Buna guvernare?

Dublul limbaj al preşedintelui României, comparând atitudinea faţă de Guvernul Boc în raport cu Guvernul Tăriceanu, ne arată încă o dată cât de rară e onestitatea atunci când privim, cu speranţe deşarte, spre Palatul Cotroceni.

În octombrie 2007, presa relata despre un demers al preşedintelui României pentru o chestiune fundamentală a mandatului său. Se numea buna guvernare.

Citez din presa vremii: "Cu o întârziere de aproape trei ani, preşedintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului strategia de securitate naţională a României. «Aceasta trebuia transmisă în iunie 2005, dar ce mai contează că suntem, acum, în octombrie 2007?», a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Ion Munteanu. Documentul are 58 de pagini, iar preşedintele Băsescu a considerat necesară introducerea ideii de «bună guvernare», ca factor important de strategie naţională, cu trimitere la Cabinetul Tăriceanu, pe care l-a acuzat public că face jocurile unor grupuri de interese. «Experienţa trecutului arată că buna guvernare s-a aflat uneori în pericol, ca urmare a activităţii unor grupuri de interese nelegitime sau forţe nedemocratice care, folosind vulnerabilităţile sistemului, au încercat să influenţeze exercitarea puterii în folos propriu ori să schimbe puterea democratică prin acţiuni violente sau anarhice», se arată în document".

Ştim cu toţii că şeful statului a trimis acest document fundamental pentru sistemul securităţii naţionale după o experienţă personală tristă. Suspendarea sa de Parlamentul României şi întoarcerea la serviciu printr-un referendum la care a participat un sfert din electoratul cu drept de vot. Supărat foc pe fostul său partener Călin Popescu Tăriceanu, care bătuse palma cu PSD (partid pe atunci blamabil în viziunea sa), Traian Băsescu se gândea serios la demararea în forţă a unor acţiuni ale instituţiilor statului direct subordonate domniei-sale, împotriva Guvernului liberal. O găselniţă îndelung comentată atunci a fost exact această sintagmă, "buna guvernare", ca element fundamental pentru asigurarea securităţii naţionale. În principiu, orice român căruia i se explică acest principiu pare să fie de acord cu el.

Buna guvernare, ca obiectiv de securitate naţională, i-a permis preşedintelui Băsescu să declanşeze un uragan de interceptări telefonice şi dosare comandate împotriva adversarilor domniei-sale. Miniştrii PNL şi parlamentari PSD, ei au intrat cu precădere în vizorul său. Constatăm acum, după aproape doi ani, că demersurile procurorilor şi interceptările serviciilor nu au adus nimic concret în instanţă. Ba chiar au fost dovedite vicii de procedură în anchetă şi încălcări (inutile, dar periculoase) ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cazul unora dintre urmăriţi.

Făcând acum o comparaţie între guvernarea Tăriceanu şi guvernarea Boc, îmi revine în minte acest demers al preşedintelui României. Întrebarea legitimă care se pune după opt luni cu preşedintele PD-L în fruntea Executivului: aceasta poate fi numită bună guvernare? Sunt cel puţin trei argumente pentru un răspuns negativ. Adică o premisă de atentat la securitatea naţională prin modul în care se guvernează în prezent. Sunt două-trei excepţii de oameni serioşi, profesionişti.  

Primul argument. Iniţiatorul unor hotărâri şi ordonanţe, juristul Emil Boc, a fost sancţionat până acum de trei ori în opt luni de Curtea Constituţională. Numărul rateurilor pare îngrijorător într-o perioadă atât de scurtă. Ca pretins constituţionalist, Emil Boc dovedeşte o înfricoşătoare incompetenţă în materia dreptului pe care pretinde că l-a studiat cu sârg.  

Al doilea argument. Cazul Ridzi, cel tărăgănat de primul-ministru şi preşedintele României până la tardiva demisie a fostului demnitar PD-L. Ca ministru al Tineretului, Monica Ridzi şi complicii săi au săvârşit fapte penale. Ancheta DNA a fost în mod intenţionat întârziată, deşi dovezile erau mai mult decât evidente. Până la urmă, au găsit şi procurorii acele aspecte foarte grave. Tot acest mecanism de eludare a fost pus în practică pentru a evita suspendarea ministrului prin decret prezidenţial. Ceea ce ar fi dus la recunoaşterea publică a faptului că adevăratul conducător al PD-L, Traian Băsescu, a tolerat atât timp un ministru penal în partidul său.

Al treilea argument. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, prim-vicepreşedinte al PD-L, a primit de la Tribunalul Bucureşti o sentinţă pentru o fraudă "in corpore" la Primăria Capitalei. E vorba de milioane de euro. Nici premierul, nici prea cinstitul Traian Băsescu n-au schiţat nici un gest.

Preşedintele României şi partidul său, prin această guvernare periculoasă, au dovedit o nepermisă toleranţă în privinţa faptelor de înaltă corupţie. Vizate în primul rând sunt nume sonore din PD-L. Ca partener de guvernare, PSD abia dacă mai scânceşte câte un protest leşinat. Pare să fie izolat şi neparticipant la deciziile importante.

Dublul limbaj al preşedintelui României, comparând atitudinea faţă de Guvernul Boc în raport cu Guvernul Tăriceanu, ne arată încă o dată cât de rară e onestitatea atunci când privim, cu speranţe deşarte, spre Palatul Cotroceni.