Exista subiecte de cercetare stiintifica a caror importanta este greu, daca nu imposibil de perceput, cel putin la prima intalnire cu domeniul in discutie. Un prim exemplu, investigarea rolului muzicii in evolutie, inclusiv in cea umana. Totul a inceput de la o intrebare mult mai modesta: de ce ne place o anumita muzica, de ce ne infioram la "Here Comes the Sun" (Beatles) sau la Concertul Italian (Bach) si de ce unii dintre noi detesta muzica electronica.
Exista subiecte de cercetare stiintifica a caror importanta este greu, daca nu imposibil de perceput, cel putin la prima intalnire cu domeniul in discutie. Un prim exemplu, investigarea rolului muzicii in evolutie, inclusiv in cea umana. Totul a inceput de la o intrebare mult mai modesta: de ce ne place o anumita muzica, de ce ne infioram la "Here Comes the Sun" (Beatles) sau la Concertul Italian (Bach) si de ce unii dintre noi detesta muzica electronica.
Eu unul as fi vrut sa aflu si de ce toata lumea, cei cu educatie muzicala si cei fara, afonii si posesorii de auz absolut, iubesc "Carmina Burana" (Carl Orff). Poate fiindca perceptia muzicii se leaga de acele regiuni ale creierului stimulate de hrana si sex, ceea ce ar justifica legatura cu evolutia?
Muzica este fara indoiala un fenomen universal, prezent in toate culturile, care face parte din viata speciei umane de multa, foarte multa vreme. Au fost descoperite instrumente muzicale vechi de peste 34 de mii de ani si unii specialisti considera ca un femur descoperit langa o asezare de acum 50 de mii de ani ar fi primul flaut. Muzica este veche si ar putea fi innascuta.
E usor de inteles afinitatea omului pentru hrana (nutritie si implicit supravietuire individuala) si pentru sex (reproducere si supravietuirea speciei), dar intelegerea rolului muzicii pare sa fie cel putin la fel de dificila ca descifrarea fenomenelor evolutive care ne-au adus la stadiul actual al comportamentului.
Cateva opinii: originea muzicii s-ar gasi in efortul masculilor de a impresiona femelele, poate in relatia dintre mama si copil, poate ca fenomen de adeziune sociala care sa ajute la crearea unei identitati comune in comunitatile timpurii. Mai exista si disidentii psihologiei evolutive, care refuza sa accepte functia socio-culturala a muzicii si sustin ca ea doar impresioneaza agreabil regiuni ale creierului evoluate in alte scopuri. Unde esti tu, Marius Chicos Rostogan?
Asa cum era de asteptat, primul savant care a incercat sa gaseasca un loc pentru muzica printre mecanismele evolutiei a fost Charles Darwin. In "Originea omului" el sustine ca sunetele muzicale si ritmul au fost folosite initial pentru a "fermeca" sexul opus, model inspirat de lumea pasarilor, cu repertoriul ei foarte larg de melodii complexe.
Unii psiho-antropologi contemporani, ca George Miller de la Universitatea din New Mexico, afirma ca muzica si dansul scoteau in evidenta capacitatea creativa a unor indivizi ca si rezistenta lor la eforturi prelungite, elemente de atractie in alegerea unui partener pentru reproducere. Altii, cum ar fi Sandra Trehub, Universitatea Toronto, par a fi convinsi ca muzica a aparut ca mod de calmare a copiilor in societatile primitive, o tehnica folosita de mame pentru a pastra contactul cu pruncii in timp ce ele erau ocupate cu treburile casnice. Vorbirea mamelor devine din ce in ce mai melodioasa atunci cand vorbesc cu un copil mic...
Poate insa ca un model evolutiv ceva mai convingator al sensului muzicii este cel legat de incercarea de a crea un sentiment de comunitate. Astfel s-ar explica emotiile de grup la intonarea unui imn sau pur si simplu a lui "Multi ani traiasca!" analizate in "Cantaretul din Neanderthal", carte semnata de Steven Mithen. Dupa parerea acestui psiholog de la Reading (Anglia), cantatul in grup este un fel de repetitie pentru alte activitati in echipa, vanatoarea sau razboiul, o metoda de a forma si intari sentimentul de apartenenta.
Usor de crezut daca ne gandim la ritualurile muzicale complexe ale triburilor Venda din Africa de
Sud sau la cele mult mai simple ale soldatilor la instructie. Cine oare nu-si aminteste infanteristii marini din "Apocalipsul" lui Coppola cantand: "Thatâs my rifle, thatâs my gun, oneâs for killing, oneâs for fun". Ma abtin sa reproduc variantele ceva mai deocheate ale acestei melodii, inevitabil fundal acustic oriunde apar militari americani pe ecrane.
Ramane insa marea masa a scepticilor, adeptii teoriei cu muzica privita drept simpla senzatie agreabila care poate cel mult sa ne ajute sa uitam de presiunea mediului. Ei cred ca pana si un simt muzical innascut nu ar fi decat un produs secundar al limbajului, fenomen lipsit de orice utilitate imediata.
Cam mercenara viziune. Aproape orice om reactioneaza la muzica si nu exista inca o arta care sa se poata lauda cu asa ceva. De ce? Nu se stie si poate ca nici nu conteaza. Mai ales ca in ziua de azi cantecul de leagan s-a transformat in exercitiu farmacologic...
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
