Brambureala numită Guvern (I)

Luându-şi în serios, în fine, condiţia de lider al Opoziţiei, Călin Popescu Tăriceanu a criticat prestaţia de până acum a guvernului PSD – PC-PD-L. Într-un efort de a strânge într-o singură notă definitorie multiplele fapte date gata de guvern, liderul PNL a denunţat lipsa de strategie coerentă. Liberalii s-au definit până acum prin eleganţa poziţiei lor faţă de adversarii politici. Numai aşa se explică blândeţea degajată de formula folosită de fostul premier pentru a defini slăbiciunile noului guvern. Lipsa de strategie coerentă e prea subtil spus.

Pentru că, în realitate, formula mult mai nimerită pentru a surprinde prestaţia Executivului instalat de doar o lună e brambureala absolută.

Deciziile de până acum, dar şi ieşirile publice ale unor miniştri duc lipsă nu de strategie coerentă, ci de minimă logică.

Şi nu e vorba despre previzibila prăpastie dintre prestaţia blocului reprezentat de PD-L şi cea a blocului reprezentat de PSD-PC. Această prăpastie se vede cu ochiul liber.

Între cei doi parteneri de guvernare nu pare a fi nici o legătură. Atât PD-L, cât şi PSD-PC acţionează fiecare de capul său, fără a lăsa o clipă impresia că trag la acelaşi atelaj. Mânat de conflicte intestine de nerezolvat, PSD n-a dezbătut până acum în forurile de conducere adoptarea programului de stânga la noile condiţii, ale participării alături de PD-L, formaţiune de dreapta, la un guvern constituit pe motivul crizei.

Energia conducerii PSD s-a cheltuit în mod dezastruos pe afacerea Gabriel Oprea, percepută de opinia publică drept o dispută pentru ciolanul ministerial, dar şi ca semnul unui proces de centralizare a puterii în mâinile lui Mircea Geoană. Nici PD-L nu s-a ostenit să-şi dezbată propriul program.

Şi deşi, spre deosebire de PSD, PD-L funcţionează ca un soi de PCR sub Ceauşescu, absenţa disputelor interne, nici măcar a celor de idei, nu dau Executivului acea unitate de acţiune la care se aştepta multă lume de la o alianţă între două formaţiuni cu o oarecare experienţă în administrarea ţării.

Excepţie făcând, poate, Vasile Blaga, miniştrii Guvernului, atât PSD, cât şi PD-L, au avut până acum ieşiri publice definite prin poziţii individuale, multe dintre ele animate de obsesia spectaculosului ieftin. Ministrul PSD-ist al Sănătăţii s-a preocupat până la obsesie de a polemiza cu măsurile luate de predecesorul său liberal. Radu Berceanu i-a dat afară pe directorii din Ministerul Transporturilor. Ministrul Culturii s-a remarcat prin dezvăluirile privind viaţa sa personală. Culmea prestaţiei de starletă a fost atinsă de Elena Udrea, ministrul Turismului. Fosta consilieră prezidenţială poate fi considerată ministrul cel mai mediatizat. N-a fost seară în care jurnalele tv de actualităţi să nu se refere la Elena Udrea. Ce am aflat însă despre proaspăt doamna ministru? Că a plâns asistând la concertul lui Gheorghe Zamfir. Că a schiţat câţiva paşi de dans, de parcă ar fi membră a ansamblului Fetele de la Căpâlna, şi nu demnitar. Cât despre iniţiativele ca ministru e greu,  dacă nu chiar practic imposibil, să le găseşti un temei în programul PD-L de guvernare.

După ce ne-a convins că destinul turismului nostru stă în călătoriile ecumenice, Elena Udrea a lansat fantezia cu transformarea Bucureştiului într-o staţiune balneoclimaterică. S-a plictisit rapid de ea şi a lansat, de îndată, iniţiativa cu sutele de pârtii de schi. Toate aceste ieşiri publice îşi au temeiul în năravul Elenei Udrea, luat de la idolul ei, Traian Băsescu, de a comite gesturi vizând exclusiv impactul mediatic.

Acelaşi motiv poate fi întâlnit şi la miniştrii PSD, care au avut până acum ieşiri publice. Gabriel Oprea, Ion Bazac s-au apucat, de cum s-au văzut miniştri, să decapiteze conducerile şi, mai ales, să purceadă la controale de tip Alexandru Ioan Cuza.

Spectaculoase mediatic, descinderile la secţiile de Poliţie sau în spitale sunt puerile la nişte miniştri a căror datorie principală e să coordoneze activitatea la nivelul întregului minister, şi nu să-şi prindă subordonaţii cu ocaua mică.

Spre stupoarea românilor, un guvern format de principalele partide ale ţării, formaţiuni cu o serioasă experienţă în materie de administrare a ţării, are o prestaţie sub cea a unui începător.