Care marketing bancar?

La un seminar la care am participat de curând, undeva în afara Bucureştiului, am observat că băncile încearcă să-şi relanseze oferta cu ajutorul unor produse cu componentă de asigurări. În urmă cu un deceniu, când sistemul bancar era considerat solid, se producea mişcarea inversă, produsele de asigurări înglobau componente bancare şi de investiţii. Totuşi aici merită făcută o precizare. Acum, când băncile încearcă să asimileze produse de asigurări, n-o fac pentru că respectivele companii ar fi mai sigure, ci e doar o chestiune de marketing. Se recurge la tot felul de scheme de diversificare a portofoliului, în tentativa de a genera apetit de cumpărare. Chiar dacă astfel se pot amesteca principiile şi termenele, şi băncile pot păţi precum celebra companie de asigurări americană AIG, ajunsă în faliment şi salvată de stat.

Aşadar, pentru că marketingul bancar este în degringoladă, încearcă să consolideze defensiv băncile cu produse din alte zone financiare. Cu alte cuvinte, dacă avem trei tipuri de napolitane, cu vanilie (produse bancare), cu cacao (produse de asigurări) şi cu cremă de alune (produse de investiţii), şi niciuna nu se cumpără, marketingul s-a gândit că dacă le amestecă şi spune că a făcut un produs nou, va reuşi să vândă. Sau ca să ofer un alt exemplu, unui “integrator” îi vine ideea să atragă atât băutorii de bere, cât şi pe cei de vin şi de vodcă şi le oferă un soi de carcalete. Însă amalgamul are un gust oribil şi “strategii” îşi vor da repede seama că trebuie să încerce altceva. Din păcate, în prezent, mediul e steril, şi nu permite decât existenţa unor produse care îi jupoaie pe debitori. Din acelea la care clienţii apelează in extremis pentru că n-au ce să facă. S-ar mai profila şi altceva?

Singurele produse care ar mai merge, în condiţiile actuale de criză, sunt cele ce au legătură cu deciziile recente de reducere a dobânzii-cheie. Deci ar fi vorba de produse de hedging. Pentru că diferenţialul de dobândă între leu, euro şi dolar a devenit suficient de redus. Dar problema la un hedging pe cursul euro-leu sau dolar-leu este dacă moneda noastră ar putea să-l susţină din punct de vedere al volumelor. Fiindcă avem prea puţină economisire în lei, atrasă pe termene scurte. Însă, tot răul spre bine, pentru că, după aceea, n-ar mai putea pretinde nimeni că se poate merge în jos cu dobânzile la lei. Deja acestea sunt atât de scăzute încât am ajuns să ne împrumutăm mai ieftin în lei de pe piaţa internă, decât în euro de pe cea externă, ceea ce este o aberaţie.