Caragiale, un consilier ideal pentru preşedintele Traian Băsescu

Mai zilele trecute  se anunţa, cu surle şi trâmbiţe, că în după amiaza zilei de sâmbătă 5 octombrie, la Cotroceni, va avea loc o dezbatere pe problema Roşia Montana. Dezbatere la care să participe preşedintele Traian Băsescu, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile  şi consilieri prezidenţiali. Dezbaterea trebuia să înceapă la ora 19 şi urma să se desfăşoare timp de o oră şi jumătate. Când acolo, ia dezbaterea de unde nu-i… A fost suspendată!

Ulterior, pe surse demne de încredere - Hotnewss,bineînţeles!-, am aflat că între instituţia prezidenţială şi Alianţa pentru o Românie Curată, reprezentată de Alina Mungiu Pippidi, preşedinta Societăţii Academice Române, s-a derulat o febrilă corespondenţă în urma căreia a rezultat că… nu a  rezultat nimic!

De ce a fost convocată şi de ce a fost contramndată dezbaterea privind subiectul Roşia Montana ?- aici părerile sunt împărţite. 

Un singur lucru este deasupra oricărei îndoieli şi anume că, printr-un asemenea gest, se dovedeşte (pentru a câta oară?) că Traian Băsescu- cel pe care, cu o induioşătoare  naivitate, unii l-au socotit ”preşedinte al tuturor românilor”- nu socoteşte necesar să se consulte cu nimeni. În afară, bineîneţeles, de consilierii săi nominalizaţi sau nu pe pagina preşedinţiei. Alţii merg mai departe şi spun că tocmai aceşti sfetnici sunt cei care nu îl lasă pe preşedinte să mai asculte şi alte păreri.

Şi totuşi, problemele, tot mai multe şi tot mai dureroase, cu care se confruntă societatea românească azi solicită, în chip imperios, ca preşedintele Traian Băsescu să îşi mai schimbe, pe ici pe acolo dacă nu chiar în punctele esenţiale, echipa de consilieri. Apelând la oameni care să aibă pe lângă o înaltă competenţă în domeniul lor şi verticalitatea morală, curajul de a-i spune preşedintelui adevărul-adevărat despre cum merg trebile în ţară şi în afara ţării.

De aceea, total dezinteresat şi cu deplină bună credinţa îmi permit să îi recomand preşedintelui Băsescu, pentru funcţia de consilier, un om cu adevărat competent, devotat, cpabil să spnă, răspicat, lucrurilor pe nume. Pe Ion Luca Caragiale!

De ce Caragiale? Unii, mai pricepuţi în alte politichiei de talie europeană, vor spune pentru bunul motiv că Nenea Iancu, scârbit de putreziciunea moravurilor din ţara sa de baştină, a ales să se stabilească la Berlin. De unde, de alfel, i-a şi venit lui Traian Băsescu un sprijin de nădejde la ceasul de mare cumpănă din vara anului trecut. Alţii, mai răutăcioşii, vor fi de părere că nici nu se putea un sfetnic mai nimerit, Traian Băsescu fiind, el însuşi, un  personaj caragialesc.

În ce mă priveşte, cred că temeiul recomandării constă în însuşi faptul că, în datele sale esenţiale şi perene, opera lui Caragiale conţine “in nuce” multe dintre realităţile României de azi.

Au survenit, desigur, şi unele modificări de personaje sau de decor. Astfel, nu mai avem “O scrisoare pierdută”; avem în schimb, e-maill-uri cu date din dosarele unor inamici politici ai lui Traian Băsescu, care  au fost făcute “pierdute” de către anumite organe de anchetă, dar îşi au nişte adrisanţi foarte cunoscuţi: câteva oficine de propagandă pro-Băsescu, de încredere şi fidele(contra cost!). Nu mai avem, “O noapte furtunoasă”- avem, în schimb, “O coabitare furtunoasă”. În fine,  avem  “Năpasta”(n-am mai fi avut-o!), dar sperăm că anul viitor, cam pe vremea asta, o vom scoate, definitiv, din repertoriu. Toate acestea nu modifică, însă, actualitatea  mesajului esenţial al operei lui Caragiale.

Aşa încât, ca excepţional diagnostician al fenomenului românesc,”Al matale, Caragiale”, va fi, cu siguranţă, un consilier ideal pentru Traian Băsescu, mai ales în această perioadă de mari frământări.

Pentru a vă convinge, iată severa radiografie pe care o făcea Caragiale  societăţii româneşti în scrisoarea adresată lui Petre Th. Missir:”Un dezastru mare ne pândeşte- un dezastru incalculabil, şi nu  văd în  toată Europa astăzi pe nimini care să ne compătimească măcar daco-macedono- românismul nostru în faliment, darmite să ne dea o mână de ajutor. Ce am făcut, ce am dres, nu ştiu; ştiu că lumea-ntreagă  nu ne poate suferi. Am abuzat, prin spirit de paradă şi de bravadură, de neînchipuit prestigiu; am profesat cu fervoare insolentă grandomania; am tot aruncat praf în ochii lumii-până când am ajuns în sfârşit să dispunem lumea întreagă de a face astăzi  haz de nenorocirile noastre.”   

Ar fi, acum în anul 2013, ceva esenţial de schimbat în aceste rânduri datate: “3/16 apr. 1907”? Nici vorbă! Poate numai de înlocuit, acolo unde e cazul- şi vă asigur că este cazul!-, persoana a I-a plural cu persoana II-a.

Singular sau plural?- asta depinde de felul în care vă adresaţi aceluia care mai exercită, pentru 50 şi nu prea multe săptămâni, funcţia de preşedinte al României...