Căt de penibil, pentru a fi Videanu?

Mi-l imaginez pe "primare" cum se zbătea in concediu, chinuit de "remuşcări" nemiloase, in şezlongul umbrit de palmierii Rivierii, atunci cănd bucureştenii se prăbuşeau la "umbra" codurilor galbene şi portocalii (la ăla roşu ne-a făcut o scurtă vizită), fie in asfaltul dogoritor şi moale, fie in mormanele de tablă incinsă pe roţi, fără aerisire, de pe traseul transportului in comun, păstorit de domnia sa, fie sucombau alături de medicul ambulanţei vetuste, venite să-i ajute fără speranţă!

Mărturisesc că am refuzat constant să asimilez fenomenul oniric Videanu in spaţiul experienţelor sociale nereuşite, capabile să genereze coşmaruri ori de căte ori inchizi ochii la slugărnicie, oportunism şi iresponsabilitate. Acest om, pe care nu l-am auzit enunţănd vreodată o idee, deşi a "deversat" neabătut "pachete" intregi de cuvinte bucureştenilor, nu a existat, pur şi simplu, pentru mine! Sau a existat doar in schema desuetă a excesului de incompetenţă robustă, altoită pe narcisism abulic. In rest, o imagine pe ecranul tv-ului! Ei bine, in vara asta m-a lecuit! Videanu a inceput să existe!


Dintr-un oraş sufocat pănă la extincţie de "bordura" toridă a pojarului planetar, Videanu a plecat in vacanţă departe de Romănia, in locuri pitoreşti şi pline de harul confortului oferit de starea sa materială "mulţumitoare". Spunea domnia sa, cu ceva timp in urmă, conform Rador: "Nu mă interesează să-mi fac norma la imagine, nu mă interesează să iau decizii populiste, astfel incăt eu să dau bine la electorat, mă interesează să iau acele decizii grele, nepopulare pentru bucureşteni, dar care sunt extrem de utile oraşului". (RADIO ROMĂNIA ACTUALITĂŢI, 3 iulie 2007, ora 14:01).


Rătăcit zilele trecute pe lăngă catafalcul Patriarhului Teoctist după exemplul mentorului său de suflet, Traian Băsescu, in cea mai bună tradiţie a comportamentului politic "sobru" şi "necorupt" de atitudini populiste, "primarele" şi-a oferit un respiro, declarănd, pios, presei: "Am rămas cu o mare neimplinire! Aveam, cel puţin o dată la o lună, intălnire cu Prea Fericitul Părinte, in ideea găsirii unei soluţii pentru punerea cărămizii de temelie a Catedralei Măntuirii Neamului. Şi sper ca Bunul Dumnezeu să mă ajute, ca in memoria Prea Fericitului Părinte să pot să realizez acest lucru pănă la sfărşitul mandatului meu!".


Mi-l imaginez pe "primare" cum se zbătea in concediu, chinuit de "remuşcări" nemiloase, in şezlongul umbrit de palmierii Rivierii, atunci cănd bucureştenii se prăbuşeau la "umbra" codurilor galbene şi portocalii (la ăla roşu ne-a făcut o scurtă vizită), fie in asfaltul dogoritor şi moale, fie in mormanele de tablă incinsă pe roţi, fără aerisire, de pe traseul transportului in comun, păstorit de domnia sa, fie sucombau alături de medicul ambulanţei vetuste, venite să-i ajute fără speranţă!


Chinuit, nu fiindcă bucureştenii se prăbuşeau in abisurile indolenţei "municipale", ci pentru că Neamul nu avea o Catedrală, pe care s-o ofere "primarele de marmură" regretatului Patriarh!


Şi pentru că vrea să facă, celui trecut in nefiinţă, cadou "cărămida de temelie", pănă la sfărşitul mandatului său de "primare", mi-am adus aminte de o altă promisiune de mandat! Făcută de Băsescu după o vizită "epocală" la ONU, in SUA, cănd a promis, conform comunicatului oficial din 17 septembrie 2005: "(…) Ne propunem ca in mandatul nostru să reuşim finalizarea unei soluţii pentru Kosovo!". Era vorba despre mandatul de preşedinte al Consiliului de Securitate al ONU, deţinut de Romănia pentru luna octombrie 2005!


Vă imaginaţi, Romănia rezolva intr-o lună ce nu rezolvase intreaga comunitate internaţională din 1999 pănă in 2005! Chestiunea este nerezolvată şi astăzi! Culmea este că procesul politic, pentru stabilirea statutului Kosovo, a fost demarat abia la 24 octombrie 2005, cănd Romănia mai avea doar şase zile de mandat! Mi-ar fi extrem de greu să evaluez de cătă neruşinare sunt capabili aceşti oameni!

Dar pot răspunde, cu certitudine, la intrebarea din titlu: Păi, exact căt Băsescu!