x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cand cei din fruntea tarii raman in urma ei

Cand cei din fruntea tarii raman in urma ei

de Adrian Năstase    |    06 Oct 2005   •   00:00

Logica basesciana e cat se poate de simpla: nu e de vina cel care da cu parul, ci cel care tipa ca e lovit.
N-ar trebui criticata public de catre opozitie incalcarea Constitutiei. Basescu crede ca este vinovat cel care denunta public acest lucru, nu cel care o incalca. "Gasca" portocalie ar prefera sa poata opera pe tacute, pe intuneric, in deplina conspirativitate. Pe vremuri, ilegalistii erau in opozitie. In mod absurd, acum sunt la putere, din moment ce "puterea" se asaza singura in afara legii.

In sociologie e deja un fapt banal: multe dintre femeile batute nu se plang si nu se duc la politie de rusine. Ce o sa spuna lumea despre ele, despre casa lor? Asa ca sunt batute in continuare, uneori toata viata. "Suntem din aceeasi familie, trebuie sa fim solidari, chiar daca eu te fugaresc in fiecare zi cu ciomagul!", pare a spune pervers agresorul, aratand candid obrazul. "Nu se face!"

"Suntem din aceeasi tara, trebuie sa fim solidari, chiar daca eu si ai mei va atacam zi de zi, incalcand zi de zi legea si vointa electoratului!", ne spune, la fel de candid si de pervers, Traian Basescu. Seful statului e trist: PSD-ul a indraznit sa informeze organismele politice internationale la care e afiliat ca e supus la o intensa hartuiala politica, fara nici o legatura cu legea si cu normele democratice europene. Asa ca seful statului minte. El le spune, smecher, romanilor ca PSD se opune integrarii europene de dragul unui esec al Aliantei. (De parca esecurile guvernarii ar trebui cautate cu lumanarea!) Evident, in nici una din informarile la care ma refeream, PSD nu a pus in discutie integrarea Romaniei, ci gradul de europenitate al lui Traian Basescu si al acolitilor sai. Socialistii europeni au fost si vor fi pe mai departe unii dintre principalii sprijinitori ai integrarii romanesti. De altfel, e ciudat ca Basescu se dezice de o practica pe care a utilizat-o constant in ultimii ani, cand ne-a "parat" Internationalei Socialiste intens si profesionist, PD-ul lui Basescu fiind si singurul partid din lume care s-a opus intrarii noastre in acest organism.

Dar, in fond, cine pune in pericol integrarea europeana? Cred ca aici conteaza numai faptele. Sa le punem pe doua coloane, ca la contabilitate.

Pun in pericol integrarea europeana cei care au terminat la timp negocierile sau cei care acuza liderii europeni ca fac trafic cu copii sau ca vin la Bucuresti "sa-si ia tainul"? Cei care au demarat, in sfarsit, constructia de autostrazi sau cei care au oprit-o iarasi? Cei care au asigurat independenta magistratilor sau cei care vor sa-i numeasca din nou dupa criterii politice? Cei care au dezvoltat o diplomatie legata de marile capitale europene sau cei care vor sa deschida ambasade pentru delfini si meduze in Marea Neagra? Cei care au asigurat prieteni adevarati Romaniei sau cel care o indeamna "sa intre cu aroganta in Europa"?

Pentru ca asa a spus Traian Basescu. Cand aud acest cuvant, eu unul devin de doua ori mai atent. Mi s-a spus ca sunt arogant si probabil ca nu am gasit mereu cel mai direct mod de a vorbi cu oamenii, acel mod care sa inspire sinceritate. Dar eu nu-mi dispretuiesc niciodata interlocutorii, pot fi doar nepriceput in a-mi arata respectul. Traian Basescu e un arogant profesionist. El ne dispretuieste pe toti.

E o uriasa aroganta sa ceri sa se termine un pod daramat de inundatii chiar de ziua ta, ca sa poti bea sampanie pe el. E o prosteasca aroganta sa promiti Turciei ca o sustii in fata unei Uniuni Europene, care inca se gandeste cand sa te accepte pe tine. E o aroganta fara limite sa afirmi ca in tara asta va fi criza politica numai atunci cand tu nu vei mai avea incredere in primul-ministru. E o aroganta grosiera sa propui ca ministru al integrarii europene o domnisoara care nu stie unde e Europa si e respinsa rusinos de Parlament. Sau sa te bati cu Rusia pentru Marea Neagra cand n-ai flota, nici nu mai conteaza de ce. Sau sa razi cu pofta cand afli ca cei pe care i-ai lasat in locul tau la conducerea Bucurestiului, si pentru care ai garantat pompos, nu sunt capabili sa adune apa de pe strazi.

In mod sigur Romania va intra in UE. Cu munca si inteligenta. Cu acea cu-mintenie despre care vorbea Noica. Din pacate, Traian Basescu va ramane mereu, cu aroganta, la portile ei, indiferent unde ii va fi, in acte, domiciliul legal.

P.S.Mi se reproseaza o anumita capacitate de premonitie. Mai incerc o data:
S-ar putea ca anumite domenii cu privire la care exista ingrijorari serioase sa nu fie incluse in Raportul de tara din 25 octombrie, ci sa fie specificate intr-o scrisoare de avertizare, transmisa la Bucuresti imediat dupa publicarea Raportului !
×
Subiecte în articol: basescu editorial