare, spunându-ţi că e listată banca-mamă. Din păcate, zilele acestea, se observă că o entitate-mamă - Erste Bank - suferă din cauza expunerii pe pieţele emergente. Cu alte cuvinte, acţiunile Erste scad abrupt, deşi situaţia pe piaţa austriacă e relativ în regulă, probleme sunt pe pieţele în dezvoltare din România şi Ungaria, cu grad mai ridicat de risc decât piaţa matură.
O soluţie ar fi ca banca să iasă de pe pieţele emergente. O alta ar fi însă să nu mai dea impresia că-şi gestionează "la pachet” business-ul, sub forma unui grup bancar. În măsura în care managementul găseşte şi alte variante, pot fi luate decizii în concordanţă cu acestea. Dacă nu, e de preferat ca subsidiara română ori cea maghiară să nu mai fie amestecate "în gestiune” cu banca-mamă.
Iar dacă se doreşte să existe o transparenţă totală a indicatorilor, ar trebui ca şi subsidiarele să fie cotate pe bursele din ţările unde funcţionează, precum e Erste listată la Viena. Sigur că atunci când băncile emergente n-ar mai apărea sub umbrela grupului financiar austriac e indicat să se schimbe managementul. Acesta nu poate fi înlocuit de pe o zi pe alta, el trebuie păstrat până când aduce adevărul în bilanţ aşa cum a cerut actualilor conducători de la BCR - banca românească deţinută de Erste - Banca Naţională a României. Dar ceea ce trebui neapărat de reţinut este că în momentul în care banca-mamă e listată şi subsidiarele nu, aceasta-i depunctată pentru rezultatele din mediile emergente.
Ca să rezum, absenţa valorilor de piaţă pe componentele unui conglomerat nu face decât să îngreuneze determinarea acestei valori la nivelul grupului. În esenţă, aici e vorba de ceea ce economiştii numesc "problema calculului economic”. Cu cât avem mai puţine pieţe şi valori de piaţă, cu atât devine mai dificil să calculăm profiturile/pierderile. La limită, dacă întreaga economie ar aparţine unei singure firme (sau statului), calculul ar fi imposibil de făcut. Ca să ştie adevărul, Polonia, de pildă, a listat şi subsidiarele băncilor străine, ce emit şi obligaţiuni pe piaţa de la Varşovia.
Bineînţeles că se va spune că sunt şi bănci din România care au emis bonduri pe piaţa locală. Nu vreau să discut nici de întârzierea cu care au făcut-o, nici de cantitatea nesemnificativă de titluri puse pe piaţă, care dau impresia că instituţiile de credit au lansat obligaţiuni doar ca să se bifeze că şi românii pot, ci altceva e important. Au emis cumva băncile româneşti obligaţiuni pentru a dezvolta proiecte noi, ori numai pentru a le refinanţa pe cele vechi?!
Revenind la întrebarea şi răspunsul de la început, mai bine s-ar recunoaşte că orice listare sau emisiune de bonduri înseamnă transparenţă şi să te laşi judecat de piaţă, ceea ce-i greu într-o economie în care politicul dictează economicului ca-n comunsim. Acum, în România funcţionează 40 de bănci. În 1928, 45 erau doar băncile cotate la bursă, care realizau 47% din volum tranzacţiilor.
Citește pe Antena3.ro
