Bunicul lui Tucă face o profeţie despre prezidenţiale

La insistenţele şi prin amabilitatea distinsului publicist Marian Nazat, am făcut vineri şi sâmbătă o călătorie în sudul ţării: Alexandria, Turnu Măgurele, Islaz, Roşiori, Salcia, Siliştea-Gumeşti, Buzescu.

Gestul celui care a scris România de-an-doaselea a avut un dublu temei:

- sentimental (să-i văd şi eu meleagurile natale - Turnu Măgurele şi Islaz);

- pragmatic (să cunosc, în ipostaza de scriitor şi publicist, un petic din ceea ce el numea Românica).

Pentru o persoană cu multiple preocupări, ca subsemnatul, o astfel de călătorie în real, dincolo de bordelul politic numit Bucureşti, se poate solda, în planul scrisului, cu producţii diferite, după unghiul de abordare. La finele ei se pot scrie: proze, reportaje, comentarii politice, note şi notiţe sociologice. Fiind vorba, în hotarele acestei rubrici, de Opinii, voi încerca, în cele ce urmează, să fiu deopotrivă scriitor, reporter, comentator politic, observator sociologic. Marian Nazat e o natură lirică, înfinit potenţată când vine vorba de meleagurile copilăriei, tinereţii şi stagiului de procuror. Despre lirismul realităţilor din această călătorie va scrie el, sunt sigur, mult mai bine. Eu însă mă voi opri asupra aspectelor mai puţin lirice, întemeiat şi pe credinţa că în orice petec din ţara asta se regăsesc trăsăturile de ansamblu ale realităţii absurde numite România lui 2009. Fiind nu numai scriitor, ci şi comentator politic, se înţelege că m-au interesat înainte de toate semnele bătăliei electorale din acest an.

Marian Nazat mi-a spus, înainte de a pleca din Bucureşti, că experienţa cea mai interesantă va fi întâlnirea cu bunicul lui Marius Tucă. La venerabila vârstă de 94 de ani, bunicul lui Marius Tucă dinspre mamă, deşi locuind în Islaz, e un cunoscător al vieţii politice de la noi. Urmăreşte jurnalele şi talk-show-urile tv mai ceva decât un analist politic. Domnia sa a făcut o profeţie pe care ţin s-o dezvălui:

- Nu mai ia votul!, ne-a zis despre Traian Băsescu.

Atât formularea, cât şi tonul nu sunt ale unui adversar al actualului preşedinte. Sunt ale unui analist politic, pronunţându-se obiectiv, fără patimă, asupra unei realităţi. Sunt tare curios să văd dacă această profeţie se îndeplineşte sau nu.

Am trecut prin numeroase sate, oraşe şi orăşele cu aproape trei săptămâni înaintea scrutinului europarlamentar. Puţine, dacă nu deloc, au fost localităţile în care să întâlnesc afişe şi lozinci ale tuturor partidelor competitoare. Lăsând la o parte faptul că doar trei partide, plus aşa-zisa independentă Elena Băsescu se exprimă prin afişe (deşi partide competitoare sunt mai multe), o localitate era dominată zdrobitor de un singur partid?. PSD şi PD-L mai ales.

Explicaţia acestei anomalii? Culoarea politică a edilului şef al localităţii. De altfel, după culoarea dominantă a publicităţii electorale îţi dai seama imediat de partidul căreia îi aparţine primarul. Dincolo de esenţa nedemocratică a acestei realităţi, ea ne oferă un posibil adevăr pentru scrutinul de la 7 iunie 2009: Va fi un scrutin prin excelenţă al primarilor. De autoritatea lor asupra cetăţenilor, dar şi de forţa de a mobiliza electoratul va depinde victoria unuia dintre cele două partide care îşi dispută locul întâi. Dar chiar şi în cazul primarilor de aceeaşi culoare politică, aş putea spune de pe acum care va fi procentajul de participare. Bazându-mă pe felul în care arată localitatea. Dacă se văd semnele unui bun gospodar, mai mult ca sigur partidul căruia îi aparţine primarul va avea un scor însemnat.

Trecând acum la România de dincolo de bătălia electorală, în care numitul Gheorghe Flutur l-a învins la montaje literar - artistice pe Kim Ir Sen scriind numele Bucovina cu spinările oilor devenite activiste PD-L, iar Traian Băsescu, pe Mobutu, tunzând oile în direct la tv, am remarcat din nou, ca şi în alte petece de România, amestecul aiuritor de modernitate şi înapoiere, de bogăţie şi mizerie, de inteligenţă  şi prostie funciară. Pe uliţele satelor poţi vedea bătrâni cu cămăşi albe apretate şi pălării negre venind din Centru cu sacoşe de plastic pe care se lăfăie târfuliţe tv despuiate. Teleguţe trase de măgăruşi duc pe capră inşi care vorbesc la telemobil. Cârdurile de capre sunt mânate de muieri în tricouri cu semnele electorale ale unor partide despre care ele habar n-au că există. Din pereţii magherniţelor din chirpici ies antenele parabolice ale televiziunilor prin satelit. M-am înşelat scriind undeva că ne îndreptăm spre Caragiale. Corect ar fi fost să notez că ne îndreptăm spre Gogol!