Cai verzi pe pereti

Concisa, pitoreasca, eleganta, formula se potriveste perfect cu personaje mereu in cautarea unui vis, dornice sa gaseasca solutia unor probleme aparent irezolvabile. Un prim exemplu, Hans Peter Niesward, care ne propunea sa ne suim pe un piedestal cam de jumatate de metru inaltime si sa sarim de pe el exact la ora 11:39 de minute si 13 secunde GMT.

Concisa, pitoreasca, eleganta, formula se potriveste perfect cu personaje mereu in cautarea unui vis, dornice sa gaseasca solutia unor probleme aparent irezolvabile. Un prim exemplu, Hans Peter Niesward, care ne propunea sa ne suim pe un piedestal cam de jumatate de metru inaltime si sa sarim de pe el exact la ora 11:39 de minute si 13 secunde GMT.

Ziua cu pricina, 20 iulie 2006, a trecut, Niesward nu a reusit sa recruteze cei 600 de milioane de voluntari de care ar fi avut nevoie pentru a modifica traiectoria Pamantului in jurul Soarelui, rezolvand astfel odata pentru totdeauna marea problema a incalzirii globale.

Sincronizarea celor 600 de milioane ar fi fost, se pare, imposibila, exista riscul sa se fi produs nenumarate greseli legate de ora locala, fara a mai pomeni un detaliu destul de important, domnul Hans Peter Niesward nu exista, el a fost inventat de un cineast de origine germana, Torsten Lauschmann, mereu dornic sa-si socheze contemporanii cu ideile sale trasnite. Acest cautator de himere mai are un mic defect, ideea nu este originala, ea a fost lansata, la vremea ei, de catre Carl Sagan si i-a ispitit si pe alti cautatori de fantome cabaline care au afirmat ca aceasta ar fi arma secreta a Chinei - un miliard si mai bine de saritori (indiscutabil perfect sincronizati) ar putea declansa un cutremur catastrofal. Greu de crezut.

Nu lipsesc de pe lista vanatorii de dragoni, cum ar fi Ninki-namke din Gambia, lung de 50 de metri si lat de un metru, capabil sa ucida prin simpla sa prezenta, cine il vede moare peste putine zile. Criptozoologii, neobositii cautatori ai monstrului din Loch Ness si a rudelor sale, bantuie acum prin Africa de Vest, incercand sa demonstreze existenta fiorosului monstru si sa analizeze un solz al acestuia, probabil de dimensiunile unui capac de canal.

Edmund Halley, descoperitorul cometei care ii poarta numele, credea cu tarie in structura de tartacuta uscata a planetei noastre, pe care o credea goala pe dinauntru, poate compusa din patru sfere concentrice, numite de Rene Guenon "Casa Regelui Lumii" si descrisa de un geograf onorabil, John Cleves Symmes, ca avand cate un orificiu la fiecare pol. In Germania nazista teoria a fost imbratisata cu entuziasm si insusi Hitler a aprobat finantarea unei expeditii conduse de dr. Heinz Fischer (alt geograf foarte publicat) in insula Rugen din Marea Baltica, cu speranta gasirii uneia dintre intrarile in ipotetica lume subterana. Nebunia asta a salvat poate si vieti omenesti, multe dintre rachetele V-1 (arma cu care se incerca distrugerea Marii Britanii) au apucat-o pe traiectorii gresite, calculate pe baza teoriei Pamantului gol pe dinauntru.

In zilele noastre se aud iar vocile unor fizicieni a caror imaginatie nu se lasa infranata de realitate si care sustin ca au reusit sa produca fuziunea nucleara la temperatura camerei. Sa nu uitam ca fuziunea este motorul nuclear al stelelor si se desfasoara la o temperatura de cateva milioane de grade Celsius, spre deosebire de fisiune, inima bombei atomice. Dar bomba este un Soare stupid, un Soare ratat. Un reactor de fuziune ar insemna solutia definitiva a problemelor energetice. Dar la cu totul alte temperaturi.

Rareori ne intalnim si cu cate un cautator de himere incununat de succes. Un singur exemplu, medicul britanic Thomas Young (1773-1829), comparat cu Pico de la Mirandola (care stia tot ce se poate sti si ceva mai mult), autorul a 63 de articole din Enciclopedia Britanica pe teme ca jocul de bridge, Egiptul, limbajul, mareele si cromatica, vorbitor a peste 40 de limbi moderne si clasice, cel care a descifrat misterul vederii in culori (bazata pe receptori separati pentru rosu, verde si violet), dar si scrierea hieroglifica egipteana, independent de Champollion. Avea o singura si nevinovata slabiciune, isi dorea sa fie acrobat de circ. Si a fost.

Alt iubitor de iluzii, Umberto Eco, scria nu de mult despre un pictor de mare succes din secolul al XIX-lea, John Banvard, a carui opera s-a pierdut pentru totdeauna, el a incercat sa picteze totul in marime naturala si dimensiunile enorme au dus la distrugerea panzelor sale. Tot Eco il pomeneste pe Jean Francois Sudre, eroul unei incercari de a crea un limbaj artificial bazat exclusiv pe muzica si astfel accesibil pana si orbilor sau mutilor, numit, nu foarte original, sol-re-sol. Oare s-ar fi bucurat J.F. Sudre daca ar fi aflat ca numele notelor muzicale provine din sintagma orientala "durr-i - mufassal", care inseamna sirag de perle...