Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cînd a izbucnit criza din segmentul “subprime” al pieţei imobiliare americane, toată lumea din sistem ştia de fapt despre ce era vorba. Că nu s-a reacţionat imediat cum se cuvenea, asta este o altă problemă! S-a mizat probabil pe faptul că este o “criză colaterală” şi, printr-o corecţie nu prea costisitoare, lucrurile vor reveni pe “făgaşul normal”.
Cînd a izbucnit criza din segmentul “subprime” al pieţei imobiliare americane, toată lumea din sistem ştia de fapt despre ce era vorba. Că nu s-a reacţionat imediat cum se cuvenea, asta este o altă problemă! S-a mizat probabil pe faptul că este o “criză colaterală” şi, printr-o corecţie nu prea costisitoare, lucrurile vor reveni pe “făgaşul normal”. N-a fost aşa, şi nu din vreun alt motiv decît din acela că nu nişte credite ipotecare constituiau sîmburele problemei, ci un întreg angrenaj financiar scăpat de fapt de sub control, din cauza speculaţiilor care pierduseră de mult legătura cu tranzacţiile din realitatea concretă. Criza din segmentul “subprime”, care, după cum îi indică şi numele, reprezintă un segment de risc, este o criză strict financiară, legată, ca şi în alte domenii, de forţarea speculaţiilor, iar, în particular, de sofisticarea financiară a produsului (aparent imobiliar) şi implicarea mai multor intermediari în relaţia clasică dintre împrumutător, dezvoltator şi împrumutat (potenţialul beneficiar), care au “depersonalizat” responsabilităţile şi au amplificat distorsiunile prin camuflaje şi întîrzieri ale clarificărilor.
După ce s-a văzut că e groasă de tot criza, au început şi analizele mai pertinente. Presa de
specialitate americană se arată a fi primul ecou şi acum este plină de interpretări care fac responsabile de situaţie sofisticarea şi depersonalizarea instrumentului financiar, care ar fi apărut din nevoia găsirii unor alternative la scăderea “eficienţei” (adică a profitului) instrumentelor financiare tradiţionale. Nimeni nu prea pronunţă însă cuvintele cu adevărat potrivite: exagerări şi excese! Doar cîţiva îndrăznesc să vorbească în clar despre criza hiperfinancializării, care duce de fapt la supraîndatorare fără ca aceasta să fie percepută pe parcurs, iar cînd ajunge să fie conştientizată este deja tardiv, în pragul colapsului!
Încep acum să se ridice voci în favoarea unor noi reglementări. Fostul guru al Americii, Alan Greenspan, preşedintele FED, bancă centrală în SUA, este făcut responsabil de
laxitatea inoculată pieţelor prin susţinerea “autoreglementărilor”, adică a reglementărilor lăsate în seama pieţei şi jucătorilor implicaţi. Fapt este că actualele autorităţi americane par decise să nu mai stea cu mîinile în sîn. Pe masa deciziei se află proiecte considerate “revoluţionare”. Numărul de instituţii cu atribuţii de supraveghere şi reglementare ar putea fi redus, urmînd ca acelea rămase să capete atribuţiuni şi puteri considerabile, controlul devenind astfel mult mai sever şi mai coordonat. FED ar putea ajunge un fel de “şerif” al menţinerii stabilităţii financiare, cu împrumuturi pînă într-acolo încît să preia în supraveghere orice companie care ar putea destabiliza pieţele financiare. Toate acestea sînt apreciate a putea
constitui cea mai mare restructurare a organismelor de supraveghere a pieţelor financiare de la criza din 1929-1933. Este vorba de un semnal puternic! Dar nimeni nu poate şti deocamdată care va fi pasul următor!
Citește pe Antena3.ro
Ar fi imprudent să nu se facă totuşi ceva serios. Este a treia mare manifestare de criză din acest prim deceniu al secolului XXI. Două au izbucnit în segmente de piaţă: prima chiar la începutul deceniului, în sectorul IT, a doua, aceasta de acum, în sectorul imobiliar. În ambele cazuri însă doar aparent în segmente de piaţă, pentru că, în esenţă, a fost vorba de aceleaşi baloane care au spart în jurul unor speculaţii care scăpaseră caii. Cea de-a treia izbucnire a fost la nivelul gestiunii unor mari companii, izbucnire al cărei deznodămînt a fost falimetul unor nume sonore de firme americane, dar care a fost determinat de fapt de aceleaşi speculaţii care ieşiseră de sub control şi întrecuseră măsura.
Speculaţia este în firea
sistemului capitalist şi, într-un fel, este esenţa capitalismului. Şi, în măsura în care este a treia oară într-o perioadă istoriceşte atît
de scurtă, de nici un deceniu, cînd speculaţiile produc grave perturbaţii financiare şi economice generale, se poate vobi neîndoios de o criză a speculaţiilor şi, prin implicaţie, de o criză a capitalismului, dacă nu ca sistem, ci ca formă în care există actualmente acest sistem.
Dacă criza speculaţiilor nu este luată în serios – şi s-ar putea întîmpla aşa doar din cauza aroganţei şi fixismelor ideologice ale celor ce au ajuns să le patroneze – aceasta va antrena în criză
capitalismul însuşi, chiar în ciuda faptului că este deocamdată
singurul sistem economico-social operaţional în lume.
