Politica promovata de BNR la comanda externa – curs relativ fix, indiferent de ciclul economic si de situatia conturilor externe ale tarii – genereaza tot mai multe bizarerii, care sunt toate expresii ale efectelor de asfixiere economica ale acestei politici.
Pe plan general, Romania practica ajustari economice – altfel inevitabile – doar prin politica fiscal-bugetara, ca si cum s-ar afla in zona euro, fara a apela la politicile valutara si monetara, adica la curs si preturi, avantaj imens de care, in timp de criza cum sunt vremurile actuale, dispun tarile membre ale UE care nu participa la euro. Aceasta politica arunca toata ajustarea pe buget si bugetari si protejeaza pe nedrept bancile straine si debitorii acestora, care sunt deopotriva responsabili aproape in intregime de dezechilibrele ce impun ajustarile actuale. Mai grav, asemenea ajustari facute numai pe seama bugetului nu doar trimit povara pe umerii celor nevoiasi, dar duc la o indatorare absurda si nenecesara a statului care ii amaneteaza viitorul. Ceea ce este insa poate si mai dramatic este ca, in acest fel, nelasata sa respire prin canalele valutar si monetar, economia – atat cat mai exista aceasta dupa rechizitionarea sectoarelor ei strategice de catre capitalul strain – este sufocata si toxinele, in loc sa fie expulzate, sunt si mai adanc varate in corp, epuizandu-l pe termen lung.
In aceste conditii, impresia, inca larg raspandita in mediul economic, ca BNR ar detine monopolul teoriei si practicii economice si ar fi depozitarul intelepciunii politicilor economice pierde tot mai mult teren si ramane ideea ca BNR este intr-adevar pilonul stabilitatii organismului economic, dar mereu mai clar al stabilitatii unui organism ce se indreapta spre extinctie, daca nu este cumva deja mort.
Acest lucru a inceput sa fie sever resimtit si la BNR. Iar reactiile sunt dintre cele mai bizare. Aproape caraghioase sunt cele care contesta, intr-un fel sau altul, exact piesele centrale ale politicilor derulate chiar de BNR nu cu mult timp in urma si care sunt cele care au adus de fapt lucrurile unde se afla acum. BNR a contestat post-mortem politica de cochetare cu aprecierea leului din 2007-2008, responsabila de deficitele incendiare de cont curent ale perioadei. Ca Sf. Puciuncula, cea fara de pacate, BNR a descoperit, dupa ani de zile, cat rau a facut creditul in valuta sau creditul cu buletinul, de parca acestea ar fi cazut de undeva din ceruri si nu ar fi fost date de bancile straine din parohia sa si cu blagoslovirea sa. Vadit deranjata de discutia despre utilitatea si impactul imprumutului mamut de la FMI, BNR a dat pur si simplu cu bata in balta, cerand public incetarea discutiei despre acest subiect, parca asta ar fi rezolvat problema! Cel mai de curand, BNR a descoperit, la spartul targului, ca bancile din parohia sa – de fapt aproape toate straine – nu s-au restructurat (!) si, de aceea, ar mai exista relele care mai exista! Si ne spune ca explicatia ar fi lipsa de concurenta! Mai sa fie! Pai cine, daca nu BNR, a avizat peste 40 de banci straine in Romania, la o economie de trei lulele?! Cine, daca nu BNR, n-a facut nimic impotriva practicii acestor banci de a pastra, pe seama clientilor (romani), a unor marje de dobanzi camataresti, care nu exista in lume si care le tine in viata, indiferent de ciclul economic (avant sau criza)?! Si mai ales, cine, daca nu BNR, a permis organizarea unui cumplit cartel al acestor banci din parohia sa in privinta dobanzilor si comisioanelor si care de fapt explica de ce nu avem concurenta si de ce, in ciuda crizei, pot exista marjele de profit care exista?! Bizare sunt caile Domnului care trec pe la BNR!