Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oraşul este agresat de decibelii scăpaţi de sub control
Primăria Capitalei a anunţat acum vreo trei ani că porneşte ofensiva împotriva zgomotului. În 27 aprilie 2007 municipalitatea transmitea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului harta de zgomot a Bucureştilor. Dacă umbli prin arhive, găseşti şi o Hotărâre de Guvern (321/2005) pentru evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental. Până în 2012 ar urma ca toată România să fie cartată cu decibelii fiecărei zone. Evident, toată treaba este încadrată într-un program la nivel UE, negociat pe când am aderat.
Dacă îmi aduc bine aminte, chiar Poliţia pornise şi ea la luptă cu dinozaurii care deversau dejecţii de manele din boxele maşinilor. Erau stabilite şi ceva sancţiuni, dar au rămas în... eter. Nu erau probabil constituţionale, cine dădea amenda nu avea cum să măsoare decibelii ş.a.m.d.
Ca atare, s-a aşternut o linişte de mort pe marea acţiune dirijată de la Bruxelles. Nu se mai ştie cine a umflat banii pentru harta cu vuvuzele; şmecherii au încasat şi cetăţenii marelui oraş se antrenează la purtatul dopurilor în urechi pentru protecţie.
Am mers prin multe oraşe din lume, capitale cu trafic rutier cu mult peste ceea ce suportă Bucureştii. Prin comparaţie cu minunatul nostru oraş, ele sunt, majoritatea, oaze de linişte.
În capitala României s-a dat drumul la toate trompetele, sirenele, alarmele posibile. Arterele oraşului sunt sub un clopot de zgomote în care se pompează motoarele turate, festivalurile de rock, pocnitorile, focurile de artificii, discotecile în aer liber. Maşinile Poliţiei care nu prind mare lucru circulă cu sirene sfâşietoare; pompierii şi ei umblă cu tulumbele, dând de ştire la toată lumea; salvările care duc bolnavii ce pot muri de inimă din cauza sirenei; coloanele oficiale, care se plimbă prin oraş ca ouăle în căldare, dau şi ele de veste că Boc şi Băsescu lucrează din greu să bage ţara în necazuri. Mai adăugăm convoaiele funebre, şi ele, mai nou, cu claxonul pe post de bocitoare, şantierele ce bat toba mai ales noaptea, beţivii care rag din toţi rărunchii, tineretul ce-şi strigă şi el bucuria că pleacă din ţară. Toată lumea urlă, urlă, fie pe cale bucală, fie susţinută de tehnologie.
Cum mai arată astăzi harta zgomotului, la trei ani de la prima trasare? Nimeni nu mai anunţă vreo acţiune menită să tempereze fenomenul atât de nociv al suprapopulării sonore. Desigur, ar fi explicaţii pentru a justifica nebăgarea în seamă a autorităţilor. În primul rând, ca să faci mai multă linişte nu se impun mari investiţii. Dacă la asfaltare, la zugrăveli se înghesuie mulţi, pentru că au cârlig bun la banul public, la tăiat decibeli gheşeftul nu se prea arată. Dimpotrivă! Dacă îi bagi taraful cârciumarului în surdină, nu ies bani ca atunci când îl laşi să spargă urechile între blocuri. Haitele de câini fără stăpân, dar şi patrupezii ţinuţi în lanţ să apere proprietăţile, sunt şi ele prezente, contributori la nebunia sonoră. Nici asta nu poate fi sancţionată în Bucureşti? În Elveţia, câinii sunt operaţi la coardele vocale pentru a nu deranja vecinii. La noi, este considerat că prietenul omului este un câine fără valoare dacă nu latră şi nu muşcă.
Am văzut şi o speranţă în acest ocean al nebunilor gălăgioşi: parcul de la Colţea. Lângă cazanul infernal de circulaţie de la Piaţa Universităţii am auzit, într-o după amiază, firicelul de muzică stârnit de o formaţie cu studii la Conservator. Era o luptă inegală, înte Goliat şi David, în care, ca în legendă, câştiga muzica, nu vuietul oraşului. Se întâmplă sub sigla unui program cultural - Visul unei simfonii de vară. Va fi doar un vis sau un început de civilizare a unui loc în care încercările anterioare au eşuat? Oricum, pe harta zgomotului a fost pusă o mică pată albă.
Locul himericei zone eliberate de comunism are, în fine, un reper de normalitate.
