x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Caietul de la miezul nopţii

Caietul de la miezul nopţii

de Florin Condurateanu    |    22 Sep 2015   •   07:09

E greu să uiţi zâmbetul încărcat de nuanţe de pe chipul lui Mircea Diaconu, atât de îndrăgitul actor. Un zâmbet plin de farmec, developând isteţime, bonomie, un teribil talent de a se descurca, dar şi de a pătrunde trainic în inimile spectatorilor. Dar nu numai acest surâs deştept al popularului actor l-a făcut cunoscut, ci şi naturaleţea, omenescul interpretării, niciun rol nu era searbăd, se zbuciuma să-l smulgă din canoanele eroilor pozitivi şi nereali impuşi de doctrina comunistă. Mi se destăinuia în interviurile de la tv şi Jurnalul Naţional că-l enervau personajele ridicol de perfecte, care n-aveau decât calităţi şi cămăşi scrobite, aşa că le adăuga el mici defecte pentru a părea mai fireşti, le răvășea cărarea ireproşabilă a frizurii, le inventa ticuri şi slăbiciuni. Puţini ştiu de talentul şi bucuria cu care Mircea Diaconu scria articole de ziar, dar şi cărţi. „Locuiam cu chirie într-o cămăruţă peste drum de Teatrul Bulandra. Când îmi isprăveam rolul, o zbugheam la mine la mansardă şi începeam să scriu impresiile, gândurile într-un caiet de dictando. Într-o noapte am constatat că se consumase toată mina creionului, rămăsese doar ciotul de lemn şi am ieşit turbat pe strada pustie să cer un creion vreunui trecător, ca fumătorii înnebuniţi după un chiştoc de ţigară. Am întâlnit o patrulă şi miliţianul mi-a dat bucăţica lui de creion. Povestea are o continuare. Pittiş prezenta un spectacol de poezie şi muzică, dar într-o duminică a trebuit să plece în provincie şi m-a rugat să-i ţin locul şi să nu uit să citesc pe scenă şi editorialul maestrului Radu Cosaşu. Dar a uitat să-mi lase cheia de la dulapul unde era scriitura maestrului. Disperat, am luat caietul din cămăruţa mea şi am citit rândurile mele, prezentându-le ca ale maestrului Cosaşu. Marelui ziarist i-au plăcut şi chiar s-a amuzat”.
 

×