Bucurestiul regasit

Am facut imprudenta sa-mi las masina la Stuttgart si sa vin in Romania, de Sarbatori, cu avionul. A trebuit, prin urmare, sa ma descurc prin Bucuresti, in aceasta perioada aglomerata, cu taxiurile si cu mijloacele de transport in comun.

Am facut imprudenta sa-mi las masina la Stuttgart si sa vin in Romania, de Sarbatori, cu avionul. A trebuit, prin urmare, sa ma descurc prin Bucuresti, in aceasta perioada aglomerata, cu taxiurile si cu mijloacele de transport in comun. Pana la urma, mai ales cu ultimele, caci la orele de varf taxiurile pur si simplu sunt de negasit. Cele mai multe firme nici nu mai raspund la apeluri. Dupa jumatate de ora de incercari disperate, daca ai fericirea sa gasesti, in fine, un taxi, tot regreti amarnic, caci circulatia e infernala. Ajungi sa te-ntrebi daca nu luai mai bine tramvaiul. Am stat doua ore in masina, din centru pana la Casa Presei, si am platit un sfert de milion. De la sase seara in sus, e imposibil sa mai gasesti ceva. Am mers la gala "Zece pentru Romania", de la Ateneu, pur si simplu pe jos si m-am intors tot pe jos, cale de trei sferturi de ora. Fiind burnita, a trebuit sa-mi pun diploma pe cap. Cand un boschetar s-a apropiat cam prea mult de noi, cum alergam printre gropile de pe trotuare, l-am amenintat cu trofeul proaspat cucerit. Cand a vazut bucata de metal sclipind in lumina neonului si aratand foarte contondenta, s-a carat repede.

Folosesc si premiile la ceva, pana la urma ... Marele avantaj al mersului cu taxiul e ca iti estompeaza putin jalnica imagine a orasului. Din troleibuz sau din tramvai, Bucurestiul e o colectie de ruine si de noroaie. N-am fost niciodata un "mizerabilist" inclinat doar spre descrierea aspectelor sordide ale lumii. Mi-am iubit mult orasul natal, si-l iubesc si acum. Dar sa admitem ca, in mod obiectiv, e inadmisibil de jegos. Centrul e un dezastru, ca o gura cu toate maselele stricate. Cladirile vechi nu s-au omorat nici cand erau noi cu cine stie ce grija fata de stil, de armonizare urbanistica. Erau cladiri negustoresti facute cum il taia capul pe "apropitar", ornamentate cu ingerasi de ipsos si cu ghirlande de stuc.

Pe la 1900 s-au ridicat si masive cladiri ce adaposteau institutii, intr-un neoclasic foarte aproximativ. Azi insa, dupa zeci de ani de neingrijire, de ruinare, de innegrire de la gudron si gaze de esapament, ele arata ca acele peisaje apocaliptice din utopiile negre: resursele globului s-au epuizat si oamenii traiesc prin canale de scurgere si prin fabrici ruginite. Nu mai avem mult pana acolo. Bucurestenii sunt mai departe saraci si tristi, palizi de la poluare. Uitati-va la turma de calatori ce ies din metroul supraaglomerat si urca treptele, sparte si manjite, la Universitate. O mare de oameni in haine purtate mult mai mult decat ar fi trebuit, inghesuindu-se si calcandu-se pe picioare. Ies in pasajul din centru, rusinea acestui oras. Ma-ntreb daca primarul Videanu a coborat vreodata in acea gaura de sobolan din miezul miezului Capitalei, ca sa vada halul in care-a ajuns. Nici un closet public n-a aratat vreodata asa. Scarile rulante nu merg de decenii, nu mai au nici trepte, sunt gauri barate de table indoite.

Pe pereti e o jerpelitura de afise stravechi. Pe jos nici o dala nu mai e la acelasi nivel cu alta. Urci apoi la suprafata, unde dai nas in nas cu o baba uriasa, hidoasa: reclama la nu stiu ce produs de infrumusetare, cocotata pe cladirea Universitatii... Oriunde te uiti, oriunde mergi, la Obor, in Titan, la Sf. Gheorghe acelasi cenusiu, aceeasi uratenie, acelasi jeg gros, aceiasi cersetori, aceiasi batrani obositi de viata, aceiasi pusti care vorbesc imund.

Nici eu n-am fost altfel, zilele astea. Cu un fes tras pe ochi, cu cel mic de mana, am inghetat in statii, m-am inghesuit in troleibuze, am fost imbrancit in magazine. Am gustat din plin farmecul marii capitale europene. Ca prea mi se suise Stuttgartul la cap in ultima vreme.