x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale BNR - Instituție fundamentală a României

BNR - Instituție fundamentală a României

de Dan Constantin    |    17 Apr 2020   •   11:23
BNR - Instituție fundamentală a României

În 17 aprilie 1880 a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, dată care constituie actul de naștere al Băncii Naționale a României. Proiectul apăruse cu o jumătate de secol înainte dar abia după obținerea independenței de stat și consolidarea regalității  crearea unei bănci de emisiune a statului a devenit organic necesară ca instrument pentru susținerea economiei României.Capitalul băncii era intergral românesc, cu o participare substanțială a statului.După inființarea Academiei Române,în 1866,Banca Națională devenea a doua instituție fundamentală  a țării, cu rol bine precizat, menită să asigure instrumentele monetare și echilibrarea politicilor economice

Dealungul celor 140 de ani de existență, banca și-a îndeplinit menirea , fiind în toate momentele de răscruce ale istoriei la înălțimea misiunii sale de suport viguros al independenței naționale. Banca Națională a trecut prin momentele de cumpănă ale celor două războaie mondiale , luptând cu mijloacele specifice la susținerea efortului național, fiind implicată în finanțarea și echilibrarea cheltuielilor de apărare.După reîntregirea Românie din 1918, Banca Națională , văduvită de tezaurul ei trimis la Moscova în 1916-1917, nerecuperat, contribuie la  la unificarea economică și monetară pe teritoriul național al României Mari și a restabilirii convertibilității leului .Marea criză economică mondială din anii 30 lasă urme și în România, banca centrală având un rol important în reechilibrarea finanțelor țării și reluarea dinamismului economic.Lecțiile istoriei au asigurat experiența și înțelepciunea în protejarea tezaurului propriu în vâltoarea anilor 40, statul comunist păstrând apoi nedivizat patrimoniul băncii. După 1990, și reluarea titulaturii inițiale,BNR își consolidează statutul și funcțiile de bancă centrală,cu obiectivul fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.Apartenența la Sistemul European al Băncilor Centrale , participantă la structurile Uniunii Europene,dau Băncii Naționale suportul de conexiune și integrare în politicile economice și monetare ale UE, dar și echilibrul necesar în dialogul cu instituțiile naționale,păstrând independența de decizie în atingerea obiectivelor.

 Marcarea celor 140 de ani de existență a BNR ale loc în condițiile complicate și restricțiile impuse de pandemia COVID-19, fenomen care perturbă grav echilibrul economic la scară mondială.Banca Națională este astfel pusă în fața unor noi provocări,cu consecințe greu de anticipat.Având o conducere consolidată,cu beneficiul continuității , moderației și experienței, Banca centrală devine în  noua situație  generată de mutații economice și sociale rapide,încă o  dată ,ancoră de stabilitate și reper de încredere pentru populația României.

×