x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Când e gata vaccinul pentru economie?

Când e gata vaccinul pentru economie?

de Dan Constantin    |    06 Mai 2020   •   07:50
Când e gata vaccinul pentru economie?

Vaccinul pentru protecția la COVID-19 este așteptat să iasă din laboratoare în câteva luni și va fi posibil de aplicat populației după încă un an. Tratamentele care se anunță eficace la televiziuni sunt mai mult pastile de dat speranțe; nefiind încă standardizate, nu au acceptul general al medicilor. După circa 100 de zile de la declararea oficială a pandemiei avem la îndemână ca mijloc sigur de prevenție tot săpunul și spirtul pe care unii îl folosesc în uz intern, cu efecte dramatice. Sfaturile lui Trump pentru ingerarea de dezinfectanți au ajuns, iată, chiar și la oameni care nu păreau conectați la fluxurile de știri. Dacă programul pentru evitarea unei catastrofe sanitare este susținut de competența unor medici cu renume și probitate științifică pe care politicienii sunt obligați să îi asculte, de voie, de nevoie, altfel stau lucrurile în privința catastrofei economice în care am făcut deja primii pași mari. Statisticile activității economice arată cu săgețile spre groapa a cărei adâncime tot crește. Cum să oprim căderea? Există medicamente disponibile pentru suferința economiei? Părerea unanimă este că banul ar fi principalul remediu. Ca în fizică, pe o saltea groasă de bani, șocul căderii este atenuat. Pachetele de măsuri din multe țări și la nivelul Uniunii Europene au în centru un nucleu de fonduri. Volumul anunțat al acestora este de ordinul trilioanelor de euro, mijloacele financiare eliberate efectiv până acum fiind însă cu mult mai reduse. Nici rețeta nu este standardizată și nici ,,farmaciile financiare”, ca și în cazul medicamentelor compensate, nu au încă ,,marfa” așteptată de la ,,fabricile” de trilioane. Banca Central Europeană și în Statele Unite, FED și Trezoreria - emitentul de monedă, pot susține cerințele unei injecții de fonduri necesare în starea de urgență economică. Guvernele anunță și ele facilități de finanțare, dar, cel puțin în România, banii nu au ajuns în economie. Deși în UE criteriul restrictiv al deficitului bugetar este suspendat, finanțistul Cîțu stă cu piciorul pe frână și nu dă drumul la bani, nici fondurile pentru șomaj tehnic nu au ajuns la oameni. Despre alte programe sociale sau investiții, bolmojite prin vorbe, nici vorbă să devină reale. Palatul Victoria este doar o mașină de promisiuni. Fiecare ministru aruncă apă cu cănuța peste vâlvătaia crizei! Deși multe voci raționale dublate de viziune susțin cu argumente deschiderea rapidă a unor finanțări ample de susținere a economiei prin fonduri publice, decizia guvernamentală este înghețată. Derogarea de deficit nu va fi pe termen lung și România, care are un nivel al datoriei publice sub media pe UE, va pierde ,,fereastra de oportunitate” dacă nu se mișcă repede. Banii care se pot împrumuta pe piață sunt încă ieftini și nu se știe unde se va duce prețul lor. În economia mondială sunt curente contradictorii. Bursele au avut în aprilie un trend pozitiv, stimulat de injecțiile de fonduri subvenționate de guverne. Alte anunțuri întrevăd însă accentuarea conflictului economic între SUA și China, după ce Tariff Man vrea să impună un nou regim de sancțiuni sub motivul declanșării epidemiei de la Wuhan. Ideea vehiculată de republicanii lui Trump de a nu plăti dobânzile către investitorii chinezi care au depus la Trezoreria americană 1,1 trilioane dolari a produs panică pe Wall Street .O asemenea decizie ar avea efecte globale dezastruoase, atrăgând posibila declasare a datoriei americane, întrucât activele Trezoreriei sunt considerate cele mai sigure din lume .

 Iată cum se ridică apăsat întrebările legate de vaccinul pentru protecția economiei. Nu-l vom avea! Doctorii în domeniu pot da sfaturi bune, însă politicienii, pe care soarta a tunat și i-a adunat, sunt puțin dispuși să le urmeze.

×