x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Caravanserai

0
Autor: Elsa Exarhu 01 Noi 2009 - 00:00
Caravanserai
Vezi galeria foto


Zarnacadele, mătăsuri, Shiraz, peruzele, Ispahan, salbe, tipsii de smalt, cutii de aur şi argint, perne de catifea, potire de alabastru, opium, liliac persan, caravangii.



elsaexarhu.wordpress.com

Îmi place scriitura Marthei Bibescu. Universul ei este de o senzorialitate fascinantă, e o lume colorată şi exotică.
"Cele Opt Raiuri" au o prefaţă impresionantă şi încep aşa:
"Nu sunt decât lut fără de preţ, dar câtva timp am locuit împreună cu trandafirul" Saadi
Am găsit această scenă încântătoare de negoţ persan, e cinematografică, parfumată şi comică.
"În fiecare dimineaţă, slugile tăcute care ne pricep doar semnele ni-i aduc pe negustorii adunaţi din zori la poartă. Şi atunci pe terasa unde îi primesc se desfăşoară o ciudată comedie. Mai întâi, murmurul glasurilor se răspândeşte, plăcut ca admiraţia mulţimii. Zgomot mângâietor al mâinilor, mâini întinse, stofe desfăşurate, fiecare îmi cere luarea aminte, caută să-mi placă. Aud vorbe pe care nu le înţeleg şi al căror sunet este înmuiat a linguşire...
Este scena propunerii.
Glasurile devin mai stăruitoare, mişcările feţei mai expresive. Ochii se rostogolesc în feţele lor urâte cu bărbi înroşite de henna. Expresia fiecărui chip caută să fie cât mai înfocată şi mai dezinteresată. Înţeleg că tactica lor este de a mă face să iau lucrurile, să le ţin în mână măcar o clipă. Ei ştiu că e mai greu să te desparţi de un lucru care ţi-a plăcut, după ce l-ai atins: e începutul stăpânirii. Toate însuşirile obiectului se descoperă degetelor, gingăşia şi luciul fildeşului, culoarea străvezie a smalţului, greutatea şi forma metalului lucrat; cât despre plăcerile ce nasc din mânuirea stofelor, din atingerea mătăsurilor sunt foarte subtile, şi aceşti Orientali vicleni se încred atunci în senzualitatea cumpărătorului. De cele mai multe ori nu se înşeală.
Se face puţină linişte. Şi-au dat seama că am să vorbesc. Cunosc dinainte înţelesul vorbelor franţuzeşti pe care le voi rosti:
- Cât să vă dau pe asta?
Protestele lor se ridică, întovărăşite de mişcări largi care înseamnă:
- Nimic, nimic, cât vrei, aceste lucruri sunt ale tale. Totuşi.
Pierd răbdarea. După puţină şovăială, cu glasul supus şi ca să-mi facă plăcere, ei spun o sumă. După sfatul unui prieten persan dau numaidecât un sfert din preţul cerut.
Atunci bocetele ne asurzesc. Strigăte de durere, gemete, blesteme. Se prefac că-şi smulg barba, că-şi rup hainele. Ridicolul tragic al gesturilor începe să mă mişte. Prietenul nostru începe să le vorbească. Le propune jumătatea sfertului din suma cerută de ei. Râsete nebune urmează plânsetelor, şi iată că îi goneşte pe toţi. Salbele, tipsiile de smalţ, cingătorile, cutiile de aur şi argint dispar într-o clipită în buzunarele murdare, în traistele îndoielnice care le aduseseră. Se grăbesc să ia cât mai repede de sub ochii noştri lucrurile de preţ. Rămân numai covoarele, lăsate zălog, prea numeroase şi prea grele ca să fie strânse în grabă.
Totuşi sunt puţin dezamăgită că sărbătoarea s-a isprăvit atât de curând. Răbdare! Aflu cu bucurie că de-abia începe. După zece minute se întorc, unul câte unul, ca şi cum ar căuta covoarele uitate. Îşi ţin răsuflarea. Nu trebuie să ştim că au venit.
Ca prin farmec, încep iară să înflorească smalţurile şi micile vase: giuvaierurile de adineaori s-au întors, nu se ştie cum, parcă fără ajutorul mâinilor care le ofereau. Se odihnesc pe perne de catifea, în potire de alabastru.
Mătăsurile cu lumini schimbătoare şi stofele moi s-au abătut pe spătarele scaunelor ca un stol de păuni. Câteva cupe sunt pline cu pietre nestemate, grămezi de peruzele depreciate, de o varietate atât de gingaşă de culori, aproape de nedefinit... De altă parte... copci de paltoane, bumbi, egrete, ciucuri de mărgăritare... aşezate pe o basma de damasc.
Aleg un ibric, o oglindă, o stofă şi câteva peruzele care vor fi darurile acestei dimineţi."

Extras din "Cele Opt Raiuri" de Martha Bibescu - ediţia Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă
Photos - Arta Persana veche

Citeşte mai multe despre:   tipi mişto/gagici miştoace

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de