Candidatul Adrian Nastase - totul sau nimic

Nu stim cine va castiga alegerile prezidentiale. Va fi o batalie ce se va transa pe ultima suta de metri. Vor conta marile intamplari ale vietii. Vor conta micile amanunte, prezidentialele presupunand si o insemnata cota de irational in optiunea de vot. E dificil, asadar, sa ne hazardam in pronosticuri.

Exceptie facand vrajitoarea Ciresica, nepoata de sora a vrajitoarei Visina, nimeni nu-si asuma riscul de a pune destul pe numele invingatorului.

Stim insa deja ceva. Ceva foarte important. Unul dintre concurenti nu-si poate permite sa piarda. Si acesta nu-i nimeni altul decat premierul Adrian Nastase. Dintre toti candidatii, liderul PSD e cel care-si joaca destinul. Si, lucru mult mai important, e si cel care-i constient de asta. Orice s-ar spune, Traian Basescu nu lasa impresia ca nu-si poate permite sa piarda. Nici n-ar avea motive pentru o asemenea ipoteza de destin. Daca nu va invinge, va gasi justificarea in faptul ca l-a obligat sa candideze retragerea lui Theodor Stolojan. Va putea sustine ca, de-ar fi fost dupa el, nu s-ar fi inscris in cursa, dar mai ales ca asumarea de ultim moment nu i-a dat timp sa se afirme. Fireste, ar fi vorba de o justificare fata de simpatizanti. Fata de PD n-ar fi nevoie cata vreme Traian Basescu e in fruntea unui partid caruia i-ar putea spune, Eu te-am facut, eu te omor! asemenea tatalui care-si carpeste odrasla neascultatoare. Apoi, candidatul Aliantei D.A. are unde sa se intoarca. Primaria Capitalei, la care n-a renuntat, nu e un post de ici-colea. E in Romania de azi unul dintre putinele posturi, daca nu chiar singurul, in care uriasele avantaje ale puterii detinute nu sunt insotite de dezavantajele sacaielii din partea opiniei publice. Spre deosebire de primul-ministru, primarul general al Capitalei poate comite orice abuz, poate ticlui orice afacerea necurata fara a risca un scandal care sa-i afecteze grav imaginea.

Nici Corneliu Vadim Tudor nu pare a-si juca destinul in aceasta campanie. A mai candidat de doua ori. A pierdut fara sa se fi zvarcolit pe dusumele, asemenea lui Richard al III-lea. Nu-i vedem nici un dezastru sufletesc daca nu ajunge la Cotroceni. Din punct de vedere politic, C.V. Tudor tine in maini autoritare PRM. E greu de crezut ca esecul va starni bombaneli in partid. Din punct de vedere personal, C.V. Tudor e o personalitate a scrisului. Spre deosebire de multi politicieni postdecembristi, pe Vadim nu politica l-a facut vedeta. Era deja cand s-a angajat politic. Astfel ca un esec, si daca ar fi urmat de o rasturnare din fruntea partidului, nu i-ar distruge personalitatea.

Lucrurile stau altfel in cazul lui Adrian Nastase. Evident, premierul are si el alte preocupari decat politica. E profesor universitar, a scris carti, s-a incercat si ca gazetar (nu rau pe politica externa, dupa parerea noastra), colectioneaza arta. Judecand dupa ferma de la Cornu, are si din ce trai, fara a fi obligat sa devina, vorba lui Marx, sclav al muncii salariate. Intregul sau destin postdecembrist spune insa ca, asemenea lui Ion Iliescu, Adrian Nastase s-a consacrat definitiv politicii, din care a facut o profesie. Cariera sa de dupa decembrie 1989 e a unui premiant ambitios. Nu-i gasim momente spectaculoase memorabile, nici etape care ard personalitatea, ca in cazul lui Petre Roman, ce pare a se fi consumat in gloria din anii 1989-1991, nici replici faimoase, precum cele ale lui Ion Iliescu. A fost un om de aparat prin excelenta, un fel de Stalin al ascensiunii democratice. In anii de opozitie ai PSD a fost practic organizatorul din temelii al partidului si totodata artizanul victoriei la parlamentarele din 2000. Urmarindu-i destinul, constati ca n-a fost propulsat deodata pe scena publica, asa cum s-a intamplat cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu. A inceput ca membru al CPUN si al Comisiei de Politica Externa a acestuia, membru FSN si ministru de Externe, vicepresedinte si, mai apoi, prim-vicepresedinte, presedinte al PSD si premier, presedinte al Uniunii Nationale PSD+PUR si candidat la Presedintie.

E limpede ca ne aflam in fata unei personalitati de cariera politica. O cariera politica marcata de o ascensiune lenta, dar constanta, avand ca motor sufletesc succesele sigure. O cariera determinata nu atat de conjuncturi, cat mai ales de prudenta de a nu se inscrie la examene pe care ar putea sa nu le treaca. Un asemenea om nu-si poate ingadui sa piarda. Si nu ma refer la cele cateva adevaruri cu tarie de axioma. Ca, prin angajamentul PSD de a-l readuce pe Ion Iliescu drept lider suprem, Adrian Nastase are puntile taiate. Admitand chiar ca s-ar intoarce drept presedinte executiv dupa esec, n-ar mai avea forta pe care i-au dat-o pana acum succesele. Autoritatea sa in PSD, contestata pe sest de baronii partidului, ei insisi cu pretentii de sefie, s-a bazat pe credinta ca e un om de succes. Esecul de la prezidentiale ar fi slabiciunea care ar permite adversarilor sai sa loveasca. Si daca partidul ar castiga parlamentarele.

Cand spunem ca nu-si poate permite sa piarda, ne referim la dimensiunea interioara. Toate personalitatile mai acatarii au dusmanii cei mai periculosi in ei insisi. Adrian Nastase are in el insusi orgoliul de a nu admite infrangerea. De aceea, spre deosebire de ceilalti candidati, premierul e angajat total in batalia electorala. Se vede asta din miscarile sale din ultimul timp. A acceptat sprijinul lui Ion Iliescu, desi unul dintre visurile sale de maturitate a fost de a se elibera de tutela Magistrului. A redus numarul PSD-istilor de dragul Uniunii Nationale, coalitie menita a-i favoriza victoria la prezidentiale. A fost de acord cu revenirea baronilor in fruntea partidului sacrificandu-si apropiatii nu demult promovati in ierarhia partidului.

Ce rol joaca in rezultatul final aceasta angajare totala? Greu de spus. Poate fi un avantaj. Cand pariezi totul pe o carte, capeti o forta sufleteasca iesita din comun. Un ins pirpiriu poate dobori o namila cand ii e viata in joc. Traian Basescu a stiut ca un esec la locale ar insemna moartea politica. Adversarul sau, Mircea Geoana, a stiut ca-si poate permite o infrangere. Deosebirea s-a vazut in rezultatul final.

Poate fi si un dezavantaj. Constiinta ca nu-ti poti permite sa pierzi iti da o anumita crispare. Sub acest semn, Adrian Nastase da deja dovada de maxima precautie in abordarea cursei. Actiunile riscante, in genul confruntarii cu Traian Basescu, sunt evitate. Ele i-ar putea aduce la fel de bine un castig electoral urias, dar si o pierdere incomensurabila. Lor le sunt preferate actiunile sigure, chiar daca fara rezultate spectaculoase.

O asemenea abordare a bataliei pariaza fundamental pe o evolutie previzibila a vietii, scutita de intamplari fara noima. Cine ne poate garanta insa ca pana in ziua alegerilor viata interna si internationala va fi asemenea unei autostrazi pentru candidatul PSD? Iata si paradoxul! Prudentul Adrian Nastase isi asuma unul dintre cele mai riscante pariuri posibile. Pariul pe evolutia rationala a vietii.