Nici prin cap nu mi-ar fi trecut, vreodata, ca existenta a sute de persoane sta in functionarea impecabila a unor pompe. Si ma refer, cum bine v-ati dat seama, la pompele in jurul carora s-a creat o adevarata legenda.
Ca cele produse de Aversa ar fi mai bune, ca cele unguresti par a fi mai competitive. Rezolvarea calamitatii din Banat sta, de cateva zile, in buna functionare a acestor pompe.
Mult mai usor e de inteles ca, de exemplu, viata unor oameni atarna de rigoarea unui calculator, a unui stimulator cardiac sau, chiar mai simplu, a unei caramizi care se desprinde de vreun perete invechit. De cate ori n-ati auzit sintagma: "Ti-e frica de avion, dar poti muri si pe pamant, cazandu-ti o caramida in cap".
Ce vreau sa spun este ca, uimitor, nu excelam la constructii brute, aproape nefinisate, cum ar fi o pompa hidraulica, dar suntem asi in cel mai revolutionar aparat inventat de omenire de la Hristos incoace: computerul. Da, noi, romanii, cei care ne chinuim, inca, in facerea economiei de piata, in care altii sunt de mult deprinsi si profita din plin de beneficiile performantei occidentale, am facut un salt calitativ in timp in domeniul IT. Afirmatia mea are la baza si un studiu de impact, recent dat publicitatii, de altfel primul de acest fel realizat la noi. Acesta releva ca industria IT va creste cu 10% pe an si va ajunge la 1,3 miliarde USD in 2009. Studiul, comandat de Microsoft Romania si realizat de IDC, analizeaza sase tari: Romania, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Slovenia, Serbia & Muntenegru.
Cercetarea analizeaza impactul industriei IT privind: crearea de noi locuri de munca, infiintarea de noi companii, cheltuieli locale pentru IT si veniturile din taxe.
Va vine sau nu sa credeti, dar in Romania activeaza 1.450 de companii in domeniul IT. Acestea au platit la buget 122 de milioane de dolari prin taxe si impozite. Per
ansamblu, cheltuielile IT in Romania au fost, in 2004, de 818 milioane de dolari.
In 2004, in Romania, peste 30.000 de persoane erau angajate in domeniul IT, iar industria locala de profil a generat statului venituri de peste 122 milioane de dolari, prin taxe si impozite.
Angajarile in industria software reprezinta 52% din numarul total al locurilor de munca in IT, iar in 2009 acest procent va ajunge la 65%. Din toate aceste cifre care, la o prima analiza, par seci, se desprind niste concluzii interesante. Piata IT inregistreaza o tranzitie catre software si servicii IT, s-a incetinit procesul de emigrare a creierelor din domeniul IT, telecomunicatiile s-au liberalizat, are loc o crestere rapida a creditelor pentru cardurile bancare, serviciile IT sunt recunoscute, din ce in ce mai mult, ca activitati cu valoare adaugata mare, procesul de privatizare a sectorului energetic si a altor sectoare de utilitati decurge in parametri normali, si se creeaza premisele pentru cresterea investitiilor straine - care vor avea un puternic impact asupra cheltuielilor cu IT.
Cat priveste impactul industriei IT asupra dezvoltarii economice in regiune, efectele sunt evidente si amintesc doar trei: in urmatorii cinci ani, sectorul IT va genera 35.000 de noi locuri de munca si 1,4 miliarde de dolari din venituri si taxe catre bugetele de stat, aproximativ 47% din angajatii din sectorul IT sunt implicati in crearea, distributia, suportul sau mentenanta aplicatiilor software, pentru un dolar incasat de catre Microsoft, de exemplu, exista alti 8,65 dolari generati si incasati de catre alte companii, care vand hardware sau software.
IT-ul a luat-o mult inainte, noi ne mai certam, inca, pe pompe de desfundat, inelele si cerceii din declaratiile de avere ale demnitarilor, boala de inima rea a lui Ion Iliescu, plata taxelor aferente cluburilor de fotbal, pumnul lui Stoica, mai nervos decat patronul lui, Gigi, etichetele pe actiuni, declaratiile unor purtatori de cuvant, care ne reamintesc faptul ca traim in tara pe care o meritam. Daca stam sa ne gandim, chiar avea dreptate distinsa doamna de la mediu. Intrebarea care se impune este cat de mult ne merita aceasta tara - in general - si cat conducatorii ei, in mod special. IT-ul a luat viata in piept si pe cont propriu, si de aceea ii merge bine.