Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mulţi români continuă să creadă că, măcar teoretic, orice cetăţean cu drept de vot poate aspira la cea mai înaltă funcţie din stat, aceea de preşedinte. Lucrurile nu stau deloc aşa. În curând, pentru trierea candidaţilor ar putea fi introdus un nou criteriu: cel financiar.
Autoritatea Electorală Permanentă vrea să condiţioneze înscrierea candidaturii de depunerea unei "garanţii" echivalente cu 2.000 de salarii minime pe economie. Adică vreo 300.000 de euro. Cine nu are banii (sau nu vrea să-i rişte) să stea acasă şi să nu mai ceară voturile populaţiei!
De fapt, nici până acum intrarea în cursa pentru preşedinţie nu a fost atât de liberă cum îşi imaginează electoratul. Cei care persistă în această iluzie confundă probabil Constituţia noastră cu cea americană (care le cere candidaţilor doar dovada că s-au născut pe teritoriul Statelor Unite). În România, condiţiile sunt mai multe. Domiciliul în ţară este una dintre ele. Vârsta este o alta.
Prezidenţiabilii trebuie să fii împlinit 35 de ani. De ce nu 30? Sau 40? Cum s-a stabilit acest "prag al înţelepciunii"? Carol I avea doar 27 de ani când s-a urcat pe tronul Principatelor Române...
Mai există, apoi, barierele profesionale. Nu au dreptul să candideze cetăţenii cărora le este interzisă asocierea în partide politice. Adică magistraţii, avocaţii poporului, ofiţerii activi, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici. Ceea ce este straniu, având în vedere că preşedintelui i se cere exact acelaşi lucru: să se ridice deasupra logicii partizane, păstrându-se perfect echidistant faţă de toate forţele politice din ţară.
Acum, Autoritatea Electorală Permanentă doreşte să introducă şi un "filtru" economic pentru trierea prealabilă a prezidenţiabililor. Doar cei care pot paria 300.000 de euro pe un rezultat bun la alegeri ar mai putea să se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Motivaţia oficială este halucinantă: banii reprezintă un gaj în "eventualitatea în care cheltuielile cu un candidat sunt nejustificate, deoarece a obţinut un număr prea mic de voturi". Parcă vorbim despre un concurs televizat, nu de temelia democraţiei!
Sigur, inflaţia de candidaţi nu foloseşte nimănui. Pentru a o combate a fost introdusă condiţia celor 200.000 de semnături de susţinere - test extrem de dificil în lipsa unui vast aparat organizatoric. Există, aşadar, o metodă perfect legitimă de selecţie a independenţilor "relevanţi". Potenţa financiară nu este un criteriu acceptabil. Dar nu la relevanţa candidaţilor s-au gândit iniţiatorii acestui proiect bizar. În fond, noua reglementare nu-l va descuraja pe exoticul Naty Meir, al cărui singur atu electoral este o moştenire din America.
De fapt, condiţia celor 300.000 de euro ar influenţa foarte puţin lista prezidenţiabililor din această toamnă. Nu în banii ăştia s-ar împiedica eventula candidatură a lui Sorin Oprescu. Nici pentru Radu Duda suma nu ar pune vreo problemă. Cu siguranţă, a luat în calcul cheltuieli mult mai mari când a decis să se lanseze în această aventură. Fiindcă, în realitate, criteriul economic a contat - enorm - în orice exerciţiu electoral.
O campanie naţională este extrem de costisitoare. Ne place sau nu, modelul candidatului "sărac, dar cinstit" nu e viabil în lipsa susţinerii unui partid puternic. O ştie toată lumea, chiar dacă încă mai visăm la un lider providenţial, ieşit din spuma mării. Practic, şansele unei asemenea ascensiuni sunt aproape nule. Măcar teoretic, însă, nu ar trebui să le anihilăm de tot.
