Când praful politic se așază, cu ce rămânem?

Guvernarea României este fantezia micilor caractere ale „marilor” oameni ai statului care fac zilnic țărâna praf. Adică, practic, nu fac nimic. Cam 9 luni întreaga țară a fost aruncată - fără voia ei - în bătaia pentru ciolanul liberal. Congresul PNL luase mințile tuturor celor care trebuiau să stea cu mintea la dureroasele probleme de zi cu zi. Odată terminat așa cum s-a terminat congresul (satisfăcând doar un orgoliu prezidențial, dar fără să aducă mare lucru altcuiva), țara a continuat să se afunde în gaura neagră a crizei economice și a crizei de sănătate. Luni întregi, din cauza trâmbițelor politicianiste nu s-au mai auzit nici sirenele ambulanțelor, nici strigătele disperate ale oamenilor simpli, nici vocea economiei. Iar când trâmbițele de partid au încetat și praful politic s-a așezat, românul simplu s-a trezit acolo unde fusese aruncat: în colbul străzii. Acolo, omul își așteaptă înfrigurat rândul la un medic, acolo își plânge mortul care nu a mai ajuns pe vreun pat de spital, acolo face coadă la vaccinat și tot acolo își numără cu îngrijorare leafa din ce în ce mai subțiată de inflația care-i accelerează adâncirea în sărăcie.

În tot Occidentul, redresarea economică este o realitate tangibilă în viața fiecărui european, iar succesul campaniilor de vaccinare eliberează oamenii de disconfortul măsurilor restrictive antipandemice și le reconstruiește astfel prosperitatea. Numai pentru România stoparea pandemiei și redresarea economică rămân o iluzie dată pe la nasul nostru de un stat care și-a întors de mult fața de la cetățean. România a rămas astfel acoperită de o altfel de cortină de fier: o cortină în spatele căreia e lovită de cel mai mortal val al pandemiei de coronavirus, o cortină care ascunde sărăcia omului simplu, care favorizează sărăcia educației și sănătății naționale și o cortină pe după care se exhibă zi de zi nimicnicia clasei politice și sărăcia intelectuală a oamenilor mici care „s-au ales” să facă „fapte mari”. 

Recent, starea țării a fost din nou evaluată. Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, deși agenția citată vede riscuri ce derivă din dezechilibrele fiscale ale României și din scumpirile la energie, dar și din criza politică. Și Standard & Poor’s a menținut rating-ul României la BBB-/A-3 cu perspectivă stabilă, argumentând că, deși există încă o incertitudine sporită cu privire la guvernare, fondurile europene destinate redresării și procedura de deficit excesiv vor fi un pachet care va forța „consolidarea bugetară” în următorii doi ani. Agenția menționează „lipsa totală de vizibilitate cu privire la viitorul Guvern”, dar construiește prognoza optimistă pe „agenda de investiții” a acestuia. La rândul ei, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra guvernului României la stabilă, de la negativă. Pentru Moody’s, cei doi factori-cheie pentru schimbarea perspectivei sunt speranța într-o creștere economică solidă ce se va baza pe dinamica sectorului privat și pe utilizarea fondurilor Next Generation UE și procedura de deficit excesiv, ce este văzută drept „o ancoră-cheie” a politicii privind strategia fiscală.

Dar analizele tuturor celor trei agenții de evaluare nu ocolesc riscurile României: riscurile sociale (demografia adversă, accesul la servicii mult mai scăzut decât al altor țări din UE, performanța educațională moderată), riscurile politice și administrative (instituțiile și puterea guvernanței se reflectă într-un scor neutru până la slab, performanțele moderate în ceea ce privește statul de drept și controlul corupției) și riscurile economice (riscul de deficit excesiv, eficacitatea neuniformă a politicii macroeconomice). Iar instabilitatea în guvernare demonstrată de perindarea a cinci guverne în cinci ani scoate la lumină incapacitatea în rezolvarea tensiunilor politice înrădăcinate, care crește „riscurile unei paralizii politice și legislative prelungite”.

Când praful politic se așază, sare în ochi praful cu care este acoperită întreaga societate românească.