x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bunul simţ, silit să gireze fărădelegea?

Bunul simţ, silit să gireze fărădelegea?

de Serban Cionoff    |    26 Feb 2016   •   19:01

Nici nu s-au stins aplauzele puternice, prelungite și uralele înflăcărate cu care participanții la Bilanțul DNA au primit, într-o deplină unitate morală și politică, declarația ministrei de justiție, Raluca Prună, că o va reinvesti pe Laura Codruța Kovesi în fruntea acestei instituții de forță a statului de drepți, că,iată!, aceeași doamnă și-a reafirmat, de data asta la Cluj, hotărârea sa fermă și voința de nestrămutat. Asta, probabil, ca să ne intre bine în cap că unde-i lege, nu-i tocmeală. Vreau să zic legea doamnei Prună, potrivit căreia rolul domniei sale este să constate performanța de înalt nivel și să o recompenseze.

"Bine, bine- se vor întreba niște oameni care mai au ceva aplecare spre cunoașterea gramaticii limbii române ca și a logicii clasice, elementare-, dar pot să mai existe și performanțe de nivel coborât?’’ Ba bine că nu!...

Bunăoară, dacă tot vorbim despre performanțele obținute de către DNA sub conducere multilateral-medialiatei Laura Codruța Kovesi, atunci haideți să numărăm, fie și pe degetele unei singure mâini, la câte cauze în care apar ca protagoniști Traian Băsescu et comp procurorii DNA și-au încheiat treaba și au fost trimise spre judecare? Sau câte dintre dosarele înaintate către instituțiunea cu pricina în urma verificărilor făcute de corpul de control al fostului premier Victor Ponta sunt în lucru și nu zac în străfunduri de sertar, zăvorâte sub lacăte grele și bine ferecate?Tot la DNA, bineînțeles. Ghici-ghicitoarea mea!

În cazul acesta, vin și vă întreb: nu-i așa că avem de-a face, și aici, tot cu un fel de performanță, dar într-un sens schimbat al termenului? Dacă nu chiar grav alterat și de-acum compromis. Avem sigur că avem, dar cine e ăla care să își pună pielea în saramură și să umble unde nu-i fierbe oala? Întrebați-mă ca să vă întreb…

Temându-se, probabil, că spusele nu i-au fost pricepute la înalta lor valoare teoretică și practică, aceeași mai mare a împărțitorilor de (ne)dreptate , Raluca Prună, a făcut trimitere la textul Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Lege care, la articolul 54 , alineat 1, stabilește, printre altele și procedurile prin care este numit Procurorul șef al DNA. Ei, uite că am cetit și noi legea, dar bag seama că acolo nu scrie nicăieri că ministrul justiției se antepronunță în cazul desemnării șefului DNA,, ba, mai rău că acesta merge până acolo încât anulează din start orice posibilitate a unui alt procuror de a se înscrie în competiția democratică, deschisă pentru ocuparea acestui post.

Mai mult, spunând,încă de pe acum, cu subiect și predicat, cum că numirea, de fapt reinvestirea , Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA este ,,singura soluție de bun simț’’, doamna ministru spune, de fapt, că oricare procuror care ar cuteza să își depună dosarul pentru a candida la această funcție dă dovadă de lipsă de bun simț!

Așa stând lucrurile, tare sunt curios cum vor reacționa procurorii la auzul nu doar al deciziei ministeriale, cât, mai cu seamă, la aflarea vești că ministra justiției îi socotește, la grămadă, a nu fi apți , din rațiuni de elementar bun simț, să ocupe funcția de mare cinste la cârma DNA?!

Până una-alta, cei mai în măsură să dea un răspuns , demn și ferm argumentat, zicerilor și mentalităților Ralucăi Prună ar fi membrii CSM , adică acea entitate a breslei care trebuie să avizeze propunerea avansată de către ministra(in )justiției.

Zău așa, tare sunt curios cum vor vota, în situația de față, distinsele fețe grele ale CSM? Ca să nu spun mai direct: care anume formulă de bun simț va avea câștig de cauză? Cea cu care defilează Raluca Prună sau adevărate, de fapt singura formă de manifestare bunului simț. Fiindcă o fi el, bunul simț, un paradox(așa cum bine ne-o mai spunea cu niscai ani în urmă conul Alecu Paleologu), dar nu aș vrea să văd că tocmai cei chemați să aplice, fără discriminare legea, vor cauționa, fie și tacit, o fărădelege crasă, așa după cum este cea pe care este gata-gata să o impună vremelnica titulară a portofoliului justiției. Știți cine? Persoana căreia, în văzul lumii,mai ieri-alaltăieri, îi sufla, la ureche, răspunsuri euro-pârâcioasa Monica Macovei.

 

 

 

 

×