BNR, despre salarii şi pensii

Afirmaţia guvernatorului BNR privind salariile şi pensiile, ce pare a fi o invitaţie la cutezanţă in planificarea bugetară, este mai degrabă un indemn la precauţie, la judecarea faptelor in dinamică.

Analiştii şi lumea politică au aşteptat să audă opinia BNR privind efecte ale creşterii pensiilor. Cred că sunt două "chei" pentru citirea afirmaţiilor Guvernatorului; una priveşte relaţia intre salarii şi pensii; a doua se referă la dinamica salariilor, a veniturilor in general şi echilibrul economic.

Salariile au crescut foarte iute in prima parte a anului; viteza lor de creştere a fost aproape dublă (20%) faţă de cea prognozată (cca. 10%), ea fiind asemănătoare cu cea inregistrată in anul precedent. Consecinţa acestei dinamici (printre cele mai inalte in UE) este că alimentarea bugetului asigurărilor sociale (BAS) - a remarcat Mugur Isărescu - se face bine, că se inregistrează un surplus (anul trecut, excedentul fiind de peste 1,8 miliarde lei noi). Intrucăt creşterea pensiilor se face in raport de salariul mediu brut prognozat, nu ar fi probleme in a majora punctul de pensie, din banii BAS, in raport cu creşterea prognozată a salariului mediu brut. Unele ziare chiar s-au grăbit să declare că BNR confirmă evaluările oficiale ale MEF. Acest raţionament este valabil pentru 2008 dacă salariile vor merge substanţial mai iute decăt estimările Comisiei de Prognoză (adică tot in jur de 20% faţă de 10%). Dar aici intervine o problemă de raţionalitate. Dacă in ultimii ani (mai ales in 2006 şi 2007) salariile au crescut mult mai iute decăt ce au spus prognozele, nu este firesc ca pentru 2008 să se revizuiască calculele de anticipaţie? Altminteri, ar trebui să admitem că oamenii, organizaţiile economice, instituţiile publice nu invaţă din erori, nu-şi ajustează predicţiile. Problema de raţionalitate capătă mai mult relief dacă ne raportăm la 2009.

Deci socoteala iese in 2008 in virtutea unui diferenţial considerabil intre dinamica salariilor efective faţă de cele prognozate. Dar situaţia se modifică in anul următor, cănd, dacă se doreşte respectarea ţintei pentru punctul de pensie la cca. 45% din salariul mediu brut, "nerealizarea" din 2008 ar trebui să fie transferată in 2009. Adică, punctul de pensie in 2009 ar trebui să crească de la cca. 32% din salariul mediu brut la finele acelui an, căt ar fi efectiv, la 45% in 2009. Ce ar căştiga bugetul public ca uşurare in 2008 ar pierde in 2009. Am ajunge, cu intărziere de un an, la truismul că salariile nu pot mari punctul de pensie fără o creştere puternică a numărului de contributori. Şi atunci, ce nu a spus guvernatorul BNR, ar trebui găsite alte surse de finanţare - lărgirea bazei de impozitare, alte taxe şi impozite, diminuare de cheltuieli, eventual creştere de impozite etc.

A doua chestiune: intr-o economie cu creştere rapidă este firesc să crească salariile. Nici nu ar fi posibil altfel dacă se acceptă ca raportul intre profituri şi căştigurile salariale se mişcă intre anumite limite. Lucrează şi alţi doi factori: convergenţa reală, ce mişcă preţuri şi salarii in sus, şi penuria pe piaţa forţei de muncă (şi din cauza migraţiei). Cum salariile cresc, pensiile sunt mişcate şi ele in sus.


Toată lumea ar avea de căştigat. Dar dacă dinamica salariilor nu este insoţită de căştiguri de productivitate adecvate se erodează competitivitatea. Adăugănd aici şi aprecierea cursului, treaba se complică (faţă de iunie 2006, salariile şi aprecierea leului insumează +30%, in timp ce productivitatea in industrie a crescut cu sub 10%!). Drept este că raportul BNR face referire la un proces mai intens de formare a capitalului fix in economie in ultimul timp (ceea ce este de bun augur), dar aceasta nu poate oculta diferenţialul intre dinamica salariilor şi cel al productivităţii - care se vede in costul unitar cu forţa de muncă. Dacă acest diferenţial va persista, sau se va adănci, avem motive de nelinişte. Fiindcă durabilitatea creşterii economice ar fi pusă in discuţie; salariile nu ar mai creşte, ca şi pensiile. Şi dacă intervine o corecţie brutală a cursului de schimb, un puseu inflaţionist major ar eroda din puterea de cumpărare a veniturilor (inclusiv pensii).

Afirmaţia guvernatorului BNR privind salariile şi pensiile, ce pare a fi o invitaţie la cutezanţă in planificarea bugetară, este mai degrabă un indemn la precauţie, la judecarea faptelor in dinamică.