Noul ministru a avut nevoie doar de o conferinta de presa pentru a ne aduce aminte de stilul sau de baron vechi!
Cine nu-l cunoaste pe Radu Berceanu? Fostul prieten al lui Petre Roman, fostul prieten al "fugarilor" Sasu si Duvaz, fostul ministru al Industriilor, fostul prieten al lui Traian Basescu... Printr-un concurs de imprejurari nefericite pentru tara, dar fericite pentru domnia sa, Radu Berceanu a fost instalat ministru la Transporturi. Ferit de ochii opiniei publice ca parlamentar, noul ministru a avut nevoie doar de o conferinta de presa pentru a ne aduce aminte de stilul sau de baron vechi! Bunaoara, Radu Berceanu ne-a anuntat cu emfaza, de parca ar fi taiat panglica autostrazii Bechtel dupa ce a transpirat la lopata zi si noapte, ca: "L-am dat afara pe directorul Aeroportului Baneasa si nu vreau sa dau prea multe explicatii cu privire la acest lucru". Jura-te, da-ti cuvantul dumitale de fruntas in aeroplane, ca nu vrei sa faci asta! Ca nu vrei sa dai explicatii si ca Ministerul Transporturilor este mosia dumitale, asa cum era sereleul ala cu care faceai cutii postale pentru posta electronica! Stapane, nu te supara pe noi atat de tare, incat sa ne iei sina, vagoanele de dormit si tasnitoarele de pe peron, doar pentru ca, vremelnic si trecator, ai ajuns ministru! Mai lasa-ne sa ne bucuram si noi un pic de gara noastra mica, mai lasa-ne o tara in sala de asteptare. Nu, n-asteptam sa realizezi ca esti platit din banii statului, stapane, banii nostri! E mai greu de la o anumita varsta, dar trebuie sa dai explicatie, jupane, pentru toate masurile si deciziile pe care le iei. Am aflat, boier Berceanu, ca n-o sa motivezi nici viitoarele decizii de schimbare ale directorilor din subordinea Ministerului Transporturilor si Turismului pentru ca esti "antrenor", pentru ca te crezi si te dai "antrenor". Nu, jupane, esti doar un functionar al statului, un slujbas platit din banii prostilor de romani, un functionar aflat in slujba lor. Altfel, domnule antrenor, las-o mai incet cu teribilismele de pe vremea lui Ciorbea si Vasile. Ca e posibil sa te scoata Calin la incalzire, asa cum a scos-o pe colega Paloma Petrescu. Iarta-ma, stapane, jupane, boier Berceanu, ca-mi permisei sa-ti aduc aminte din pozitia mea de contribuabil cine esti si, mai ales, pe banii cui ajunsesi dumneata ministru. Hai sa traiesti!Citește pe Antena3.ro