Brichete, dreptate şi adevăr

Scriitorul de la pagina 3

De mii de ani, omenirea voieşte dreptate, adevăr şi bunăstare. Ce n-au reuşit omenirea şi mileniile le promite alegătorilor din colegiul său un absolvent de Politehnică, unul mediocru, care n-a inginerit niciodată, fiindcă s-a îndeletnicit cu politica în trei partide de umplutură.

Ca să-şi convingă electoratul că va da ce a promis, anonimul împrăştie pe străzi brichete şi pungi de plastic. În comparaţie cu principalul său contracandidat, care anunţă un complet de sloganuri creştineşti, cu ecouri din Confucius, Buda şi Hamurappi, susţinându-l doar cu chibrituri, e neîndoielnic că fariseul cu brichetele e mai credibil.

Nu însă mai credibil decât candidatul ecologist, care mai mult decât aer, apă şi soare n-are ce-i da votantului, însă merge din apartament în apartament cu o sacoşă plină cu cârnaţi de casă.

Dacă punem laolaltă strigările de pe afişele de campanie, aflăm cum în numai patru ani România va deveni acel tărâm al făgăduinţei pe care-l visează dintotdeauna dreptcredincioşii politicii de toate neamurile şi religiile. Votul uninominal, într-o ţară ca a noastră, nedezmeticită, cu cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor, dar şi cu cel mai mare consum de rachiu pe gât de alegător, le asigură celor mai populari penali, demagogi şi împătimiţi ai puterii veşnicirea în Parlament.

Ne ferim, de optsprezece ani, să spunem ceea ce este evident, că hoţii, curvele şi lichelele sunt, de fapt, modele de reuşită în viaţă pentru o parte semnificativă din electorat. Pentru partea care face diferenţa. Oamenii votează din admiraţie, dintr-un străfund feudal plin de evlavie pentru cel care îi bate, dar le dă şi pâine. Convingerea electoratului majoritar e că un Parlament nu poate fi altfel decât corupt. În nici o altă instituţie românească nu avem o densitate mai mare a indivizilor cu probleme de caracter, fiscale şi psihiatrice ca în Parlament. Cu toate acestea, majoritatea electorală, care în toate sondajele de opinie îşi mărturiseşte apăsat neîncrederea în soborul de deputaţi şi senatori, îl va vota în continuare cam în aceeaşi alcătuire. Motivul e unul istoric şi naţional: masele largi nu se aşteaptă la mai bine, masele largi speră să nu fie mai rău. Între un rău stabilizat, cunoscut şi o speranţă fără contur, votul va perpetua răul.

Anonimul care dă brichete şi promite dreptate, adevăr, bunăstare, neatârnare, credinţă, moralitate şi un belşug nesfârşit de alte brichete şi cârnaţi va fi votat încă ani mulţi de acum înainte, deşi tot ce-i stă realmente în puteri să facă e să fure mai puţin, să pălăvrăgească în media mai puţin, să trădeze mai puţin.

Cred că un candidat care ar declara: "Îmi ajunge cât am înşelat statul, am destul ca să-mi permit să fiu un om cinstit de acum înainte" ar fi ales fără ezitări de o majoritate convinsă că l-a întâlnit, în sfârşit, pe politicianul providenţial.