La finalul anului trecut făceam o urare ce părea uşor calică. Spre deosebire de cei care vorbeau despre tot binele din lume, eu ziceam că ar fi suficient să se aleagă praful de toate necazurile noastre. Dar n-a fost să fie.
La finalul anului trecut făceam o urare ce părea uşor calică. Spre deosebire de cei care vorbeau despre tot binele din lume, eu ziceam că ar fi suficient să se aleagă praful de toate necazurile noastre. Dar n-a fost să fie. Iată, trăim într-un ianuarie parcă mai zăpăcit ca niciodată. Troienit de necazuri nu mai ştie românul încotro s-o mai apuce. Nici muniţia înjurăturii scrâşnite nu-i mai răcoreşte sufletul, fiindcă la primire se află nesimţiţi fără reacţie.
Microbistul face şi el parte din decor. În pauza competiţională îi lipseşte însă stadionul, loc al refulării necenzurate. Fără meciuri şi fără adversari în terenul de joc nu au decât varianta de a asista la scandaluri în familie şi la concurenţa neghioabă a transferurilor.
Suporterii rapidişti par a fi uitat de conflictul cu Mircea Rednic. Ceea ce nu înseamnă însă că putem vorbi despre pacea din Giuleşti. Dacă plecarea lui Ionuţ Mazilu nu va fi urmată de aducerea unor jucători cu aceeaşi notorietate, George Copos riscă să se scalde în Dâmboviţa. Fitilul stă să se aprindă şi în afara vestiarului. Revenirea lui Grigore Sichitiu poate însemna plecarea lui Nae Manea, un alt favorit al suporterilor. Şi în acest caz decontul va cădea tot în responsabilitatea lui George Copos, patron lăsat în ofsaid şi de ministrul Orban. Cel care a declarat că este de acord cu semnarea contractului de preluare a stadionului doar cu condiţia unor investiţii substanţiale. Iar, când este vorba de investiţii, Copos pare mult mai crispat decât atunci când marchează veniturile.
La Dinamo, transferurile de jucători nu vizează numele mari. Aici transferul de putere creează mari probleme. Borcea se vrea lider maxim şi îi dă copite lui Vasile Turcu. Nicolae Badea stă în espectativa diplomatului a cărui poziţie este consolidată prin dezbinarea subalternilor. Cornel Dinu şi Cornel Ţălnar încearcă să ţină echipa departe de fotolnici. Le va fi însă foarte greu. Au adversari deghizaţi în prieteni ai echipei.
Steaua nu se află deocamdată sub povara conflictelor la nivelul conducerii. Gigi Becali hibernează, aşteptând îmblănirea naturală. Între timp au fost disponibilizaţi o serie de jucători, echipa a plecat în cantonamentul din Spania şi sunt aşteptate transferurile tăcute la care s-a angajat Adrian Ilie. Reuşita sau nereuşita campaniei va regla relaţia cu suporterii. Relaţia cu Valentin Bădoi este mai greu de reglat. Băiatul acesta are dificultăţi de înţelegere a situaţiei prin care trece.
Am vorbit doar despre cluburile din Bucureşti, despre “capitalişti”, deoarece la echipele de frunte cu domiciliul în provincie pare să fie linişte.