x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Blaga, triluri de mierloi

Blaga, triluri de mierloi

de Petru Calapodescu    |    05 Noi 2012   •   13:41

Ori nesimţire, ori insultă la adresa electoratului. Nu pot califica altfel ideile-cadru ce jalonează oferta PDL, ARD sau cum s-o mai fi numind făcătura mereu cu altă culoare, alte apendice de conjunctură şi alte sigle, sub care foştii guvernanţi vor să mai tragă o dată în piept o populaţie de care şi-au bătut joc, cârmuiţi cu mână forte de şeful lor informal, Traian Băsescu, vreme de opt ani. Idei cărora le-a dat glas urmaşul lui Boc, cu nimic mai bun decât acesta, Vasile Blaga.

Ca şi cum pedeliştii nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute a corupţie, incompetenţă şi aroganţă, ca şi cum ar fi pentru prima oară că se supun electoratului, Vasile Blaga a făcut un şapou al programului de guvernare (?!). Grădina Raiului: salariul minim de 850 lei, cota unică de impozitare redusă la vreo 11 %, predictibilitate fiscală, reducerea birocraţiei, câte şi mai câte! N-am apucat să aflu amănunte din restul programului, dr nu m-ar mira să auzim despre 1000 km de autostrăzi, 10.000 km de drumuri, pensii de 400 de euro şi câte şi mai câte. De parcă nu pedeliştii au fost atâta amar de ani la putere, de parcă nu au inundat electoratul cu promisiuni găunoase, de parcă nu s-au făcut preş pentru ca Băsescu să înhaţe în 2009 al doilea mandat, tot cu un noian de minciuni. Pentru ca după doar câteva luni, în mai 2010, să impună cel mai diabolic program de austeritate, cu tentă de genocid, pe seama celor mai defavorizate categorii ale populaţiei. De parcă nu tot ei, cei care vorbesc acum de predictibilitate fiscală, sunt cei care au modificat abuziv Codul Fiscal de vreo zece ori, punând la pământ sute de mii de mici firme şi trimiţând în şomaj atâta lume, în timp ce conturile lor, ale demnitarilor şi clientelei de partid au devenit obeze.

Blaga şi ciracii săi nu au nimic a propune electoratului. Au însă, dacă tot vor să vorbească, de dat samă. Au de dat explicaţii unde şi cum s-au drenat Bugetul ţării şi împrumuturile externe. Au de asumat blocarea fondurilor europene, din cauza - aşa cum a precizat Comisia Europeană - abuzurilor şi fraudelor săvârşite în 2009-20011, când erau ei la putere, nu USL, pe care acum Blaga încerca, printr-un incredibil tupeu, să o facă responsabilă de suspendarea plăţilor. Miniştrii şi ceilalţi demnitari pedelişti au multe, prea multe de justificat. Chiar dacă unii miniştri - cum au făcut Udrea sau Ariton - îşi delegaseră prudenţi semnătura unor subalterni, spre a nu răspunde direct pentru abuzuri şi deturnarea de fonduri prin contracte oneroase, ei nu pot scăpa de răspundere. Ca titulari de portofolii şi ordonatori principali, se fac vinovaţi cel puţin de neglijenţă în serviciu, cu grave consecinţe asupra economiei naţionale. Ca să nu mai vorbim despre distrugerea sistematică şi înverşunată a statului social, definiţie prin care însăşi Constituţia îi obliga să asigure cetăţenilor condiţii pentru un trai de o minimă decenţă.

Dacă tot au curajul să pretindă a fi din nou votaţi, la asemenea chestiuni trebuie să răspundă Blaga (era să scriu Băsescu, şi nu greşeam) şi trupeţii lui. Nu să transmită prin microfon, încep şi adunările electorale, triluri de mierloi ce vrea să-şi încânte auditoriul. Nu propunând electoratului o garnitură din care nu lipsesc Udrea, Boagiu, Igaş, Ialomiţianu, Oltean, Anastase, Trăilă, Buda, Boureanu, Baconschi. Garnitură care, astă iarnă, când strada le cerea să plece,  îi socotea pe protestatari ca fiind "o mahala ineptă" şi o "adunătură de viermi". Lesne de manipulat şi de jefuit.

×