x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Buza lui Barroso

Buza lui Barroso

de Dan Constantin    |    19 Iul 2012   •   14:06

In ultimele zece zile marea grija a dlui Barroso a ajuns sa fie Romania. Intrati in stare de alerta dupa primirea strigatelor de ajutor ale pedelistilor din trupa lui Basescu, sefii PPE au declansat o operatiune politica fara precedent impotriva Aliantei USL. Avand controlul unor importante institutii ale Uniunii Europene, potrivit mecanismului democratic de distribuire a posturilor, PPE nu accepta sub nici o forma ca dreptul constitutional sa fie aplicat si in Romania pentru aceeasi distributie in conducerea institutiilor de la Bucuresti.

Presiunea fara precedent asupra primului-ministru Ponta, a presedintelui interimar Antonescu are drept unica tinta mentinerea la putere a lui Traian Basescu si a regimului pe care l-a patronat in ultimii opt ani. Desigur, aceste actiuni politice in sustinera lui Basescu sunt ambalate in formele care contin "domnia legii" "independenta Justitiei", "apararea democratiei", "principiile UE" s.a.m.d. Scrisorile, pozitiile publice, declaratiile facute la adresa Guvernului si Parlamentului Romaniei sunt preluate si distribuite de acolitii lui Basescu Traian ca avand greutatea unor sentinte, ale unor decizii fara drept de apel ale Uniunii Europene care au "hotarat" ca democratia a fost ingropata la Bucuresti, ca Justitia este subjugata politic, iar dictatura a pus stapanire pe aceasta tara europeana. Formulele iresponsabile livrate de comandoul minciunii condus de Monica Macovei – lovitura de stat, mineriada, abolirea Constitutiei, arestarea judecatorilor, desfiintarea Curtii Constitutionale au fost folosite de persoane cu functii inalte la Bruxelles care manevreaza principiile UE cu un singur scop – sa influenteze votul de la referendumul din 29 iulie.

Chiar si Raportul MCV, o analiza anuala, a fost utilizat pentru aceiasi tinta politica: deturnarea vointei votului popular spre impunera vointei PPE – salvarea lui Basescu de la dezastrul politic si evitarea falimentului politic al acestui partid, pe termen lung in Romania.

PPE nu uita episodul PNTCD din anul 2000, cand partidul, pe atunci de guvernamant, a iesit din Parlament si nu si-a mai revenit. Acum PDL, adus in PPE de Traian Basescu printr-o "lovitura de stat" ideologica, prin fuga intr-o noapte de la Internationala Socialista, risca aceeasi soarta la alegerile din toamna. Or, mentinerea lui Basescu la Controceni ar da PPE o ancora in Romania, de care sa se agate si pentru organizarea Congresului Partidului Popular European programat in aceasta toamna la Bucuresti. De aceea PPE se arata atat de ingrijorat, de aceea liderii ei fac declaratii fara precedent in istoria UE pentru a sanctiona schimbari democratice in acord cu prevederile Constitutiei si potrivit vointei une largi majoritati a populatiei.

Potrivit lui Barroso, Romania s-ar afla pe buza prapastiei si putin lipseste sa faca un pas in hau, spre dictatura si in afara Europei. Asta pentru ca plecarea lui Basescu devine previzbila printr-un vot organizat in conditii normale, si similare cu alte consultari in Europa si cu precedente in Romania! Barroso nu a gasit ca asemenea "prapastii" ar sta sa inghita alte tari cu mari derapaje politice sau cu situatii explozive. Grecia, unde neonazistii au intrat in Parlament, nu sunt pe buza prapastiei; nici Spania, unde miscarile de strada impotriva austeritatii sunt "stapanite" cu gloante de cauciuc si bugetul este in dezastru, nu merita atentie. Nici Portugalia, tara lui natala, unde populatia strange semnaturi pentru demiterea presedintelui, nu e pe "buza". La fel, nici Estonia, unde un ministru in functiune ii lauda pe conationalii intrati in SS ca au asigurat demnitatea tarii in anii ’40, democratia nu este in pericol. Acolo sunt guverne PPE si sunt corecte toate actiunile gestionate de liderii lor. Toate declaratiile lui Barroso Martenes, Daul, Rompuy, Reading, Buzek, lideri ai PPR, trebuie "citite" in cheia interesului strict de partid.

Barroso & co pun institutiile europene in situatia sa fie judecate de multi cetateni romani nu prin ceea ce au crezut ca sunt ele atunci cand tara noastra a aprobat cu entuziasm aderarea la UE.
Aparandu-l pe Basescu Traian, dincolo de evidentele intereselor de patrid ale PPE, Barroso se asaza el pe buza unei prapastii a ridicolului.
Nu Romania se izoleaza prin demiterea lui Basescu Traian, ci Barroso si PPE fac sa izoleze institutiile europene in judecata cetatenilor romani. Va asumati acest risc, domnilor din PPE?

×