Borcea şi Iancu l-au reciclat pe Tudor

Evenimentele ceremoniale care au ocupat mijlocul săptămânii au fost deja îndosariate în arhivele FRF. Fotbalul a revenit la specialitatea casei, la finalul aproape isteric al campionatului intern.

Nervozitatea excesivă nu caracterizează nicidecum disputele din terenul de joc. Dimpotrivă, acolo cramponarii practică o făcătură obosită şi tristă, la trecerea timpului. Starea de agitaţie îi caracterizează pe ţuţării cu eşarfă deversaţi în fenomen de cancerul tranziţiei şi pe imaginativii care încearcă să învioreze atmosfera lansând pe piaţă scenariile abracadabrante ale unor aranjamente menite să decidă ierarhia finală. Capul de afiş al etapei în desfăşurare este adjudecat fără drept de apel de meciul Dinamo - Politehnica Timişoara. În clasamentul făcut de instanţele sportive dinamoviştii au patru puncte în faţa timişorenilor. În ierarhia autentic sportivă Politehnica devansează pe Dinamo cu două puncte. Premisele recomandă, aşadar, pomul lăudat al etapei. Dacă avem în vedere însă marea dezamăgire produsă în etapa trecută de Steaua şi Dinamo, dacă ne amintim spectacolul jenant oferit de corifeii istorici ai fotbalului nostru, ajungem la concluzia că orice pronostic optimist comportă şi o mare doză de risc.

Marian Iancu, pe de o parte, şi conducătorii colectivişti de la Dinamo, pe de altă parte, fac o propagandă încrâncenată a ce va fi să fie. Nu-i condamn, deoarece fiecare dintre ei încearcă să-şi vândă cât mai bine marfa respectând reţetarul specific pieţei publice. Dar nici nu-mi prea vine să cred că gloabele se pot metamorfoza în trăpaşi de rasă de pe o zi pe alta. Rămân rezervat în faţa promisiunilor şi destul de nedumerit în faţa unei decizii deja consumate în realitate. Doi dintre cei mai vehemenţi contestatari ai arbitrilor din bătătura fotbalului nostru, doi dintre cei mai fervenţi susţinători ai importului de fluieraşi, adică Marian Iancu şi Cristi Borcea, s-au răsucit absolut surprinzător. După scurta experienţă israeliano-turco-slovaco-spaniolă cei doi s-au armonizat într-o duioasă pace şi l-au reciclat pe Alexandru Tudor. Decizia surprinzătoare este mai greu de explicat şi tocmai de aceea ea a stârnit imaginaţia scenariştilor. Zvonerii dau foale variantei unui blat între Borcea şi Iancu. Construcţia este însă şubredă de vreme ce lipseşte mobilul crimei. Câştigarea campionatului, obiectiv al ambelor echipe, este recompensată cu participarea directă în grupele Ligii Campionilor, participare care aduce cu sine foarte multe milioane de euro. Suma de vânzare a unui meci în care se joacă titlul ar trebui să concureze, aşadar, suma adusă de participarea în Liga Campionilor. Iar a crede că vânzarea unui singur meci este preţuită la mult peste 10 milioane de euro mi se pare o nebunie.