Câine de pripas

Acum câţiva ani, într-o seară de iarnă, Julia (vârsta 22, profesia model) îşi purta în braţe căţelul, un Staffordshire terrier, îmbrăcat într-o elegantă vestă din material de camuflaj. Tocmai vizitase un croitor de lux, specialist în haine pentru câini. Dar în aglomerata staţie de metrou care poartă numele faimosului autor al tabelului periodic al elementelor, perechea a fost atacată de un câine de pripas. Acesta, o corcitură cu blană neagră, răspunzând la numele Malcik, îşi apăra teritoriul, din care încerca să alunge intruşii, beţivii, alţi câini fără stăpân.

În loc să se îndepărteze şi să-şi vadă de treburi, Julia a scos din elegantul ei rucsac roz un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat pe Malcik, în faţa călătorilor îngroziţi. Această poveste de groază nu se termină aici. Tânăra a fost arestată, judecată şi obligată să urmeze un tratament psihiatric vreme de un an. În staţia de metrou a apărut o statuie din bronz care aminteşte de câinele ucis, devenit simbol al celor peste 35.000 de alte victime potenţiale.

Îi poţi vedea peste tot, pe lângă blocurile de locuinţe, în apropiere de pieţe sau chioşcuri, în staţiile de metrou şi în pasajele pietonale. Seamănă între ei, de statură medie, cu blană deasă, ochii migdalaţi, cozi lungi şi urechile ciulite. Vin dinspre cartierele mărginaşe în centru (unde au şanse mai mari de a găsi ceva de mâncare), iar seara se întorc în mahalalele care le oferă adăpost.

Un specialist în biologia lupilor, Andrei Poiarkov, şi-a dedicat ultimii 30 de ani studiului câinilor fără de stăpân. El susţine că aspectul şi comportamentul lor s-au modificat, în scopul unei mai bune adaptări, şi a ajuns la concluzia că sunt mai interesanţi (şi mai uşor de urmărit) decât lupii. Diferenţele sunt semnificative. Densitatea populaţiei de câini este de câteva zeci de ori mai mare decât a lupilor. Câinii sunt mult mai puţin agresivi decât lupii şi mult mai toleranţi.

Lupii rămân permanent în aceeaşi haită, chiar dacă împart un teritoriu cu alte grupuri. O haită de câini vagabonzi poate domina alte haite şi "şeful" ei, câinele cel mai inteligent, nu cel mai puternic, patrulează pentru a-şi asigura poziţia ierarhică.

Din punctul de vedere al evoluţiei, câinii rătăcitori se află pe undeva între câinele domestic şi lup. Ei sunt greu, dacă nu imposibil de ţinut în casă. Genetic, lupii şi câinii sunt aproape identici. Procesul domesticirii a eliminat multe dintre trăsăturile lor agresive. Ceea ce vedem acum este un proces invers, am putea spune de sălbăticire. Cunoaştem specii ca dingo din Australia sau mai puţin celebrul câine cântăreţ din Noua Guinee, care provin din câini domestici deveniţi ferali.

Totuşi, diferenţele faţă de lupi sunt vizibile. Maidanezii sunt caracterizaţi de un anume polimorfism, o gamă mult mai bogată de aspecte fizice şi de comportament, nu de alta, dar condiţiile lor de mediu sunt mult mai variate.

În primul rând, sunt sociabili. Unii se asociază cu paznicii, fiind siguri că vor căpăta ceva de mâncare de la cei pe care îi consideră "stăpâni". Alţii sunt apropiaţi de oameni în general, dar nu manifestă un ataşament personal. Ştiu să cerşească şi sunt excelenţi psihologi. Nu numai că ştiu dacă cineva are în sacoşă ceva bun de mâncare, dar şi dacă vor primi ceva de la persoana cu pricina sau nu.

În fine, un alt grup îi cuprinde pe acei câini a căror interacţiune socială este limitată la alte grupuri de câini, cei care se mulţumesc cu resturi şi caută în lăzile de gunoi. Trebuie pomeniţi şi câinii aproape sălbatici, care atacă neprovocaţi şi se hrănesc cu şoareci, şobolani, uneori chiar cu pisici. Ei trăiesc în parcuri, sunt vânători nocturni şi se feresc de oameni.

Dar categoria cea mai interesantă este cea a câinilor din metrou. Andrei Neuronov (ce nume predestinat!), specialist în psihologia animalelor, a observat peste 500 de câini în staţiile de metrou. Dintre ei, doar vreo 20 au învăţat să circule cu trenurile subterane. Se orientează după miros, recunosc numele staţiei anunţate la difuzor sau durata parcursului. Sunt aproape imposibil de controlat, sterilizarea şi eutanasierea nu au avut rezultatele scontate, cu toate că din 100 de câini abandonaţi supravieţuiesc cel mult trei.

E vorba, v-aţi putut da seama cu uşurinţă, despre câinii comunitari din Moscova. Ei au apărut pe străzi şi s-au înmulţit vertiginos după marile demolări din 1980, când oraşul avea nevoie de blocuri pentru oaspeţii Olimpiadei.
Au mai fost mari demolări şi în alte oraşe, nu-i aşa?