Caragiii

Rabdă şi tu, mamă, câteva luni, cât să iei un ban, că pe urmă te duci la facultate, în lumea ta.

Rabdă şi tu, mamă, câteva luni, cât să iei un ban, că pe urmă te duci la facultate, în lumea ta.

Aşa i-a vorbit maică-sa lui Adrian, când acesta s-a întors acasă frânt, după prima zi de lucru la fabrica de mobilă. Nu era simplu să te angajezi cu carte de muncă la fabrica italianului. Totul e automat, ce mai încolo, încoace, e farmacie, ziceau cei de la finisaj. Numai că Adrian trudea în depozit, împreună cu şase amărâţi, care altceva decât să-şi pună spinarea la treabă nu ştiau. Li se zicea în batjocură caragii, fiindcă doar asta făceau, cărau mobila la camioane. Primele zile au fost un chin, însă după o lună Adrian nu se mai plângea de oboseală. Era tânăr, mânca bine, dormea bine, iar tot ce-i păruse la început greu şi, mai ales, umilitor, îl lăsa indiferent. Într-un fel, era mândru de tehnica lui la încărcat şi descărcat pachetele grele. Totul e o chestie de compunerea forţelor, le explica el celor şase caragii. E o problemă de fizică, nu de muşchi.

Situaţia e acum sub control, îi spunea Adrian maică-sii. Toţi şase sunt nişte animale. Nu înţeleg nimic. Se ascund pe unde nici nu-ţi trece prin cap, ca să bea. Când am să plec la examen, n-o să mă mai gândesc niciodată la ei. Caragiii, şi ei, nu pierdeau nici o ocazie să-şi bată joc de Bacalaureatul lui, iar Adrian îi privea cu milă, ca unul care deţinea un secret. Ei aveau să care toată viaţa mobilă cu spinarea în vreme ce, pentru el, jumătatea aceea de an, pe careo sacrifica în depozit, avea să se cheme în CV-uri "experienţă de viaţă".

În luna următoare, Adrian a împărţit pachetul de acasă cu unul din caragii, un băiat tăcut şi tras la faţă. Mă, cine-ţi găteşte ţie tocana asta divină?, l-a întrebat Adrian lingând borcanul. Băiatul tras la faţă a spus zâmbind trist: Soţia. Adrian l-a privit ca şi cum atunci îl vedea prima oară. Caragiii le ziceau nevestelor lor "muieri". Apoi, situaţia s-a aranjat de la sine. Caragiii îi ziceau tot "dom’ profesor", însă Adrian nu se mai simţea jignit. Iar după ce s-a ascuns cu caragiii într-un closet părăsit şi a băut o bere cu ei, le-a spus şi el ba "dom’ doctor", ba "dom’ inginer". Seara, nu-i vorbea maică-sii decât de Milea, un ţigan care le vindea lucruri de furat ieftine. Iar pe Adrian, după ce i-a zis lui Milea "dom’ artist", acesta l-a îmbrăcat din cap până-n picioare numai cu ţoale de firmă. Să vadă ăia de la facultate ce prietenaşi ai avut tu!, a zis "dom’ artist", care şi în depozit nu se despărţea de acordeonul lui. Pe "dom’ artist" l-a sunat Adrian mai întâi, când şi-a citit numele pe lista admişilor, nu pe maică-sa. şi tot la caragii a făcut primul drum, când a revenit în oraş ca să-şi aranjeze treburile pentru toamnă. Mă, lua-v-ar dracu, i-a întrebat Adrian cu ochii umezi de emoţie, cum o să vă descurcaţi voi fără mine? O să compunem forţele dom’ Adrian, i-a răspuns respectuos şi fără urmă de ironie în glas "dom’ inginer" Gigi, caragiul care nu fusese nici o zi la şcoală.

În prima vacanţă, Adrian şi-a propus să le facă o vizită prietenilor lui, caragii, la depozit dar s-a luat cu una, cu alta şi a uitat. În vacanţa următoare, şi-a dat seama că nu avea nici un rost să-i mai caute. Dar şi-a jurat că o să-i ţină minte toată viaţa. Asta fiindcă ai ştiut tu să te cobori până la ei, i-a zis cu un reproş îndelung ţinut la secret maică-sa. Se poate spune şi aşa, mămico, a zis Adrian, deşi mă întreb dacă nu cumva au coborât ei până la mine.