Sambata seara, la Antena 3, Oana Stancu a prezentat o dezvaluire cutremuratoare. Un cetatean, care a fost silit sa dea spaga 22 de hectare dar i s-au mai solicitat inca 6 si, intrucat a cerut contravaloarea acestora, la un pret modic, 'organele' s-au pus pe el. Si au inceput presiunile. Din partea procurorilor. Din partea celorlalte autoritati. Beneficiarii spagii sunt inalti functionari publici din anturajul Elenei Udrea, la data respectiva, ministru al Dezvoltarii. Putin a lipsit ca omul, dupa ce a fost jefuit, sa se trezeasca si dupa gratii. Este un exemplu tipic pentru ceea ce inseamna blestemul injustitiei in Romania. Si, nu peste multe zile, Uniunea Europeana va trage linia si ne va spune cum stam la acest capitol. Pana atunci, ma incumet eu sa dau verdictul. Stam prost.
Capitolul la care, in mod cert, Romania este corigenta, este cel al Justitiei. Pentru ca ea nu functioneaza atunci cand este vorba de apararea simplilor cetateni. Si nici atunci cand este vorba de raspunderea, uneori penala, care le revine demnitarilor. Situatia victimei din ancheta prezentata de Oana Stancu nu este singulara. In intreaga Romanie, oamenii sunt santajati si jumuliti de catre autoritati iar, daca nu cedeaza, sunt prigoniti. Este cea mai flagranta ipostaza a nefunctionarii Justitiei. Dar nu si singura.
Avem de-a face si cu un altfel de injustitie. Cea legata de lentoare. De tergiversarea termenelor, indiferent ca este vorba de procese penale sau civile. O injustitie minata de lipsa de celeritate.
De existenta primei categorii de nedreptati se face vinovat sistemul. Un sistem ticalosit. Care s-a ticalosit si mai mult sub regimul Traian Basescu. Un sistem in care coruptia s-a institutionalizat. Un sistem in care isi dau mana, pentru a fura impreuna, asa-zisi oameni de afaceri, afiliati politic cu partidul care se afla la putere, demnitari si procurori. Uneori, in lantul de complicitati de acest fel, mai intra si judecatorii. Aceasta forma generalizata de infractiuni stoarce Romania de energii, ii descurajeaza pe intreprinzatori, compromite ideea de proprietate privata, fara a mai vorbi de faptul ca nenoroceste oameni nevinovati, transformandu-i, in mod nedrept, in infractori.
A doua forma a injustitiei, nu mai putin grava, este generata de functionarea greoaie a acesteia. Din motive de legislatie inadecvata. Din lipsa de dotare materiala. Din absenta unui numar suficient de mare de magistrati si grefieri. Din plata umilitoare a acestora. Din demonizarea lor de catre unii politicieni, cel mai proeminent fiind Traian Basescu. Acel Traian Basescu, care afirma ca s-a luptat timp de 8 ani pentru a crea o justitie moderna si libera, in care, iata, au venit cei de la USL sa si-o subjuge. Ceea ce fotografiem noi, ceea ce fotografiaza orice strain care trece prin Romania, fie turist, fie om de afaceri, fotografiaza, cu certitudine, si expertii UE. De aceea, la raportul pe justitie, vom ramane corigenti. Principalii vinovati sunt Traian Basescu si Monica Macovei, care a pretins ca a contribuit decisiv la o modernizare a Justitiei. Si la ce a condus modernizarea tip Macovei? La subordonarea politica a Justitiei si la umilirea judecatorilor. La o coruptie institutionalizata.
Paradoxul e ca UE, orbita prin dezinformare, condamna, pe buna dreptate, Justitia din Romania dar ii elogiaza, pe nedrept, pe autorii acestei stari de lucruri, Basescu, Macovei, Kovesi si Morar.
Sursa: CorectNews