x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Candidatului i se cere excelenta

Candidatului i se cere excelenta

de Adrian Vasilescu    |    27 Iun 2005   •   00:00

Aspiram la integrarea intr-o comuniune cu tari dezvoltate, cu institutii puternice, multe de peste 100 de ani, care asigura functionarea pietelor financiare, si acest fapt implica, pentru societatea romaneasca, urgenta de a-si potrivi ceasurile dupa aceste tari.

In Romania, copiii asteapta alocatii mai mari; taranii asteapta venituri decente; la fel si pensionarii; salariatii asteapta sa fie platiti mai bine; investitorii asteapta un climat optim pentru afaceri profitabile. De unde atatia bani? Bugetul nu mai e de multa vreme o sursa indestulatoare. Si nu va fi nici cu TVA de 22%, de 32% sau de 42%. A sosit timpul sa gandim despartirea de "cazanul comun". Avem o singura cale: dezvoltarea pietelor prin dezlantuirea concurentei.

Fara indoiala ca un climat concurential in economie nu se poate intemeia decat pe piata. Iar piata nu este altceva decat un fenomen natural, care infloreste oriunde nu apar edicte menite s-o suprime.

Nu vom avea bunastare pana cand nu vor fi desfundate canalele de comunicare intre companiile economice si piata. Prin concurenta, fireste. Asta vrea de la noi si Uniunea Europeana. Idee ce trezeste, adeseori, preocupari, temeri, emotii. Doua cerinte sunt cat se poate de clare: piata functionala, plus intarirea capacitatii de a face fata presiunii concurentiale din Piata Comuna. Ambele fiind in prim-plan pe agenda negocierilor cu oficialii vest-europeni. Ce vrea partea romana? In primul rand, asigurari care sa ne deschida portile Uniunii Europene in 2007. Plus un important aflux de fonduri. Desigur, cu ajustarile impuse recent.

Staruie insa teama ca Romania ar putea deveni o simpla piata de desfacere pentru Uniunea Europeana. Un producator de marfuri brute, cu valoare adaugata mica. Si un consumator de marfuri sofisticate, desigur scumpe. Fara indoiala ca Romania va fi si o piata de desfacere. O piata mare, cu 22 de milioane de consumatori. Numai ca pe o piata de desfacere e nevoie de bani, care nu pot fi obtinuti decat prin amplificarea unei productii performante. Asadar, Uniunea Europeana vrea fortificarea economiei romanesti pentru o integrare optima. In acest sens, miza cea mare o constituie indeplinirea acelor criterii de performanta care sa pregateasca economia pentru o competitie dura.

O alta cerinta este intrarea in cadenta. Aspiram la integrarea intr-o comuniune cu tari dezvoltate, cu institutii puternice, multe de peste 100 de ani, care asigura functionarea pietelor financiare, si acest fapt implica, pentru societatea romaneasca, urgenta de a-si potrivi ceasurile dupa aceste tari. E ceva asemanator unui examen de admitere intr-o institutie de invatamant de elita: candidatului i se cere sa atinga excelenta.

Dreptul de a gresi nu mai exista. Exista, acum, numai obligatia de a asigura, la noi acasa, o buna functionare a economiei. Ceea ce inseamna sa fim performanti, sa devenim competitivi, pentru a putea fi luati in calcul in sistemul Pietei Comune.
×
Subiecte în articol: editorial piata