x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Boc-PDL insultă Clujul (II)

Boc-PDL insultă Clujul (II)

de Lucian Avramescu    |    28 Mai 2012   •   14:51

Nu m-as fi intors la subiectul de ieri daca asertiunile mele n-ar fi aprins fitilul atator inversunari. Greu mi-as fi inchipuit ca atingand cu o biata tusa faptura de bronz a domnului Boc, turnat deja pe soclu, starnesc atatea manii in molcomii mei conationali din Cluj. Sau aprigele injuraturi, excesive in nobila lor generozitate, vin de la internautii doamnei Udrea, regateni ca si mine? Ce ziceam eu? Ca nu e bine ca pe mormantul, cu tarana inca proaspata al unei guvernari cu repetitie, care a lasat tara flamanda, indatorata si aproape pustie, domnul Boc sa se repeada in tontoroi verbal si sa joace batuta. Aibi, stimabile, pietate! Stiindu-l universitar, mi-a fost multa vreme greu sa accept ca domnul Boc poate fi tata. Confirmarile imi vin acum pe banda rulanta ori de cate ori cuvanteaza pentru natie sau doar pentru clujeni. Daca persoana putintica a domnului Boc ar fi fost muncita de nitel bun simt, obraznicia cu care se napusteste virgin ar fi fost fara indoiala temperata. Intre cei care au tabarat cu pumnii pe bietele mele randuri, se numara si cativa care le apara. Cineva scrie ca daca Boc va fi, prin absurd, reales la Cluj, apoi caruta cu prosti nu s-a rasturnat la Caracal.

Nu stiu de la ce se trage zicala asta, nedreapta in esenta, fiindca in Caracal s-au nascut personalitati stralucite, ca si in alte parti, si prosti, fireste, in distributie egala pe mioriticele noastre plaiuri. Inclin sa cred ca isi are si Clujul prostii lui, unii cu care am cinstea nemeritata sa polemizez. Cum sa polemizez cu unul care, trimitandu-ma la origini, doar pentru ca am sifonat augusta faptura a primarului reintors, ma someaza sa ma las de scris si sa accept ca argatul lui Basescu a salvat Romania? Il rog pe delicatul meu corespondent, asumandu-mi lipsa harului, sa accepte si domnia sa ca Boc a fost cel mai neispravit premier pe care l-am avut vreodata. Acceptand ca scriu prost, il rog sa accepte la randul sau evidenta ca domnul Boc a adus clujenilor pocinogul de a fi aratati cu degetul, vinovati, fara vina, de a fi zamislit o pacoste. Nu Clujul e vinovat de a-l fi dat pe Boc, ci Boc e vinovat fata de Clujul intreg si Romania toata. Pustiul ramas in urma se vede. Miliardele de euro imprumutate, fara nici-un beneficiu pentru popor, doar acela de a ne fi bagat datori, averile uriase facute unor sarlatani, saracirea nemiloasa a populatiei nu-s inventii din condei, ci realitati crude.

Nu mai gasesc clujenii alt primar? A inceput lumea cu Boc si se ispraveste cu el? Eu cred ca Boc a murit politic. Argatul saritor de la Cotroceni, cel care a batut militareste calcaiele si a executat fara cracnire orice ordin, inclusiv pe cele care omorau batrani, a avut sansa sa se caiasca. A ratat-o. Eu nu l-as vota in veci. Asa cum nu l-as vota pe rotofeiul Popescu, cel care insulta Targovistea, pe veroasa Udrea care sta closca pe Bucuresti, pe Berceanu de la Craiova, toti innamoliti in averi. Ii rog pe clujeni sa stea linistiti. Nu votul meu decide. Doar votul lor ii va salva de Boc sau li-l va lipi din nou de frunte, ca pe o bancnota pe care un petrecaret beat a tencuit adezivul gingiilor.

×