Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vine un moment când legile naturii înving orice alte strategii, când ciclul naştere - viaţă - moarte schimbă şi supune orice plan. Asta i se întâmplă Casei Regale a României. Starea de sănătate a Regelui o împinge, vrând-nevrând, spre momentul în care trebuie să-şi regândească viitorul. Cum în România nu există o mişcare monarhică de masă, Casa Regală are puţine variante prin care poate rămâne un jucător în viaţa social-politică a ţării. Şi trebuie să aleagă cu mare grijă în respect pentru înaintaşi, dar cu mintea deschisă spre viitor.
Ca rege-uns, ca rege-exilat, ca rege-fost şef de stat, Suveranul, regele Mihai, a reprezentat un simbol şi aşa va rămâne. Casa Regală însă, ca să existe în continuare adaptată la vremuri pe care le trăim şi la cele care vin, are nevoie de ceva mai mult. Pe scurt, are nevoie de cel puţin o persoană care să o reprezinte, care să se adreseze oamenilor pe limba, dar şi înţelesul lor, care să aprindă imaginaţia unui popor dezamagit de conducătorii pe care şi-i alege şi care să creadă că, în ultimă înstanţă, va avea un rege sau o regină la care să apeleze sau în care să-şi găsească sprijinul.
Alternativa la o Casa Regală implicată este o familie înstarită, discretă, dar supusă întrebărilor publicului. Până acum marea masă nu a pus niciodată în discuţie recuperarea bunurilor casei şi familiei regale - deşi este unul dintre puţinele cazuri fericite în care restituirea proprietăţilor confiscate s-a făcut repede şi bine - şi nici măcar nu a ridicat din sprânceană când a auzit de cheltuielile publice făcute pentru şi în numele Casei Regale. Republicani sau monarhişti, oamenii au acceptat situaţia din respect pentru regele Mihai. Ca lucrurile să nu se schimbe nu e suficientă o lege prin care Casa Regală devine instituţie de utilitate publică. O lege rezolvă poate nişte aspecte financiare şi de protocol, dar bagă oarecum în aceeaşi oala Casa cu partidele. Dintr-o dată Casa regala devine, ca percepţie, oarecum prizoniera partidelor care aşa cum au dat o lege pot să o şi schimbe. Încrederea poporului se câştigă greu şi se pierde uşor. O lege pentru impunerea simpatiei şi încrederii şi dacă se dă, se dă degeaba. Simpatia se câştigă! Întrebarea e dacă, în viitor, Casa Regala îşi doreşte aşa ceva!
Citește pe Antena3.ro
