Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În Norvegia, un tânăr care n-avea maşină, ci bicicletă, a câştigat în câţiva ani mai mulţi bani decât ar fi putut să cheltuiască într-o viaţă şi a vrut să iasă din afaceri. Tânărul ar fi putut să termine banii şi într-o săptămână, ducând însă alt fel de viaţă, dar lui îi plăcea viaţa pe care o ducea. Ştiindu-l avut, toţi îi cereau să trăiască altfel, să-şi cumpere o vilă, să-şi ia maşină şi iaht. Banii îl obligau să facă numai lucruri care nu-i picau bine. Mi-am propus să fac bani, i-am făcut – se întreba tânărul milionar –, de ce trebuie să mai fac alţii? Toate lucrurile trebuie să aibă un sfârşit. De ce făcutul banilor nu trebuie să se termine?
Cel mai mult suferea maică-sa, care nu li se putea lăuda vecinelor cu achiziţiile băiatului. Erau zile când el venea acasă, la părinţi, şi aceştia se prefăceau că-s plecaţi. Le era ruşine că milionarul lor călărea aceeaşi bicicletă de pe vremea când era sărac. Măcar o bicicletă de lux să-şi fi luat, îl căina bătrâna. Din felul în care îşi exprima necazul, oricine ar fi gândit că vorbea despre un mort, care atâta voise de la viaţă, o bicicletă mai arătoasă şi nu apucase să-şi vadă visul împlinit.
Povestea norvegianului e adevărată. Am văzut un film cu el. Îşi număra supărările, pe care i le aduceau banii, dar tot pe bicicletă. Pedala şi vorbea. De fapt, banii nu-i făceau nici un rău. Oamenii îl chinuiau. Atât bogaţii, cât şi săracii. Îl somau să se decidă de ce parte era. Nu-i era permis să se poarte ca un sărac între bogătaşi, dar nici să o ducă modest, laolaltă cu lumea de unde plecase, stând pe un munte de bani. Dacă ar exista un culoar între cele două tabere, spunea el, în care doar eu să hotărăsc, aş fi fericit. Numai că acest culoar nu există. Trebuie să fiu fericit cum vor alţii. Povestea norvegianului aduce a legendă. E normal. Toate istoriile cu bani mulţi le iau oamenilor minţile şi fac din bani legende. Sunt convinşi că i-ar cheltui mai bine, decât cei care-i au. Bogat, dar prost, spuneau rudele şi cunoscuţii despre norvegianul care voia doar o căsuţă cu un petec de grădină, o soţie iubitoare şi copii buni şi frumoşi.
Ce ciudat, o relatare despre proprietarul unui iaht care tânjeşte să-şi cumpere un transatlantic nu numai că-i credibilă, dar are o logică. Doar n-o să viseze la o bărcuţă. Mai mult, pare întruchiparea mai binelui. Cazul tânărului care nu pofteşte la mai mult, care se mulţumeşte cu ideea că îl poate avea, dacă găseşte motive, aduce a glumă sau a film didactic de la începuturile cinematografului. În filme şi în romane, astfel de poveşti mai merg, însă cu banii adevăraţi nu te joci. Ori îi înmulţeşti, ori nu te bagi în lumea banilor. Tata şi mama, spunea norvegianul, trăiesc cu spaima că într-o zi banii or să se supere pe mine. Cu oamenii se mai poate discuta, dar cu banii nu te pui. Modestia e virtute doar la săraci. Dac-o fi cu adevărat.
