x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bugetul pe 2013 şi înlănţuirea logică din 2010

Bugetul pe 2013 şi înlănţuirea logică din 2010

de Ilie Serbanescu    |    05 Feb 2013   •   15:23

În mod paradoxal, bugetul pe 2013, primul al actualei guvernări, face corp comun cu cele din perioada 2010-2012, axate pe mult contestatele măsuri de austeritate. Paradoxal apare doar în raport cu modul în care guvernarea USL-istă s-a autoprezentat faţă de guvernarea anterioară, pentru că altfel „corpul comun” era obiectiv şi inevitabil nu numai deoarece consecinţele măsurilor de austeritate se vor resimţi ani şi ani, dar şi fiindcă totul în România acestor ani se derulează de fapt pe baza aceluiaşi program idiot al FMI.

În baza acestuia, ajustările într-adevăr necesare, cerute de dezechilibrele masive, au fost făcute începând din 2010 nu pe seama celor ce creaseră aceste dezechilibre - respectiv, băncile şi nesăbuiţii lor debitori care, prin creditele de consum fără noimă, generaseră rapid un consum abrupt fără producţie şi, în lipsa acoperirii interne, un deficit halucinant de cont curent extern – ci, în mod cu totul nedrept, pe seama unor nevinovaţi şi chiar neimplicaţi: salariaţi prin tăierea salariilor, pensionari prin îngheţarea pensiilor şi, culmea culmilor, contribuabili prin majorarea TVA! Dacă salariaţii şi pensionarii beneficiaseră de măriri de salarii şi pensii în perioada boom-ului consumului stimulat de credite – şi, într-o măsură, ajustările trebuiau să-i vizeze –, contribuabilii nu aveau însă nici o legătură cu problema! În schimb, cei vinovaţi (băncile şi nesăbuiţii lor debitori) au fost complet protejaţi. Asta pentru că dl Isărescu, în parohia căruia se produseseră ravagiile, l-a găsit pe dl Boc căruia să-i pună pe cap curăţirea grajdurilor.

De pe margine, USL striga împotriva măsurilor luate de dl Boc, dar nicidecum nu viza nedreptatea protejării celor vinovaţi, ci susţinea că pentru ajustări ar fi fost suficiente niscai ipotetice reduceri ale evaziunii fiscale şi ale cheltuielilor bugetare cu bunuri şi servicii. Venită la guvernare, USL a descoperit însă că aceste reduceri sunt poveşti cu cocoşul roşu şi, angajată fiind să reîntregească salariile şi pensiile, nu a găsit o altă finanţare decât în noi creşteri de taxe. Acesta este bugetul pe 2013: reîntregiri de salarii şi pensii finanţate din creşteri de taxe! Contribuabilii, lăsaţi cu ochii în soare de către PDL, rămân în aceeaşi poziţie şi pe vremea USL.

De fapt, nu se putea altfel. Programul FMI este un program de tăiere a consumului. Obiectiv nu poate genera creştere economică. În lipsa acesteia, orice recuperări în salarii şi pensii nu pot fi acoperite decât din creşteri de taxe şi impozite. Creşterile de taxe nu sunt un rău în sine. Mai ales dacă, precum în cazul în speţă, este vorba de creşteri temeinice şi justificabile economic. Pot fi chiar bune dacă folosesc ca resurse de investiţii. În bugetul pe 2013, investiţiile însă vor scădea. Folosirea creşterilor de taxe pentru finanţarea unor majorări de salarii şi pensii nu poate duce decât la stagnare economică. Exact ce se poate aştepta de la bugetul pe 2013! 

×