Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revenind la cele lumești, problema este că banca centrală, care țintește inflația, are ca mijloc, prin care poate ancora anticipațiile de creștere a prețurilor, dobânzile. Acesta ar fi principalul instrument de politică monetară. Ceea ce ar însemna că poate acționa numai pe latura cererii.
Din păcate, deficitele pe care le acumulează de ani buni România, în special pe partea structurală, vin pe latura ofertei, în contextul în care inflația evidențiază deficitele de productivitate. Da, inflația e un fenomen monetar - o masă bănească în exces -, dar doar ca efect și mod de calcul. Cauza e deficitul de minute lucrate de angajați, cel de productivitate a utilajelor ori lipsa capacității manageriale a antreprenorilor și guvernanților. Și pentru asta, pentru a fi gestionată oferta, Banca Națională nu are nici un rol, ci e nevoie de administratorul guvernamental. Numai că “analiștilor”, arondați pe lângă diversele partide, le vine mai la îndemână să arate către Acarul Păun, decât spre problemele din curtea lor!
Sigur că s-a împământenit obiceiul ca atunci când se aprind prețurile, BNR să acționeze precum pompierul de serviciu. Însă politica monetară, ce are la dispoziție în principal dobânzile în confruntarea cu inflația, nu o poate combate efectiv, ci doar să realizeze o distribuție a prețurilor. De lipsa de eficiență, care se manifestă prin intermediul inflației trebuie să se ocupe altcineva. Cine? Biserica? Să ne luăm de mâini ca prin forța rugăciunilor noastre să reușim de Sfânta Maria o scădere a prețurilor de consum? Mă tem că pentru asta e nevoie de persoane cu expertiză la nivel de guvernamental, care să canalizeze măsuri pe latura ofertei. Cea care atunci când nu e gestionată, se apelează la Banca Națională pe partea cererii, dar al cărei instrumentar nu-l poate substitui, nici pe departe, pe cel al Executivului. Banca centrală nu are cum să revitalizeze piețele de bunuri sau să integreze România în Uniunea Europeană la nivelul diviziunii muncii. Piețele au nevoie de capital privat ca să poată funcționa. Investițiile nu se pot înlocui cu fonduri europene, acestea din urmă nu-s în măsură să genereze bunuri tradable, cele ce se pot exporta sau să restrângă importurile și implicit deficitele.
Chiar așa, din cauza deficitelor, datoria publică e pe cale să crească de la 10% la 60% din PIB în două decenii. Deja se plasează la peste 50% și societatea vădește din ce în ce mai mult simptome de Lumea a Treia, nu neapărat ca în țările africane, ci ca în cele supraîndatorate ale Americii Latine, dominate de junte!
Citește pe Antena3.ro
