Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oare se transmite “păcatul de la părinţi la copii” şi care este responsabilitatea omului faţă de urmaşi, în ce chip transmite el păcatul printre şi peste neamuri, prin timp şi peste timp. “Cum au apărut în ascendenţi genezele defective, prin accident sau după care legi”, se întreba părintele Arsenie Boca. Şi tot el ne-a lăsat răspunsuri ce ne pot ajuta întru îndreptarea de sine, pe care se poate să n-o îmbrăţişăm spre folosul propriu, dar să fim motivaţi pentru ea de responsabilitatea pe care-o avem faţă de copiii, nepoţii şi toţi urmaşii noştri.
“Genezele recesive apar în ascendenţi în chip independent, nu după legile probabilităţii, ci după legile care atârnă peste fărădelegi. Toate faptele omului, toate mişcările lui se înseamnă undeva, într-o carte nevăzută şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. Faptul că suntem cumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ; Înainte de a te urzi în pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare”, spune părintele Arsenie Boca în cartea “Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX”(Ed. Teognost).
Iată că omul “este anterior formei sale pământeşti”, cum ne spune Biblia şi ne confirmă marele învăţător al sufletelor. Mai întâi am existat ca gând al lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu ne-a rânduit o misiune în lume, un rost şi a scris rostul nostru înainte de a fi ajuns chiar în pântece. Avem un destin scris, deja, dar – peste el se suprapune un alt rost şi acela ţine de responsabilitatea personală. Faptele noastre se scriu într-o “carte” şi pe aceasta o transmitem urmaşilor noştri. Omul “îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale”, spune Părintele Arsenie Boca şi nu spune să ne înfricoşeze, cât să ne responsabilizeze şi să ne ajute în eforturile noastre de zi cu zi pentru purificare şi conştientizare. Ceea ce facem contează, se scrie undeva, iată ce mare taină. Mişcările noastre se transmit urmaşilor şi, dacă ele sunt încărcate cu frumuseţe şi dragoste, în cartea tainică a vieţii frumuseţea şi dragostea se scriu spre folosul şi binecuvântarea copiilor, a nepoţilor şi a celor ce le urmează lor. Ceea ce simţim, gândim şi trăim azi, aici şi acum nu este doar… o trambulină pentru orgoliul, trufia, mânia sau izbânda omenescului din noi, cât un act cu mult mai profund şi mai responsabil, care afectează sau binecuvântează lumea înconjurătoare, dar – în special – îi afectează sau îi binecuvântează pe urmaşii noştri.
Dacă acum ducem, poate, poveri şi suferinţi cărora nu le găsim justificare în propriile fapte sau în propria experienţă a vieţii, dacă – dimpotrivă – ne însoţeşte norocul sau bucuria şi binecuvântarea inexplicabilă se poate ca ele să aibă rădăcini în sufletele, în minţile şi-n faptele bunicilor, a străbunicilor şi a celor care au trăit de mult… în neam. Nu purtăm în gene doar puterea destinului, nu ducem în fiinţa noastră doar informaţia scrisă de Dumnezeu, ci şi măreţia sau zbuciumul celor care au trăit înaintea noastră. O singură clipă de-am înţelege că suntem în suflet, în minte şi-n faptă câte puţin din cei care au trăit înainte, că ceea ce suntem azi devine copilul, nepotul sau alt urmaş din viitor, ne-am osteni cu mai mare îndemânare pentru transformarea răului din noi.
Alegem ceea ce scriem în Cartea Vieţii pentru copiii noştri şi, dacă am moştenit predispoziţii către cele ce chinuie şi distrug frumuseţea în noi, niciodată nu-i prea târziu să ne vindecăm. Puterea celui care trăieşte chiar acum devine una uriaşă; el este cel investit momentan să se vindece pe sine însuşi şi, prin aceasta, să-i vindece în el însuşi pe străbunici, pe bunici, dar şi pe urmaşii săi.
Iată o motivaţie pentru a strădania duhovnicească şi pentru renunţarea la omul agresiv, la cel plin de venin, la cel ce vieţuieşte în Iadul interior, convins fiind că existenţa sa este doar… a sa şi acum. Biblia, sfinţii, marii învăţători ne spun că viaţa noastră nu-i doar a noastră! Să reflectăm la asta!
Citește pe Antena3.ro
