Carantina pentru bani bolnavi

Cateva cifre din Raportul BNR pe 2003, legate de sterilizarile monetare, au trezit un interes major. Mai ales ca au fost asociate cu recenta decizie a Bancii Centrale de reducere a ratei dobanzii de interventie de la 20,75 la suta la 20 la suta.

Cifrele sunt impresionante. Pentru o reprezentare edificatoare, ele sunt raportate la PIB-ul Romaniei pe 2003, de 50,3 miliarde de dolari. Alaturandu-i operatiunile de sterilizare monetara, identificate cu fluxul depozitelor atrase de Banca Nationala, vom vedea ca volumul lor total este echivalent cu 38 la suta din PIB. In crestere substantiala fata de 2002, cand ponderea lor in PIB a fost de numai 23,3 la suta. Costurile Bancii Centrale, in schimb, au scazut de la o pondere de 1 la suta din PIB la numai 0,6 la suta. Ceea ce inseamna ca Banca Nationala a sterilizat mai mult si a platit mai putin.

Dincolo insa de semnificatiile cifrelor, relevante fara indoiala, ma vad tentat sa detaliez sintagma "sterilizari monetare". Pentru a evita etichetarea ei, de catre cititori, ca fiind absconsa. Nu atat din perspectiva primului sens al cuvantului abscons, de ceva greu de inteles, cat din a celui de-al doilea: ascuns, tainic.

Notiunea de sterilizare, folosita curent in operatiunile de politica monetara, nu ascunde nimic, nu are nimic tainic. Dimpotriva, este lamuritoare. Indeosebi prin faptul ca transmite un mesaj lipsit de orice echivoc. Cand citim in ziare sau auzim la televizor ori la radio ca Banca Nationala sterilizeaza supralichiditatea din sistemul bancar, n-avem de ce sa cautam intelesuri dincolo de ceea ce exprima "la vedere" cuvantul sterilizare, fiindca nu vom gasi. Sensul e cat se poate de limpede: din totalul banilor aflati in banci, in depozite sau conturi curente, Banca Centrala, prin operatiuni de politica monetara, extrage continuu partea nefolositoare. De fapt, absoarbe acel surplus de bani lichizi caruia bancile nu-i gasesc o folosinta imediata. Si cum acest surplus este nociv, caci produce efecte inflationiste, Banca Nationala ii anihileaza capacitatea de a mai produce noxe si de a fi astfel un pericol pentru preturi. Sterilizarea nu-i facuta insa pentru totdeauna, ci pe timp limitat. Ea produce efecte numai cata vreme surplusul de bani ramane in depozitele BNR.

Treaba ce nu-i deloc simpla. Dimpotriva, e complicata. Sistemul a inceput sa functioneze in ’97, intr-un moment in care, in politica monetara, s-au impus schimbari radicale. De 180 de grade. Banca Nationala a Romaniei si-a abandonat atunci rolul ei specific, traditional, de imprumutator de ultima instanta al bancilor comerciale. Asumandu-si un alt rol, diametral opus, de debitor. Practic, BNR nu le-a mai dat bani cu imprumut bancilor, ci a inceput sa le ia banii ce le prisoseau. Banii bolnavi de inflatie. A ajuns astfel datoare la bancile comerciale. Pentru ca nu le ia bani bancilor, ci le da bani. Dobanda de interventie e, de fapt, o indemnizatie ad hoc: BNR organizeaza si carantina, plateste si spitalizarea.

Asadar, pe baza unei ordonante, devenita lege, BNR face depozite pentru bancile comerciale. Spre a atrage surplusul de lei de pe piata. Normal, pentru astfel de depozite plateste dobanzi care ii incarca cheltuielile. Criticii Bancii Nationale au sarit in sus. Nu de grija cheltuielilor Bancii Centrale. Ci pentru ca sterilizarea musca din disponibilitatile de creditare. Ei s-au speriat ca, in acest fel, se rupe legatura dintre economia monetara si cea reala.

Numai ca bancile, in ansamblu, nu mai aveau nevoie de refinantare de la BNR. Pentru ca, pe piata interbancara, domina si domina surplusul de lichiditate. Iar cand, totusi, bancile intra in criza de lichiditati, au o solutie optima: pot sa vanda valuta Bancii Nationale si sa primeasca in schimb lei.

Carantina instituita de Banca Nationala, pentru banii bolnavi din banci, are la baza un adevar de importanta cardinala: acela ca pentru economia reala nu exista un pericol mai mare decat inflatia. Or BNR, prin politica de sterilizare a surplusului de lichiditate, n-a facut si nu face altceva decat sa loveasca in inflatie. De unde sunt insa acoperite cheltuielile de 0,6 la suta din PIB pentru a tine, in carantina, sume imense de bani? Din resurse proprii ale Bancii Nationale, desigur. Fara nici un apel la buget. Cei mai multi bani vin din reevaluarea activelor si pasivelor exprimate in aur si monede straine. Este normal ca aurul si valutele sa fie reevaluate. Important este sa ai ce sa reevaluezi. Astfel de valori nu au aparut din neant, pentru a infrumuseta bilantul BNR, ci au fost adunate cu mari eforturi. Ele acopera cheltuielile de sterilizare facute de Banca Nationala. Costul razboiului cu inflatia.