Belarus: revolutia golanilor

Exista o metoda simpla si la indemana oricui de a privi in viitor: sa priveasca spre Vest. Daca vrem sa stim cam cum va arata Romania peste zece ani, sa ne uitam la Polonia, Cehia sau Ungaria de azi. Daca ne intereseaza unde vom ajunge in 20-30 de ani (daca totul merge bine si nu intervin fenomene catastrofale), ajunge sa privim spre Germania, Italia sau Franta. In fine, daca vrem sa stim in ce Matrix vom fi propulsati in 50 de ani si mai bine, trebuie sa facem un drum peste Ocean ca sa contemplam spectacolul economic, social si cultural al Statelor Unite actuale. Asta nu inseamna ca noi suntem intr-o groapa absoluta. Si noi suntem Vestul altora, mai amarati si mai inapoiati decat noi.
Ce-a fost la noi acum 15 ani se repeta, aproape la indigo, astazi, in Ucraina sau in Belarus, caci, privind catre Est, ne uitam de fapt la propriul nostru trecut.

Vazand cum Lukasenko a modificat Constitutia ca sa poata candida si pentru al treilea mandat, cum a castigat alegerile cu mai bine de 80 la suta din voturi, cum intimideaza opozitia, cum se confrunta in prezent cu protestatarii adunati intr-o piata centrala a Capitalei, avem un straniu sentiment de d...jà -vu. E inceputul anilor ’90, in Romania, e castigarea alegerilor de catre Iliescu si FSN, e contestarea vehementa a lor de catre opozitie, e Piata Universitatii. Unele detalii sunt halucinant de asemanatoare: fortele de ordine patrunzand in corturile protestatarilor (va amintiti "golanii" iliescienisti) si ridicandu-i cu forta. O populatie indobitocita de lunga iarna comunista, tematoare de schimbari, dornica de "liniste" (faimoasa liniste invocata pe-atunci de fesenisti...), niste oameni cu cat mai saraci, cu atat mai sigure victime pentru toate dictaturile si silniciile... Imaginile de pe strazile Minskului le aratau chiar si pe eternele gospodine si eternii pensionari care condamnau opozitia si-l adulau pe tatucul Lukasenko, pe care-l votasera din tot felul de nostalgii si nelinisti... Iti vine sa spui ca nimic nu-i nou sub soare: popoarele se trezesc inevitabil la democratie intr-un ritm direct proportional cu durata fostei sclavii. Iti vine sa scandezi ca-n Piata Golanilor: "Lukasenko pentru noi este Iliescu II!". Deocamdata lipsesc din peisaj minerii, dar banuiesc ca, daca se-ngroasa gluma si-n Belarus, se vor gasi cateva brigazi, acolo, de oameni ai muncii indignati, care sa planteze panselute in centrul Capitalei...

Belarus e azi una dintre ultimele dictaturi ramase in mijlocul lumii civilizate. Daca n-am fi trait-o noi insine pe-a noastra, a batranului impuscat, si daca n-am fi scapat ca prin urechile acului din cea pe care ne-o pusese la cale mereu tanarul Ilici, n-am fi putut intelege azi in ruptul capului cum mai sunt cu putinta, in era microcipurilor si-a Mars-roverelor, lumi unde se moare de foame in pozitie de drepti, precum Coreea de Nord, Cuba sau Belarus. Dar uite ca sunt, si dictatori ca Fidel Castro, Kim Il Jong sau Lukasenko isi arata mai departe muschii printre noi. In Belarus, Lukasenko si clanul lui mint mai departe poporul cu televizorul, falsifica mai departe alegerile, terorizeaza mai departe populatia cu ajutorul politiei secrete, care si-a sters de pe sigla consoanele KGB, cele de hidoasa amintire, si le-a schimbat cu altele, cine stie care...

Drumul popoarelor catre democratie este unul dificil si spinos. Abia desteptat dupa decenii de dictatura (pe care a sprijinit-o din plin intr-o stare de transa), un popor nu poate intra ca printr-o poarta deschisa in civilizatie. Caci o democratie adevarata se face cu oameni care deja gandesc democratic. Accesul brusc la libertate al celor obisnuiti cu sclavia poate avea consecinte la fel de oribile ca sclavia insasi: nesfarsiti ani de "tranzitie", de haos, de vacuum legislativ, de incercari de reinstaurare a autoritarismului, de coruptie generalizata. Slava Domnului ca noi am trecut - sper! - peste anii cei mai grei! Ca vom intra de fapt si de drept (si nemeritat in buna parte, as zice) intr-o lume cu mult mai buna ca a noastra: Uniunea Europeana. Sper din toata inima ca necazurile noastre sa se apropie de sfarsit. Vanzoleala si panica din PSD, cea mai importanta legatura cu trecutul nostru opresiv, arata ca o epoca s-a incheiat.

Ma gandesc insa la nefericitele popoare ale fostei Uniuni Sovietice. Pentru ele, abia daca se zareste vreo geana de lumina. Vor urma decenii de plutire-n deriva, de marasm economic, de haos social. E pretul platit de ele si de noi toti pentru experimentul comunist care s-a transformat intr-o uriasa crima. Chiar si scapand de sinistrul Lukasenko (ceea ce nu va fi prea usor), locuitorii Belarusului vor avea-n fata un lung si-ntortocheat tunel, cu o abia vizibila luminita la capat...